Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Între Betleem şi Iordan

Între Betleem şi Iordan

Între Betleem şi Iordan

Meditaţie la Apostolul din Duminica dinaintea Botezului Domnului (II Tim 4, 5-8)

„Tu fii treaz în toate… Slujba ta fă-o deplin!” (II Tim 4, 5-8)

Cred, personal, că este Apostolul care l-a determinat pe Părintele Iosif să nu mai lase fără cuvânt viu oamenii din Sibiu, apoi pe cei din ţară. Ştim că această Duminică dinaintea Botezului Domnului – cu Evanghelia de la Marcu 1, 1-8 – este mereu cu aceste texte în miezul ei. Neschimbate. Printre puţinele duminici în care nu depinde textul de rotirea liturgică a sărbătorii pascale. Un preambul permanent la tâlcuirea Praznicului care se apropie. Este de crezut că Părintele va fi meditat la acest text şi că va fi fost marcat de primul verset al acestuia: „Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucrul de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!” (II Tim 4, 5). Nu este doar vorba de un îndemn, ci de o poruncă fără a cărei îndeplinire nu există lucrare deplină în câmpul Evangheliei. Sunt convins că Părintele Iosif va fi simţit această chemare ca una personală. Şi a trăit-o ca atare.

Scrisă cel mai probabil din celula romană a prizonieratului său – căci spune Apostolul că fiul său duhovnicesc să nu se ruşineze a mărturisi pe Domnul şi nici de el „cel ce este pus în lanţuri pentru El” îndemnându-l să pătimească „împreună cu mine pentru Evanghelie, după puterea de la Dumnezeu” (II Tim 1, 8) – epistola aceasta este marcată de un ton testamentar adânc şi limpede. Adresată lui Timotei care, în vremea aceea, se afla la Efes (II Tim 1, 15-18; 4, 19), epistola atinge însă comunitatea din acel loc binecuvântat al memoriei creştine şi liman de nădejde în oamenii crescuţi de el, Pavel, Apostolul neamurilor. Se vede că sunt cuvinte adresate fiilor şi fiicelor sale, iubirea lui fiind izvor discernământului la care-i îndeamnă. Acolo, cuvintele părintelui lor ce-i născuse în Hristos trebuie că vor fi căzut cu puterea dată de har şi cunoaştere reciprocă. Întregul capitol 4 al Epistolei este marcat de stăruinţa împotriva celor abătuţi de la credinţă oferind, prin tonalitatea testamentară, forţa mărturiei vii. Un soi de sinteză a celor învăţate de ucenici de la Sfântul Pavel, neobositul mărturisitor. Ce spune acesta ţine de asumarea chemării către care fusese rânduit ucenicul său preaiubit. Martor este luat Domnul Hristos – Care va să judece viii şi morţii la arătarea Lui şi în Împărăţia Lui (II Tim 4, 1) – în numele căruia Pavel fixează o serie de priorităţi ale lucrului în plinirea chemării Evangheliei: propovăduirea cuvântului, stăruinţa (Pavel însuşi îndemnând stăruitor pe Timotei), efortul de a menţine comunitatea atentă la mărturisirea ei (mustră, ceartă, îndeamnă). Dar oferă şi măsura acestui efort, pentru ca el să nu fie unul al unei critici sterpe, lipsite de rod duhovnicesc: cu toată îndelungă-răbdarea şi învăţătura. Sfântul Pavel îşi argumentează această grijă: „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor” (II Tim 4, 3). Pare mai mult decât actuală atenţionarea, dinaintea abuzului de „specialişti” la care suntem supuşi, inclusiv creştini fiind. Şi nu în afara creştinismului vorbeşte Sf. Pavel, ci inclusiv despre tulburarea limpezimii mărturiei de credinţă în contextul micuţei dar viguroasei comunităţi efesiene, unde Timotei se afla uns episcop în ciuda tinereţii sale. Sunt, dacă vreţi, liniile de forţă ale culturii pastorale a oricărui preot ori lucrător al Evangheliei, fundamentele minimale ale propovăduirii în roada convertirii la Hristos.

Abaterea către basme – despre care vorbeşte Apostolul Pavel – este asemănată, deseori, de către interpreţii care împrumută ideologic Scriptura, cu tradiţia Bisericii care, chipurile, seabate de la propovăduirea Împărăţiei. Uitând că, de exemplu, însăşi Epistola aceasta a Sfântului Apostol a fost mai întâi tradiţie şi apoi… Scriptură – la modul în care o folosim noi astăzi. Cred că Sfântul Pavel insistă, tocmai de aceea, pe legătura dintre trezvie (fii treaz în toate) şi jertfă, implicare în mărturisire. Fă lucrul evanghelistului – chemare nu doar a Sfântului Pavel, este detaliată prin elementele care descriu slujirea Sfântului Pavel în numele Domnului. Conştient de vremea despărţirii de cele ale lumii acesteia, el descrie viaţa creştină drept o luptă, o luptă şi o călătorie. Marcate de credinţă, de o credinţă neabătută. Şi vede până departe, până la Judecată, unde vede cununa dreptăţii. Credinţă-luptă-dreptate-judecată. Sunt cuvinte cheie pentru a înţelege întreaga teologie pe care Sfântul Pavel a propovăduit-o. Arată modul dinamic al misiunii creştine, dar şi nevoia ca aceasta să nu se abată de la Taina evseviei – dreptei credinţe. Arată forţa prin care cultura vieţii în Hristos va face lumea să revină în chemarea sa de rai. „Ziua aceea”– pe care o vede Sfântul Pavel – devine nu doar un ţel de timp – ca zi a Judecăţii –, ci şi ca semn al încurajării străbaterii lumii acesteia, vale a Morţii şi Plângerii – sub tensiunea asumării credinţei ca o trecere din deplin în mai-deplin.

M-am gândit mult care este relaţia dintre acest text de Apostol şi Duminica dinaintea Botezului. Cred, personal, că tocmai această vederedeparte a lui Pavel leagă textul de praznicul Teofaniei Treimii – care este Botezul Domnului. În timp, aşadar, Părinţii Bisericii au îngăduit aşezarea acestei lecturi pentru a ne încuraja în trăirea darului celui mare al Epifaniei Domnului la apa Iordanului. Un soi de developare a deschiderii Cerului pentru a se face cunoscut sufletelor noastre. Unul dintre personajele filmului „De la chin la amin” – în regia lui Toma Enache, frescă realistă a tragediilor petrecute în cadrul de iad al fenomenului Piteşti – comandantul puşcăriei spune, la un moment dat, când sora celor doi fraţi Caraman îi spune că-l va înghiţi iadul – că, pentru comunişti, iadul nu există. Într-un anumit fel, iadul erau ei înşişi, de aceea iadul nu mai era necesar. Pavel, Apostolul ajuns puşcăriaş în temniţa romană, aduce aminte generaţiilor în veci modul în care cununa dreptăţii se va da de către Domnul „tuturor celor care au iubit arătarea Lui” (II Tim 4, 8). Or, „arătarea Domnului” începe cu Betleemul şi se împlineşte – dintâi – cu Iordanul. Între Betleem şi Iordan, acest text paulinic ne aduce aminte că puntea de lumină a acestor arătări este credinţa.

Şi mai este ceva. La vremea începutului de an nou, orice creştin are tendinţa de a-şi face un mic examen al anului ce a trecut. Unul dintre comentatorii Epistolei acesteia, Joseph Reuss, întro serie, pe drept cuvânt, intitulată „Comentarii spirituale ale Noului Testament”, scrie: „Animat de o credinţă robustă, Pavel merge să întâlnească moartea cu un suflet slujitor şi plin de încredere, cum pentru orice creştin, autentic, moartea şi-a pierdut cu totul din forţa ororii sale, nefiind decât o trecere, o întoarcere la Domnul. Orice creştin care, la finalul vieţii, poate privi înapoi către o viaţă pusă în slujba Domnului, poate şi nădăjdui cu aceeaşi încredere, de la Dreptul Judecător, cununa biruinţei” (Joseph Reuss, Commenti spirituali del Nuovo Testamento. Seconda lettera a Timoteo, Citta’Nuova, ed. III-a, 1991, pg. 68). Cu alte cuvinte, la început de an, un îndemn propovăduit de Biserică: priviţi înainte cu nădejde! Căutaţi să iubiţi Arătarea Domnului! Şi hrăniţi-vă nădejdea din ea!

Pr. Constantin NECULA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *