Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „ …întãriți prin har inima voastrã…” (Evrei 13, 9)

„ …întãriți prin har inima voastrã…” (Evrei 13, 9)

„ …întãriți prin har inima voastrã…” (Evrei 13, 9)

În societatea contemporană, tuturor lucrurilor şi aspiraţiilor noastre le sunt atribuite anumite valori, în funcţie de efortul pe care îl depunem pentru a le obţine, de cheltuielile pe care le facem pentru a ne îndeplini dorinţele şi chiar în funcţie de timpul acordat. Unele au valoare mai mare, altele mai mică. Unele sunt de durată sau intensitate mai mare sau viceversa.

Este bine ca omul să aibă dorinţe înalte şi ţeluri măreţe, este bine omului să se poată folosi de lucruri şi poziţii sociale sau economice înalte pentru a ajunge la împlinire deplină şi desăvârşire, la îndumnezeire (ţinta supremă la care omul este chemat) – a fi dumnezeu prin Dumnezeu – adică prin har.

Dar „de ce suspină omul toată viaţa…?” – întreabă proorocul Ieremia, în Plângeri 3, 39.

Unele năzuinţe ale noastre sunt conforme cu natura noastrăşi cu obiectivul suprem (mântuirea noastră), altele s-ar putea să nu fie nici măcar ale noastre, ci ale unora din familia noastră sau ale prietenilor noştri ori pentru că ni se par nouă că sunt bune sau sunt cauza unor ambiţii invidioase, altele pentru ca să demonstrăm cuiva ceva… De fapt, ce se întâmplă: ieşim din adâncul nostru, al fiinţei noastre şi avem dorinţe străine de noi înşine, care la un moment dat devin povară pentru sufletul nostru. Sau chiar le înmulţim şi ajungem să nu mai facem ce simţim cu toată fiinţa noastră, potrivit cu ceea ce suntem, adică lucruri contrare care se pun ca un văl întunecos şi gros pe inima noastră, nemaiîntrezărindu-se nicio luminiă şi care ne fac „să suspinăm”.

Fraţilor, proorocul Ieremia ne dă şi soluţia (Plângeri 3, 40): „Să cercetăm căile noastre, luând aminte şi întorcându-ne la Domnul!”

1. Cercetarea se face cu retragere – opreşte-te din alergarea cotidiană câteva minute (de preferinţă dimineaţa), priveşte în inimă, „căci din ea ţâşneşte viaţa” (Pilde 4, 23) şi „multe căi i se par bune omului, dar la capătul lor încep căile morţii” (Pilde 16, 25).

2. Cercetarea se face cu sinceritate şi detaşare, fără justificări, ci pur şi simplu „la rece”. Pune-ţi câteva întrebări: Chiar vreau eu cu toată fiinţa mea acest lucru? Mă ajută să înaintez pe calea mântuirii? Este o cale fără compromisuri? Culeg vreun rod duhovnicesc? Este potrivit pentru un copil al lui Dumnezeu?

3. Cercetarea se face în oglindă – a Sfintei Scripturi – şi conformă cu învăţătura Sfinţilor Părinţi. Mă folosesc de întrebările: Creştinii din toate timpurile şi din toate locurile au avut dorinţe şi ţeluri asemănătoare cu ale mele? Sfânta Scriptură mă încurajează să merg pe calea dorită?

4. Cercetarea se face cu meditaţie şi rugăciune – Ce au făcut creştinii, sfinţii lui Dumnezeu, în situaţii similare cu a mea, cu talentele mele, cu condiţia mea socială şi materială? Ce au înţeles ei ca fiind valori şi căi vrednice de urmat? Ce ar face Domnul Iisus Hristos în locul meu?

„Cercetează-mă, Doamne şi cunoaşte inima mea…” (Ps 138). Cere lui Dumnezeu să cerceteze viaţa ta şi să te călăuzească, iar tu cercetează-te zilnic şi spune: Doamne, vreau să fac voia Ta, vreau să fiu cu Tine în veci. Acestea sunt căile mele; dacă nu sunt potrivite cu voia Ta, întoarce-le… spre mântuirea mea şi slava Ta. Amin! „ …întãriþi prin har inima voastrã…” (Evrei 13, 9)

Pr. Vasile DĂNILĂ

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!