11. În adâncul inimii noastre, fiecare putem avea şi chiar avem măsura cunoaşterii şi încredinţarea valorii noastre adevărate.
Oamenii pot să spună despre noi ce cred sau ce li se pare – bine sau rău –
dar numai noi înşine cunoaştem clar adevărul despre noi înşine şi ştim dacă ei au dreptate.
Sau în ce măsură nu au.
12. Când cineva doreşte să fie sincer înaintea lui Dumnezeu
şi chiar înaintea conştiinţei sale
nu va umbla să pară ceea ce nu este
şi nu va primi să pară mai mult decât ştie el că valorează cu adevărat.
O, pe cât de mulţi importanţa dată lor i-a depăşit! Şi au început să se creadă ce nu erau. Astfel s-au nimicit pe totdeauna în îngâmfare.
13. Fiecare om nu este nici atât de bun, nici atât de rău cât îl cred alţii. Ci atât cât îl ştie Dumnezeu
şi atât cât se ştie el singur. După ce s-a cercetat pe sine însuşi înaintea conştiinţei sale şi înaintea lui Dumnezeu, prin Cuvântul şi prin Duhul Sfânt.
Numai cei pe care i-a depăşit importanta ce li s-a dat de către alţii şi-au pierdut controlul sănătos – şi îşi fac despre ei înşişi o părere mult mai înaltă decât se cuvine.
Astfel de oameni sunt pierduţi. Nici unul dintre ei nu se mai poate smeri şi întoarce.
14. O, suflete făţarnic, nu te înşela singur şi nu umbla să-i înşeli şi pe alţii, înfăţişându-te cum nu eşti, închipuindu-te păun – când nu eşti decât o biată cioară –
şi arătându-te pe dinafară altfel decât eşti pe dinăuntru.
Teme-te de Dumnezeu, ai Cărui Ochi înflăcăraţi văd intenţia ta – şi ţi-o va da pe faţă.
Mai curând sau mai târziu, tu vei avea soarta mincinoşilor înşelători de suflete şi stricători de învăţătură şi de adevăr.
15. Ferice de voi, suflete smerite, care vă credeţi şi vreţi să vă arătaţi altora şi mai puţin decât sunteţi în adevăr, anume pentru a nu fi lăudaţi şi înălţaţi de oameni în lumea aceasta.
Hristos Domnul, la vremea Lui, vă va înălţa, arătând El marea valoare a mărgăritarului vostru necunoscut şi ascuns.
16. Vrăjmaşii lui Dumnezeu se înfurie, spumegă, înjură şi strigă, iar Hristos stă nemişcat în faţa lor, răspunzându-le fiecăruia senin şi liniştit, dar hotărât şi categoric…
Răspunsul Lui totdeauna lămureşte o problemă,
dezleagă un nod
şi zugrăveşte o stare.
Căci Adevărul totdeauna luminează astfel.
17. Ce luminoase sunt cuvintele care ies din gura lui Hristos!
Fiecare vorbă este ca o lumină ce întregeşte un soare,
ca un mărgăritar frumos ce întregeşte o cunună,
ca o piatră scumpă ce întregeşte o clădire cerească
şi ca un bloc minunat ce întregeşte o coloană…
18. Fiecare răspuns al Domnului este ca sunetul unui clopot de argint la o lovitură.
Chiar şi lovitura dură pe care a primit-o şi care a provocat acel răspuns apare, înconjurată de frumuseţea şi limpezimea răspunsului Său,
mult mai puţin aspră.
19. Fiecărui om îi place să se mândrească cu înaintaşii săi, cu părinţii şi cu strămoşii lui cei mari.
Nu este om pe care faptele mari ale părinţilor săi să nu-l facă a se lăuda şi el către alţii cu ele şi cu ei.
20. Noi înşine ne mândrim mereu cu credinţa înaintaşilor noştri,
cu faptele lor mari şi sfinte, ale căror mărturii ne au rămas până astăzi nu numai în istorie, ci şi în lăcaşurile de închinare ori în ziduri şi morminte neuitate.
În învăţături sănătoase,
în obiceiuri creştineşti şi evlavioase
şi în moştenirea duhovnicească atât de valoroasă şi scumpă.
Dumnezeul nostru, ajută-ne să fim vrednici de ele.
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
