Nu de puţine ori ne-a fost dat să auzim de la unii cuvintele acestea: Unde este buna rânduială din Lucrarea noastră? Unde este pacea adunărilor frăţeşti de odinioară? Unde este voluntariatul Oastei? Căci Oastea a stat de la început sub semnul voluntariatului, cu luptători voluntari, cu preoţi şi mireni din toate părţile ţării.(1) Aşa ne-a spus Părintele Iosif: să nu trădăm voluntariatul Oastei. (2) Între aceste două deziderate ale Lucrării stau cu teamă să nu fiu cumva părtinitor vreuneia.
La 90 de ani de Oaste, suntem frământaţi de multele probleme pe care le-a adus libertatea câştigată în 1989 şi de care ne-am bucurat ca nişte copii nevinovaţi, fără să vedem atunci eventualele probleme. În adunările noastre frăţeşti nu de puţine ori predica unora nu mai este o reală chemare la pocăinţă, la schimbarea vieţii, nu mai este o declaraţie de război contra diavolului, contra întunericului şi a răutăţilor, ci mai degrabă a devenit o aluzie răutăcioasă spre anumite persoane sau, şi mai grav, un atac dur la valorile Oastei. Priveşti în stânga şi în dreapta şi vezi capete plecate şi feţe îndurerate. Şi atunci te întrebi:
Unde începe voluntariatul şi unde se sfârşeşte rânduiala?
La alte întâlniri frăţeşti de-ale noastre – nunţi, botezuri, chiar şi înmormântări – vezi atâta pregătire, atâta aranjament şi împodobire, atâta fast, atâtea aparate şi camere de filmat şi atâta foială, încât te întrebi:
Unde este puterea Duhului Sfânt sau unde este Duhul Sfânt, puterea voluntariatului? Nu cumva s-a înnăbuşit?
La 90 de ani de Oaste, mă întorc, cu bucurie şi dragoste, să descopăr din scrierile vremii cum era atunci, la începuturile Oastei. La jumătate de an de Oastei (iunie 1923), au loc primii paşi spre o rânduială. Trei lucruri se cereau atunci de la un ostaş:
1. În Oastea lui Iisus trebuie să te supui cu credinţă;
2. În Oastea Sa trebuie să lupţi neîncetat;
3. Şi după ce te-ai mântuit pe tine, trebuie să mântuieşti şi pe alţii.(3)
La 10 ani de Oaste, când voluntariatul ei este în primejdie, cu mare grijă Părintele Iosif scrie în „Ce este Oastea Domnului” un capitol atât de necesar nouă, tuturor celor care am făcut un legământ în această sfântă Lucrare: Voluntariatul Oastei.
Unii înţeleg prin voluntariat că poţi să faci ce vrei. În armată erau unii care plecau la cerere, adică vountari. Nu-i obliga nimeni. Dar când ajungeau să intre pe poarta unităţii militare, trebuia să se încadreze în aceeaşi rânduială la fel ca toţi ceilalţi militari. Tot aşa este şi în Oastea Domnului. Dacă am intrat în Oaste, trebuie să ne încadrăm în regulile ostăşiei Domnului.
Fratele Traian zicea: „În Oastea Domnului intră cine vrea, dar rămâne numai cine poate”. Pentru a înţelege corect acest voluntariat aş îndemna să se citească şi să se recitească cu multă atenţie acest capitol despre voluntariat.
Dragii mei fraţi şi dragii mei cititori ai ziarului sau, şi mai mult, mădulare ale Lucrării atât de scumpe şi sfinte, noi cum stăm în faţa acestor dimensiuni ale Oastei? Să ne gândim bine şi să nu fim nepăsători!…
1) Ce este Oastea Domnului, Pr. Iosif Trifa, pg. 248.
2) Istoria unei Jertfe, Traian Dorz, vol. II, pg. 371.
3) Istoria unei Jertfe, Traian Dorz, vol. I, pg. 75.
Gheorghe Neagu
