„Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 14-16).
Trăim într-o lume atât de bulversată, în care lumina din noi a început să fâlfâie din ce în ce mai puţin, pentru Hristos. Aşa că Domnul Dumnezeu a îngăduit o mare încercare, ca să ne cercetăm pe noi înşine, să privim mai atent la viaţa noastră, înspre lumina credinţei care a fost sădită de la început, în interiorul nostru. Şi să vedem cum ar trebui să luptăm cu noi înşine, să lucrăm la viaţa noastră, pentru ca flacăra credinţei să reaprindă lumina pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare dintre noi. Au venit vremuri restrictive pentru toată lumea, însă pentru noi, cei de la Oastea Domnului, sunt atât de prielnice pentru a sta mai mult de vorbă cu noi înşine, să medităm mai mult asupra Cuvântului Sfânt, astfel încât să vedem că Dumnezeu ne este mereu alături, la orice pas şi că El ne va îndruma oricând ajungem la o răscruce, neştiind încotro este drumul cel bun.
Ne plecăm pe genunchi la picioarele Crucii Mântuitorului şi, cu smerenie, Îi aducem lui Dumnezeu recunoştinţa noastră plină de lacrimi, pentru că ne mai îngăduie şi ne mai trezeşte în fiecare dimineaţă, cu lumina zilei acesteia. Ne binecuvântează de fiecare dată şi aşteaptă ca şi noi, să ne facem partea noastră, pentru creşterea cea duhovnicească. Am cam uitat să-I fim recunoscători Domnului Iisus, alergând mai mult după cele vremelnice şi mai deloc după cele sufleteşti, uitând că trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile minunate, pe care El ni le dă. Ziua noastră trebuie să înceapă cu recunoştinţă din inimă către Dumnezeu, o recunoştinţă sinceră faţă de El, în faţa conştiinţei noastre personale.
Parcă cele mai duioase îndatoriri faţă de Binefăcătorul nostru le găsim în Cuvântul Lui Cel Sfânt, în Psaltire, unde Împăratul David, sub insuflarea Duhului Sfânt, ne-a lăsat la îndemână fiecăruia posibilitatea rugăciunilor de orice fel: „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări” (Ps102, 1-4). Duioase, pentru că ne vorbeşte deschis despre îndatoririle noastre faţă de Binefăcătorul nostru Ceresc, dar şi triste pentru că atât de puţin reuşim să ne împlinim datoriile. E atât de minunat când venim în faţa Sa nu numai cu rugăciunile noastre de cerere, ci mai ales cu rugăciuni de mulţumire şi recunoştinţă. Dar când înţelegem cu adevărat voia lui Dumnezeu, vom şti să-I mulţumim întotdeauna, pentru toate lucrurile Lui. „Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl” (Ef 5-20). Orice încercare este îngăduită de Dumnezeu, pentru ca noi să învăţăm din ea.
Aşadar, haidem cu toţii să-I fim recunoscători Lui, pentru tot ce îngăduie în viaţa aceasta şi Dumnezeu ne va lumina pe fiecare, ca să depăşim orice obstacol de fiecare dată. Şi tot El ne va ajuta să aprindem lumina din noi care, arzând puternic, să lumineze în jurul nostru, spre a deveni lumina lumii şi sarea pământului.
Slăvit să fie Domnul!
Simona POPA
