Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Intimitatea cu Dumnezeu

Intimitatea cu Dumnezeu

Intimitatea cu Dumnezeu

Când un om se sfinţeşte îi rămân sfintele oseminte, moaştele. Cuvioasa Paraschiva sau alţi sfinţi, după zeci de ani, sute de ani, au moaştele frumos mirositoare, galbene ca ceara, împărtăşind binecuvântări şi daruri. Aceasta arată că lucrează în ele darurile lui Dumnezeu date cu atâta îmbelşugare. Iată la ce chemare a fost adus omul în această lume! Iată ce chemare avem, ce destinaţie, atât de importantă! Şi noi, în loc să preferăm cele mai alese mâncăruri, mâncăm surcele, adică ne împiedicăm de îngroşarea acestei lumi. Cu toţii ne dăm seama, privind la lumea aceasta, că s-a îngroşat atât de mult, că trăieşte doar pentru materie. Şi nu fără rost am progresat atât de mult, din punct de vedere material, pentru că suntem aplecaţi asupra materiei. Numai că ne ducem către un eşec, căci materia este supusă perisabilităţii, e stricăcioasă. De unde ne dăm seama de aceasta? De exemplu, aici, la Lunca-Asău, au fost gospodării care, în urmă cu 70, 100 de ani, erau înfloritoare. Fiecare gospodărie avea câte zece vaci, o sută de gâşte şi curcani în ogradă. Şi, dacă ne uităm acum la unele dintre ele, sunt pustii, se dărâmă totul. Desigur, multe dintre ele agonisite şi prin mijloace neplăcute lui Dumnezeu. Deci iată materia aceasta este supusă stricăciunii. Vedeţi vedetele – actori, cântăreţi – care erau în floarea tinereţii, cât de singuri şi de trişti pleacă din această lume, părăsiţi de către cei dragi, uitaţi de toţi şi trişti, pentru că s-au aplecat foarte mult asupra materiei. Şi, iată, vine vremea când materia se strică şi atunci rămânem cu sechele, cu gândurile în trecut, tot asupra ei.

Privind în jur, vedem amprenta omului peste tot, mai ales în marile oraşe. La televizor, în mass-media, nu mai vezi nimic de-a’ lui Dumnezeu. Suntem îndemnaţi doar ce să mâncăm, cu ce să ne îmbrăcăm etc. Şi iată omul se pierde în biologicul acesta. Însă nu trebuie să uităm că avem o chemare mult mai înaltă, aceea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, nu doar să-L ştim. Spunea cineva că mulţi dintre noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu cum îl cunoaştem pe preşedintele ţării. Cum adică? Păi ştim că-i la Cotroceni, că el conduce ţara, dar nu-l cunoaştem personal, să stăm de vorbă cu el, să-i spunem ofurile şi bucuriile noastre. De aceea, să ştiţi că este posibil, chiar venind la biserică, chiar citind rugăciuni şi acatiste, chiar spovedindu-ne, să nu-L cunoaştem pe Dumnezeu în acest tărâm intim al inimii noastre. Este necesar să-L vedem pe Dumnezeu şi când ne trezim dimineaţa în lumina soarelui şi să-I spunem lui Dumnezeu: „Doamne, mulţumesc că mi-ai mai dat o zi, că bate soarele şi peste chipul meu… Mulţumesc pentru darurile pe care mi le-ai dat şi pe care le văd, şi când deschid frigiderul, şi când intru în beci, şi când mă uit la copilaşii care dorm în casa mea, şi când mă uit la examenele pe care le-am luat… Şi-atâtea, şi-atâtea daruri care sunt în viaţa noastră. Deci trebuie să-L recunoaştem şi să vorbim cu El: „Doamne, sunt amărât, sunt necăjit, miluieşte-mă!”

Cei tineri, când sunt în febra examenelor, îşi doresc de multe ori să acceadă la un liceu sau la o facultate, dar nu reuşesc. Şi momentele acelea tind să fie o adevărată tragedie pentru familie. Dar dacă elevul şi părinţii îşi pun nădejdea în Dumnezeu, vor vedea că ceea ce li se părea lor un eşec de moment, mai târziu, copilul ajunge la un alt liceu, poate mai slab cotat, dar îşi dă seama că acela era locul pentru el şi se poate desăvârşi mai bine decât în altă parte. Aşa lucrează de frumos Dumnezeu în viaţa fiecăruia, numai să ne lăsăm în mâna Lui, pentru că El e Părinte, iar noi suntem fii. De aceea, puneţi-vă încrederea în Dumnezeu şi întâlniţi-vă cu El într-o relaţie intimă, ca şi cu un tată. Şi atunci se transformă rugăciunea noastră într-o convorbire atât de apropiată cu Dumnezeu, Care este iubire…

În toţi anii mei de preoţie, am văzut că omul se poate schimba doar prin iubire, iubind. Iubindu-ne unii pe alţii şi nu numai pe aceia faţă de care ne purtăm frumos ca să avem nişte favoruri, ci iubind şi pe cei care beau, se droghează, se tatuează sau sunt chinuiţi în orice fel de satana. Şi, dacă iubeşti, se răspândeşte lumină, şi răul se opreşte la tine. Fiecăruia dintre noi poate ne-a făcut cineva rău sau ne-a nedreptăţit, dar dacă noi îl avem pe suflet și-i răspundem tot cu rău, răul trece prin noi, se duce mai departe. Dacă-I spunem lui Dumnezeu: „Doamne, vreau să-l iubesc şi să-l iert, pentru că şi el este copilul Tău, şi el are greşeli, şi eu am altele”, atunci răul se opreşte la tine şi atunci eşti fiu al Celui Preaînalt. Că El face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi; şi când trimite ploaie, trimite şi peste cei drepţi şi peste păcătoşi şi atunci întunericul din tine se va lumina şi vei fi deschis ca un pământ bun care să primească harul lui Dumnezeu. Şi atunci Dumnezeu va avea în oameni autoportrete, pentru că El este bun şi milostiv, este iubire desăvârşită. Amin.

Pr. Nicolae ALBOAIE

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *