Oastea Domnului

Intrați în Oastea Domnului!

Ca să dobândim cununa Vieţii… şi să intrăm în Ierusalimul cel Ceresc

Toate Scripturile strigă după noi că trebuie să trăim o viaţă de luptători şi biruitori. Viaţa noastră trebuie să se gate cu cuvintele Apostolului Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit mie cununa dreptăţii pe care mi-o va da Dumnezeu în ziua aceea… “ ( II Timotei 4, 7–8 ).
Câţi însă dintre creştinii de azi trăiesc o astfel de viaţă de luptă şi biruinţă? Cei mai mulţi trăiesc în asemănarea omului ce se vede în chipul de alături. El are privirea aplecată în jos şi cu o greblă de gunoi strânge de zor paie, surcele şi praf (adică gunoi). Un înger ţine deasupra capului său o cunună cerească şi îl îmbie cu ea. Dar omul nici nu vrea să se uite în sus, ci strânge înainte la gunoaie.
Acest om închipuie pe cei ce trăiesc afundaţi şi cufundaţi cu totul în gunoiul acestei lumi, în gunoaiele patimilor şi păcatelor. Lucrurile cele lumeşti şi pământeşti au cuprins cu desăvârşire inima lor. De lupta cea sufletească şi de mântuirea sufletului nici habar n-are un astfel de om.
Ah! e plină lumea de astfel de oameni. Cei mai mulţi oameni parcă nu fac nimic altceva de-cât „strâng la gunoaie“. N-au putere să se uite în sus, să vadă cununa Vieţii ce li se îmbie. Au îmbătrânit în rele şi vicleşuguri. După ei rămâne… un vraf de gunoi. Ah! ce viaţă pierdută este aceasta!
Fratele meu! Ia seama! Poate şi tu eşti printre aceştia. Ai pierdut cu totul simţul cerului. Te-ai afundat cu totul în coaja pământului şi în gunoaiele patimilor şi păcatelor. Un înger stă mereu dea-supra capului tău cu cununa Vieţii. Te îmbie să laşi grebla şi gunoiul şi să primeşti cununa, dar tu nici habar n-ai. Strângi înainte la „paie, sur-cele şi praf“… strângi înainte la „păcate“. Sau – ceea ce e tot atât de rău – te amăgeşti crezând că poţi dobândi cununa Vieţii cu fel de fel de nimicuri.
O, fratele meu! Părăseşte îndată această viaţă pierdută! Lasă „grebla de gunoi“ şi te uită „în Sus“! Lasă-te îndată de lume, de păcate şi te apucă de cele sufleteşti! Ia seama că te vei uita odată în Sus, dar atunci va fi prea târziu… Când moartea va veni, te vei uita speriat în Sus, spre cer, dar atunci va fi prea târziu… vei vedea cum ţi se duce cununa vieţii care o viaţă întreagă a stat deasupra capului tău şi te-a îmbiat cu Viaţa de veci. Ce folos va fi atunci de „gunoaiele“ pe care le-ai strâns?
Lasă-te, fratele meu, lasă-te îndată de lume şi păcate şi intră în Oastea Domnului, ca să trăieşti o viaţă de luptător şi biruitor!
Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului! Cândva şi noi lucram cu „grebla de gunoi“, dar Domnul ne-a ajutat să scăpăm de ea. Din nişte strângători de gunoaie lumeşti, Domnul ne-a ajutat să ne facem nişte luptători pentru cununa Vieţii. Să stăruim în lupta aceasta! Să răsune neîncetat în urechile noastre cuvintele Domnului şi făgăduinţa Lui: „Fii credincios până la moarte şi Eu îţi voi da cununa Vieţii!“ (Apocalipsa 2, 10).
Ah! ce răsplată scumpă ne aşteaptă pe cei ce trăim o viaţă de luptă şi biruinţă! Când vom ieşi din lumea aceasta, îngerii ne vor duce de mână în faţa scumpului nostru Mântuitor, zicând: „Slăvite Stăpâne şi Doamne, un suflet am adus din lume în faţa Ta. Ţie Ţi-a slujit, pe Tine Te-a ascultat, pentru Tine a luptat… răsplăteşte-l acum cu slava pe care ai făgăduit-o tuturor credincioşilor Tăi!“.
Mântuitorul ne va primi blând, cu braţele deschise şi cu dulcile cuvinte: „Bine, slugă bună şi credincioasă… , ştiu faptele tale, ştiu dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta, că ai suferit pentru Numele Meu, dar n-ai obosit… (Apocalipsa 2, 2–3). Îngeri, îmbrăcaţi pe cel biruitor în haină albă!… el va umbla împreună cu Mine îmbrăcat în alb… voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor (Apocalipsa 3, 4–5).
Să murim în slujba Domnului – şi El va răsplăti bogat credinţa noastră! În Ziua cea mare a Răsplătirilor, Domnul ne va întinde cununa Vieţii…
Să ştiţi, voi, toţi care-aţi intrat în Oaste, să ştiţi, că de-om lupta necontenit, sosi-va Ziua când Cereasca Oaste ivi-se-va pe nori la Răsărit şi Domnul Sfânt va da Oştirii noastre cunună mândră, căci am biruit!
Fratele meu! Noi n-avem aici cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare, al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu (Evrei, 13, 14 şi 11,10). Ah, ce măreaţă şi strălucitoare este a-ceastă cetate veşnică!
Ah, ce loc plăcut, ce loc măreţ este acesta! Acesta este Ierusalimul cel Ceresc, locuinţa noastră cea veşnică.
„… Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei… “
Cetatea era înconjurată cu un zid mare şi înalt, având douăsprezece porţi… şi uliţa cetăţii era de aur curat ce strălucea ca un cristal… şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, căci Slava lui Dumnezeu o luminează. Şi noapte nu va mai fi acolo, nici plângere, nici strigare, nici durere… şi cei credincioşi vor locui împreună cu Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei (Apocalipsa, capitolele 21 şi 22).
„Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi întrânsa şi slujitorii Lui Îi vor sluji Lui. Şi vor vedea faţa Lui şi Nume-le Lui va fi pe frunţile lor. (… ) şi vor împărăţi în vecii vecilor“ (Apoc. 22, 3–5).
Ah, ce loc plăcut, ce loc măreţ ne-a pregătit nouă Domnul! Ceea ce ochii noştri n-au văzut şi urechile noastre n-au auzit ne aşteaptă în locuinţa noastră cea veşnică. Să luptăm ca să dobândim această locuinţă veşnică!
Scumpii mei fraţi ostaşi! Noi suntem «în marş» spre Ierusalimul Ceresc. Să nu slăbim cu acest marş! Orice greutăţi, orice ispite şi prigoane ar sta în calea noastră, noi să mergem înainte, luptând şi biruind. Să luptăm cu bărbăţie că mântuirea este aproape! În zare se arată strălucirea locuinţei noastre celei veşnice. O apă ne mai desparte de această locuinţă strălucitoare. O apă de care necredincioşii se înfioară (moar-tea). Noi însă abia vom intra în ea şi ne vom trezi pe tărâmul mântuirii. Domnul ne va trece îndată „de la moarte la viaţă“ (Ioan 5, 24). Când „clipa plecării noastre va fi aproape“ (II Timotei 4, 6), o dorinţă vie ne va cuprinde ca să „părăsim trupul acesta şi să plecăm Acasă, la Domnul“ ( II Cor. 5, 8 ) „şi să fim împreună cu El“ (Filipeni 1, 23).
Scumpii mei fraţi ostaşi! Luptaţi-vă lupta cea bună! … pliniţi-vă datoria şi călătoria, ca să ne întâlnim pe urmă cu toţii în Ierusalimul Ceresc! În „locul ce ni l-a gătit nouă Domnul“ (Ioan 14, 3), ca să trăim cu El în veci vecilor. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Părintele Iosif Trifa
din volumul „Ce este Oastea Domnului?”

Lasă un răspuns