Mărturii Meditaţii Traian Dorz

ÎNNOIREA FĂCUTĂ DE OASTEA DOMNULUI ( V )

Domnul Iisus e în mijlocul nostru. El doreşte să ne însoţească pe toţi, pe orice cale a vieţii noastre. Nu plecaţi fără El… Cel dintâi gând, când vă ridicaţi din pat dimineaţa, fie-vă gândul la Domnul: Doamne Iisuse, numai Tu ştii ce m-aşteaptă astăzi. Fii cu mine, însoţeşte-mă, dă-mi ajutorul şi sprijinul Tău. Dacă trebuie să trec prin accident, izbăveşte-mă. Dacă trebuie să trec printr-o operaţie grea, sprijineşte-mă. Dacă am de îndeplinit o muncă grea, ajută-mă. Dacă sunt pus într-o primejdie şi într-o situaţie grea, ruşinoasă, nefericită, izbăveşte-mă, fii Tu cu mine, pentru că în Tine mă pot bizui, că Tu eşti ajutorul meu.

Aceasta ar fi în timpul vieţii. Dar ce vom face în timpul morţii, că nu ştim în fiecare clipă la care pas, la care colţ de stradă, la care cotitură ne aşteaptă îngerul necruţător şi neîndurător al morţii, venit să-mi ceară sufletul, să-l ducă înaintea lui Dumnezeu. Pentru că viaţa nu e sigură pentru nimeni, dar moartea e sigură pentru toţi. Nici tinereţea, nici puterea, nici sănătatea nu sunt o garanţie. Cei mai mulţi oameni mor tineri. Puţini ajung bătrâni. Iată că tinereţea e şi mai în primejdie de moarte decât bătrâneţea. Cu atât mai mult, fiecare dintre noi să nu uităm că singurul nostru ajutor şi izbăvitor e Dumnezeu.

Noi suntem fericiţi că, în mijlocul poporului nostru, Dumnezeu a adus această Lucrare care ne-a învăţat rugăciunea, ne-a învăţat trebuinţa cea mare a prezenţei lui Dumnezeu şi a rugăciunii de cerere şi de stăruinţă către Domnul: Doamne, nu mă lăsa să merg singur, nu mă lăsa să rămân singur. Sunt ameninţat în toate privinţele de tot felul de primejdii. Rămâi lângă mine. Rămâi lângă copilaşul meu. Rămâi lângă fratele meu. Rămâi lângă soţul meu. Rămâi lângă soţia mea. Rămâi lângă prietenul meu, pentru că Tu îi poţi apăra.

Cea mai mare şi mai sigură izbândă şi fericire pentru copiii noştri este să-i încredinţăm de la început în mâna lui Dumnezeu şi să ne trăim viaţa în aşa fel cu Dumnezeu, încât El să ne binecuvânteze urmaşii noştri, pentru că este scris: „Dumnezeu Se îndură de cei care Îl iubesc până la al miilea neam”. Şi, dacă noi ne iubim cu adevărat copiii şi ne iubim poporul, şi ne iubim urmaşii, atunci trebuie să fim credincioşi, pentru că datorită credinţei noastre Dumnezeu va mântui şi va ferici şi pe copiii noştri, şi pe copiii copiilor noştri.

Domnul Iisus e în mijlocul nostru. Binecuvântăm pe Domnul că, într-o astfel de sărbătoare minunată, aceste suflete scumpe îşi încep calea vieţii lor cu Dumnezeu. Nu poate fi mai fericită şi mai sigură o viaţă şi o căsnicie, decât atunci când începe cu Domnul, cu Cuvântul Său şi cu cererea prezenţei şi însoţirii, şi ocrotirii Lui.

În Sfânta Scriptură sunt pomenite în multe locuri… cel puţin în şapte locuri se vorbeşte despre nunţi. Noi suntem obişnuiţi să auzim numai despre nunta din Cana. Dar acolo sunt amintite multe alte nunţi. [Se aminteşte] despre nunta fiului de împărat; despre recomandarea cum să te prezinţi la ospeţe; despre haina de nuntă a celui care-a fost găsit de către stăpânul, de către împăratul care-şi cerceta nuntaşii, fără această haină; despre nunta Mielului şi despre taina cea minunată scrisă la Efeseni, capitolul 5. Despre toate aceste locuri minunate în care Mântuitorul vorbeşte despre nunţi.

Dar în Sfintele Evanghelii sunt pomenite multe dintre pildele Mântuitorului, despre întâmplările [şi lucrurile] pe care Mântuitorul le-a făcut. În toa­te aceste locuri, Mântuitorul este prezent. El, cel dintâi, în miezul tuturor lucrurilor. Când vorbeşte despre semănătorul, mi-nchipui că mergea nu numai cu ucenicii cei doisprezece, ci şi cu mulţimile care-L însoţeau totdeauna. Şi când a văzut un semănător, a spus: „Uitaţi-vă la el. Şi aduceţi-vă aminte că aşa este cu Cuvântul lui Dumnezeu”. Sau: „Uitaţi-vă: o parte [din sămânţă] cade lângă drum; priviţi ciorile, răpitoarele, cum vin şi o răpesc. Asta înseamnă că acei care aud Cuvântul lui Dumnezeu, dar sunt nişte uşuratici şi trăiesc în fel neserios şi neascultător, nu se aleg cu nimic. Pentru că lumea, pentru că ispitele, pentru că satana fură Cuvântul din inima lor şi ei în zadar au auzit Cuvântul. Să nu fiţi aşa!

Uitaţi-vă, zice, acum trecem pe lângă o grămadă de pietre. O parte din sămânţă cade acolo. Aceasta să ştiţi că înseamnă acei care primesc Cuvântul la început, dar, când vine vremea încercării, se uscă în inima lor nădejdea şi pierd şi nu se mai aleg cu nimic. Voi să nu fiţi aşa!

Uitaţi-vă, zice, acum trecem pe lângă nişte spini. [Semănătorul] aruncă sămânţa şi cade o mulţime de boabe între spini. Aceasta înseamnă că foarte mulţi dintre cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu lasă în inima lor îngrijorările lumii acesteia, alergarea după lăcomia lucrurilor trecătoare şi aceşti spini, această pălămidă şi aceste buruieni îneacă sămânţa cea bună şi ea nu mai ajunge să aducă rod. Să nu fiţi aşa!

Uitaţi-vă acum, zice trecând pe lângă o brazdă curată, pe lângă o ţarină frumoasă, pe lângă un loc plăcut: vedeţi cum cade sămânţa acolo şi pământul acesta o primeşte? Aici vor răsări roade: treizeci, şaizeci, o sută. Aşa să fiţi voi!”.

Altădată trecea cu ucenicii şi cu mulţimea pe lângă mare. Şi a văzut un pescar aruncând năvodul şi a zis: „Se aseamănă împărăţia lui Dumnezeu cu pescarul ăsta care aruncă năvodul şi prinde tot felul de peşti. Şi după ce-a prins, trage năvodul la mal şi pe urmă alege. Acolo nu sunt numai peşti: sunt şi broaşte, sunt şi ţipari, sunt şi lipitori, sunt şi mormoloci, sunt şi şerpi, sunt tot felul… Şi el alege. Înţelegeţi voi că sunt vremuri când se predică Cuvântul lui Dumnezeu în larg şi mulţimile aud, şi mulţi primesc Cuvântul lui Dumnezeu. Dar vine vremea alegerii, vine vremea încercării. Şi atunci se dovedeşte cine este cu adevărat un peşte sănătos şi curat în mreaja lui Hristos şi care sunt tot felul de vietăţi păgubitoare şi urâte”.

Altădată Mântuitorul a trecut pe lângă un păstor care-şi păştea turma şi a spus: „Uitaţi-vă, aşa cum păstorul ăsta îşi paşte oile lui, aşa pasc Eu oile Mele. El le cunoaşte pe nume; câte sute de oi ar avea, un păstor adevărat şi le cunoaşte pe nume. Şi cum are El milă de cea care şchioapătă, şi cum are milă de cea slabă, şi cum are milă de cea care rămâne în urmă, aşa am Eu milă de oile Mele. Şi cei care ascultă de glasul Meu sunt oile Mele. Eu merg înaintea lor, le scot la păşune, le apăr şi le îngrijesc; şi cine Mă ascultă pe Mine şi cine ascultă Cuvântul Meu este un ales al lui Dumnezeu, un suflet binecuvântat”. Şi a spus: „Uitaţi-vă, sunt puţine aici. Şi voi sunteţi puţini aici. Mai am şi alte oi; mai sunt multe, multe alte oi. Lumea întreagă e ca o turmă risipită fără de păstor. Şi pe acestea trebuie să le aduc”. Şi trebuie să-i fi învăţat pe ucenicii Săi: „Voi să M-ajutaţi să strâng toate aceste oi în turma Mea. Duceţi-vă la toate neamurile, propovăduiţi Evanghelia la orice fiinţă, botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi apoi învăţaţi‑i să păzească tot ce v-am poruncit Eu. Că vine-o zi, minunata zi, fericita zi în care toţi vor fi o singură turmă şi Eu voi fi un singur Păstor”.

Ce minunată va fi ziua aceea! Şi pentru aceasta El îi va fi sfătuit pe ucenicii Săi: „Lucraţi şi siliţi-vă, şi străduiţi-vă, şi osteniţi-vă, şi jertfiţi-vă să adunaţi toată lumea la ascultarea Mea, căci ascultarea Mea este viaţa veşnică şi trăirea după Cuvântul Meu este fericirea adevărată”.

Noi Îi mulţumim Domnului… Câte ar mai fi de spus cu privire la aceste lucruri!…

Mântuitorul a mai trecut pe lângă multe privelişti de acestea. A trecut [odată] pe lângă casa bogatului (avea bogatul acesta nume; nu numai săracul care stătea la uşa lui, săracul Lazăr, a avut nume). Dar Mântuitorul, când a spus despre un păcat, n-a numit pe păcătos. Când a spus numele păcătosului, n-a numit păcatul său. A spus numele lui Lazăr pentru că era cunoscut de toţi, că toţi trecuseră pe lângă el. N-a spus însă numele bogatului, că nu era nevoie. Căci despre bogatul acesta nemilostiv trebuia să se spună nişte lucruri grele şi Mântuitorul le-a spus. În toate împrejurările vieţii, când a trecut pe lângă ţarina unui om bogat, care-i rodise mult, şi când l-a văzut pe acela chinuindu-se să strângă cât mai multe avuţii şi frământat să-şi mărească magaziile, a spus: „Uitaţi-vă ce nebun este omul acesta. Se gândeşte să strângă şi a zis sufletului său: «Suflete, ai multe bogăţii, strânse pentru mulţi ani. Mănâncă, bea şi te veseleşte»”. Şi Domnul îi spune: „Nebunule, în noaptea asta se va lua de la tine sufletul tău şi bogăţia ta cui va rămâne?”.

Ucenicilor Săi care au vrut să-L asculte, Mântuitorul le-a spus toate aceste adevăruri. Şi înfăţişându-le toată zădărnicia şi deşertăciunea lumii, a zis: „Priviţi la toate acestea şi învăţaţi care este adevărul cel unic însemnat”.

Şi, când a trecut prin Betania, le-a arătat-o pe Maria. Maria şi-a ales partea cea bună. Nu uitaţi, alegeţi-vă partea lui Hristos, ascultarea de El, umblarea cu El, vieţuirea după Cuvântul Său.

Noi încheiem aici toate aceste gânduri şi vă rugăm în Numele Domnului, meditaţi la aceste lucruri. Iar dacă aveţi Biblia, însoţiţi-L pe Hristos de-a lungul Bibliei. Însoţiţi-L şi aşa veţi vedea şi veţi înţelege multe dintre adevărurile pe care le-a cuprins El în pildele Sale, în minunile Sale, în înştiinţările Sale şi în învăţăturile Sale către cei care L-au ascultat.

Acum suntem la o nuntă. La o nuntă a vorbit El despre locurile dintâi şi a spus ucenicilor Săi: „Voi să umblaţi după cele smerite, că-i mai frumos să vină stăpânul şi să zică: «Prietene, mută-te mai sus!», decât să te aşezi pe locul cel mai de sus şi să vină şi să zică: «Prietene, lasă locul tău altuia»”. Ne‑a învăţat smerenia şi din smerenia aceasta noi trebuie să învăţăm foarte mult; pentru că cel mai greu lucru care se învaţă în Biserica noastră, în credinţa noastră şi în viaţa noastră ­– chiar de către cei credincioşi – este smerenia. Se vorbeşte mult despre ea, dar se practică cel mai puţin.

Apoi în pilda cu Nunta Fiului de Împărat ne-a spus despre unul care mersese acolo fără haină de nuntă; şi ne-a învăţat cât de însemnat lucru este, când te duci într-o lucrare a lui Dumnezeu, să ai naşterea din nou. Sunt atât de mulţi oameni veniţi în Lucrarea lui Dumnezeu fără naşterea din nou. Oamenii aceştia, cu firea pământească, cu purtările firii pământeşti, tulbură, dezbină, strică, fac de ruşine şi de pagubă mereu Lucrarea lui Dumnezeu. Şi nu ştiu că ei sunt fără haina de nuntă. Numai când va veni Domnul şi le va spune: „Prietene, cum ai intrat tu aici fără haina de nuntă?”, atunci se va vedea cât de mulţi sunt în Biserica Domnului fără Taina Pocăinţei, fără naşterea din nou, fără acea schimbare pe care o cere Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Să nu uităm, când citim aceste lucruri, să ne gândim la noi înşine dacă noi avem acest lucru.

Şi la nunta din Cana, Domnul a făcut o schimbare. Adevărul care a rămas statornic şi minunat şi mai important este schimbarea pe care a făcut-o Domnul acolo. A schimbat şase vase de piatră, care aveau o întrebuinţare de ocară, în nişte vase de cinste umplute cu vin. A schimbat o apă fără nici o valoare într-un vin de cea mai mare valoare. Asta vrea Hristos să ne facă în viaţa noastră: schimbarea cea mare, naşterea din nou. Taina Pocăinţei, care este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii noastre, înseamnă naşterea din nou, viaţa cea nouă, trăirea după voia lui Dumnezeu. Aceasta o face Lucrarea Oastei Domnului.

Noi Îl binecuvântăm pe Domnul că în mijlocul poporului nostru este această Lucrare care a făcut această înnoire minunată cum s-a petrecut la nunta din Cana, cum s-a petrecut la Nunta Fiului de Împărat şi cum se va petrece odată, când Domnul Iisus va veni şi-i va înălţa în Împărăţia Sa pe toţi cei care au fost găsiţi credincioşi.

Cu ocazia aceasta, dorim din toată inima mirilor noştri iubiţi fericirea şi binecuvântarea ascultării depline de Cuvântul lui Dumnezeu. Că nu este altă fericire mai mare pe pământ. Unui suflet care striga: „Ferice de pântecele care te-a purtat şi de sânii pe care i-ai supt”, Domnul Iisus i-a răspuns: „Ferice de cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc”. Această fericire o dorim mirilor noştri, părinţilor lor, scumpilor fraţi şi surori care sunt nuntaşii de aici şi tuturor urmaşilor noştri de-acum şi până-n veac.

Slăvit să fie Domnul!

Din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Petrileni – duminică, 9 septembrie 1984

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).

Lasă un răspuns