Mai zilele trecute, ne-a căzut în mâini o carte frumoasă, «Quo vadis»… o istorisire scrisă de un mare scriitor polonez credincios, H. Sienkiewicz, despre vremurile celor dintâi creştini.
Dăm mai jos, în câteva rânduri, o parte din cuvintele pe care autorul le pune în gura Sf. Apostol Petru, care dădea aceste încurajări unora dintre creştinii ce mergeau la temniţă şi la moarte pentru Numele şi credinţa Domnului Iisus Hristos:
«…Pentru ce vă tânguiţi? Dumnezeu Însuşi S-a lăsat târât spre chinuri şi spre moarte şi voi vreţi ca El să ne apere de ea?
Puţin-credincioşilor, ne-a făgăduit El oare mulţumiri şi satisfacţii în această viaţă pământească? Iată-L, Domnul nostru Iisus Se apropie de voi şi vă spune: Urmaţi-Mi Calea Mea! Iată că El vrea să vă înalţe la slava şi fericirea Lui veşnică şi voi vă legaţi de acest pământ chinuitor cu amândouă mâinile, strigând: Ajută-ne, Stăpâne!…
Eu nu sunt decât un fir de praf în faţa lui Dumnezeu, dar în faţa voastră sunt apostolul şi trimisul Lui. Şi vă spun, în Numele lui Iisus Hristos, că ceea ce se iveşte în faţa ochilor voştri nu e moartea, ci este viaţa, nu este durerea, ci este bucuria cea nemărginită şi eternă. Nu este robia, ci este slobozenia cea mai deplină.
Vouă, tuturor care veţi vedea moartea celor ce vă sunt dragi, vouă, tuturor celor împovăraţi, chinuiţi şi îndureraţi şi vouă, celor ce vă aşteaptă moartea pentru Hristos, în Numele cel mare şi sfânt al lui Iisus, vă spun că prin aceasta veţi trece dintr-acest somn la fericirea unei treziri slăvite. Şi din această noapte vă veţi înălţa la zorile lui Hristos. În Numele Domnului: cadă de peste ochii voştri întunericul şi aprindă-vi-se inimile!…
Semănaţi cu lacrimi, ca să puteţi culege cu bucurie.
De ce să vă cutremuraţi în faţa puterii celui rău? Dincolo de robia acestui pământ, deasupra acestor cetăţi cuprinse între ziduri, stăpâneşte Dumnezeul cel Atotputernic, Care locuieşte în voi. Pietrele se vor uda de lacrimile voastre şi ţărâna, de sângele vostru… Pline de trupurile voastre moarte vor fi povârnişurile… Şi totuşi, iată, eu vă spun: veţi fi biruitori…»
Ce minunate îndemnuri le erau acestea! Ce mângâiere şi ce întărire vor fi adus aceste cuvinte de foc celor ce le ascultau şi care mergeau să pecetluiască cu sângele şi moartea lor statornicia şi hotărârea credincioşiei faţă de Acela în care îşi aflaseră mântuirea, bucuria şi fericirea vieţii lor!
Ce slavă vor fi văzut ei în faţa ochilor lor dincolo de suferinţa clipei trecătoare şi ce fericire strălucită le va fi luminat sufletul când ştiau că vor avea parte de ceea ce a avut pe pământul acesta şi Domnul lor şi că se vor asemăna, în felul acesta, şi ei cu El!
Aceasta n-o pot cunoaşte decât acei care o trăiesc, acei care sunt învredniciţi şi ei de suferinţa pentru Hristos. Dar este înălţătoare, e slăvită, e negrăită. Face să suferi oricât pentru a o avea.
Istoria unei jertfe / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 2012, vol. 2
