Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Învierea Domnului sã ne fie prilej de înãlțare sufleteascã

Învierea Domnului sã ne fie prilej de înãlțare sufleteascã

Învierea Domnului sã ne fie prilej de înãlțare sufleteascã

„Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare, Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de birunţă…”

Hristos a înviat!

Această veste străbate an de an, peste veacuri, spre întreaga omenire cu uimire şi bucurie sfântă din dimineaţa Învierii, când îngerul, ridicând piatra de la mormânt, le-a adus femeilor mironosiţe această bucurie sfântă.

Vreme potrivită ne-a sosit astăzi, aşa cum ne aminteşte Sf. Ioan Gură de Aur, sărbătoarea cea dorită şi mântuitoare, Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, călcarea morţii şi înfrângerea diavolului (Cuvânt la Sfintele Paşti).

Pericopa Evanghelică din Duminica Învierii este reprezentată tocmai de Prologul Evangheliei de la Ioan, una din cele mai adânci şi dense pasaje ale Noului Testament.

Cuprinsul prologului ioaneic deţine patru secţiuni distincte:

1. Preexistenţa Cuvântului sau a Logosului Divin;

2. Mărturia lui Ioan Botezătorul despre Hristos;

3. Venirea Luminii, ca fiind „Lumina cea adevărată”;

4. Iconomia mântuirii sau Întruparea Cuvântului.

Toate aceste secţiuni sau învăţături, Biserica de două mii de ani le propovăduieşte şi le împărtăşeşte tainic nu numai în Noaptea Învierii, ci şi la fiecare vecernie de sâmbătă seara şi duminică dimineaţa la utrenie, prin cele opt glasuri ale frumoaselor noastre rânduieli liturgice.

Evenimentul Învierii lui Hristos este descris de toţi Evangheliştii (Mt 28, 1-20; Mc 16, 1-20; Lc 24, 1-40; In 20, 1-21; Fapte 1, 2-12), fiind secondat de arătările Mântuitorului după Înviere.

Aşa cum ne-a învăţat şi Părintele Iosif Trifa, această Evanghelie cuprinde în sine întreaga istorie a neamului omenesc. Prin Cuvânt, Dumnezeu a făcut lumea şi pe Adam, care a căzut din starea cea dintâi, ca mai apoi să Se întrupeze Cuvântul lui Dumnezeu, aducându-ne iertarea prin moartea şi Învierea Sa.

Pentru a dobândi această Înviere sau mântuire, trebuie cu adevărat să-L primim pe Hristos în viaţa noastră, să înviem şi noi împreună cu El.

Încă de la creaţie, natura înviază la o viaţă nouă şi nu o poate opri nimeni să nu învieze. Dar noi, fiind „chipul lui Dumnezeu, deşi purtăm rănile păcatelor”, simţim de multe ori lipsa Învierii în viaţa noastră. La drept vorbind, în afară de Hristos, nu există Înviere. Fără Înviere, n-ar fi existat lumea.

După Înviere, printre alte „arătări” pe care le-a făcut faţă de ucenici, Hristos mai face un gest extrem de omenesc. Sf. Ioan Evanghelistul ne relatează în capitulul 21, din Evanghelia sa, acel episod când Domnul Hristos Se arată ucenicilor la Marea Tiberiadei. O parte din ucenicii Domnului ieşiseră la pescuit, dar toată noaptea n-au prins nimic. Mântuitorul Iisus Înviat apare la ţărmul mării şi îi întreabă: „Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare?” Ei au răspuns că nu au, pentru că nu prinseseră nimic. Atunci El le-a zis: Aruncaţi mreaja de-a dreapta corabiei şi veţi afla. Au aruncat-o, şi au prins aşa de mulţi peşti încât de-abia o mai trăgeau la mal. Când au ieşit la ţărm cu mrejele pline, au găsit acolo peşte fript şi pâine, le-a dat lor şi i-a invitat la masă, spunându-le să aducă şi din peştele pe care-l prinseseră; dar totul era deja pregătit. Ce face Mântuitorul Iisus Hristos? Ceea ce face o mamă pentru copil o viaţă întreagă: are grijă să nu moară de foame, să fie îmbrăcat şi toate cele de trebuinţă vieţii. Adevărata Înviere nu e mai mult nici mai puţin decât adevărata viaţă.

În acest sens, noi suntem chemaţi cu toţii la Înviere, îndeosebi în această perioadă în care mulţi fraţi de-ai noştri au nevoie de această Înviere. Dacă sămânţa aceasta a fost aruncată de Hristos în sufletele noastre, noi trebuie s-o lăsăm să rodească. Să înţelegem că, dacă suntem cuprinşi în comuniunea prăznuirii Sfintei Sărbători a Învierii, trebuie să ne comportăm ca şi fii ai Învierii. Să nu treacă ecoul sărbătorii aşa de repede, căci lupta duhovnicească nu s-a sfârşit.

Sf. Ioan Gură de Aur ne aminteşte mereu să nu facem de ruşine această sărbătoare, ci să avem cuget vrednic de darurile date nouă de Hristos, prin Înviere. Să-I răsplătim Binefăcătorului nostru pentru dragostea ce ne-a arătat-o printr-o vieţuire plăcută, cu un suflet treaz şi o inimă veghetoare (Cuvânt la Sf. Paşti).

Slăvitul Praznic al Învierii Domnului să fie pentru fiecare suflet un prilej de înălţare şi înnoire sufletească, un prilej de a ne înnoi propria înviere, spre a umbla mereu în Lumină, să devenim şi noi martorii Învierii Domnului, grupaţi în jurul Apostolilor, al Maicii Domnului, al Mironosiţelor şi al celorlalţi ucenici ai Mântuitorului.

„Aceasta fiind ziua care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa”, să o transformăm într-un nou prilej de a ne regăsi pe noi înşine în Biserica Domnului Vieţii. Nu avem dreptul de a ne teme şi de a deznădăjdui, căci HRISTOS A ÎNVIAT!

Pr. Ionuţ OLENICI – Italia

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *