din vorbirea fratelui Viorel Bar (Săucani)
la adunarea de botez de la Ogeşti – decembrie 1980
Iubiţii mei fraţi, măreţia omului nou trebuie să fie pe măsura măreţiei Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos de pe Golgota. Pentru aceasta trebuie ca şi moartea noastră să fie ca şi moartea Lui, adică totală, zdrobind tocmai prin ea puterea diavolului şi călcând moartea a doua.
La fel şi învierea noastră trebuie să fie tot ca şi a Lui, adică adevărată, triumfătoare, înălţătoare în Slavă.
Orice suflet care vine şi trăieşte pe pământ trebuie neapărat să treacă prin această revelaţie, prin acest botez, adică omorârea prin moarte a ceea ce este firesc în om, pământesc, ştiind că lui Dumnezeu nu-I plac oamenii cei care sunt şi care rămân lumeşti, fireşti (Rom 8, 8). Şi apoi printr-o înviere întocmai cu a Lui, adică fără să mai aibă moartea vreo putere asupra noastră niciodată.
Sufletul acesta nou, omul acesta nou, care trece prin acest strălucit şi măreţ botez, zămisleşte apoi şi rodeşte fericit şi binecuvântat în tot rodul Voii lui Dumnezeu. Strălucirea şi măreţia faptelor sale în lumină ating măreţia şi mărimea preţului Jertfei pe care l-a dat Mântuitorului nostru Iisus pe Golgota. Pentru că, fireşte vorbind, marfa trebuie să fie pe mărimea preţului. Tot aşa, nici duhovniceşte nu poate fi altfel. Faptele celui credincios, ale celui neprihănit trebuie să fie pe măsura preţului care s-a dat pentru aceasta.
Să ne gândim mereu la preţul acesta ce mare a fost şi apoi vom înţelege ce înseamnă să fii un sfânt cu fapte mari în jertfă şi dăruire, în răbdare, în umilinţă, adică aşa ca Iisus, pentru că este scris: „cei ce zic că sunt ai Lui trebuie să trăiască şi ei cum a trăit Iisus” (I In 2, 6).
Iată, fraţilor, acesta este sufletul botezat. În acest suflet, botezul îşi face efectul său zilnic. Precum un medicament nu se ia doar spre a ameliora durerile pentru un moment, ci pentru ca efectul său să continue până la însănătoşirea completă a celui bolnav, tot aşa, nici o Taină a lui Dumnezeu nu este doar pentru un moment, ci pentru a transforma inima şi lăuntrul omului până la a-l aduce la omul desăvârşit, la făptura cea nouă, când toate lucrurile s-au făcut noi (II Cor 5, 17). Nu-i botezat acela în care nu se vede încolţind şi crescând zilnic faptele unui om înnoit de Duhul Sfânt. Acela poate fi botezat de un om, de un preot, dar nu este şi de Duhul Sfânt. Şi fără aceasta nu a rezolvat nimic.
Fraţii mei dragi, ce frumos vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în capitolul 6 de la Romani despre starea acesta! Cât de mult ar trebui să medităm noi asupra acestora! Cât de mult ar trebui să ne verificăm în lumina lor, din dorinţa de a fi din Adevăr şi în Adevăr, după cum ne numim.
Un astfel de om aduce şi va aduce cinste şi slavă lui Dumnezeu pe pământ şi de un astfel de om botezat se poate folosi Dumnezeu în Lucrarea Lui. De un altfel de om nu se poate folosi. Poate să fie el oricât de mare predicator, scriitor, poet, cântăreţ, nu este şi nu va fi pentru Dumnezeu folositor, pentru că el trăieşte pentru sine însuşi, pentru slava pământească ori a lucrării din care face parte secta lui.
Un astfel de om nu face însă parte din Opera şi Lucrarea Dumnezeiască, fiindcă el n-a trecut prin botezul divin făcut de Duhul lui Dumnezeu şi nu merge pe calea lui Hristos pe care a mers Domnul Iisus mai întâi şi apoi toţi sfinţii Săi urmaşi până în ziua de azi.
Un astfel de om poate merge pe orice căi care par bune, împodobite şi hrănite cu orice artificii, încât aproape, aproape că n-ai zice că nu-i adevărul lui Dumnezeu… şi foarte mulţi îl chiar cred aşa. Dar să luăm seama cu toţii la cărarea tainică a lucrării lui Hristos cea mântuitoare, căci, după cum este scris, este foarte îngustă, dar şi foarte tainică, pentru că ea rămâne ascunsă de ochii celor mai mulţi pe pământ; şi de aceea sunt numai cei puţini care o află şi merg pe ea. Dar e singura condiţie pentru a ajunge în Cer.
Ce fericit este sufletul care o găseşte şi care merge pe ea!
Lacrimile de mulţumire ale nenumăraţilor credincioşi, ale noastre şi ale tuturor, ele şi numai ele exprimă la adevărata ei strălucire fericirea minunată care ne-a umplut sufletul şi pe care ne-a dat-o Domnul atunci când L-am găsit şi L-am ascultat pe El, începând a merge pe urmele Lui.
Şi acum din nou slăvim pe Domnul Iisus pentru toate aceste învăţături şi descoperiri ale Adevărului Său faţă de noi. Fraţilor şi surorilor, să căutăm să nu fie zadarnice pentru noi toate acestea, ci ele să ne fie un îndemn şi un har mântuitor. Numai aşa şi botezul nostru şi al sufletului ce l-a primit azi va putea avea un adevărat sens şi valoare pentru viaţa şi fericirea noastră veşnică. Numai aşa vom putea creşte şi trăi în Hristos aici pe pământ şi ne vom putea întoarce din nou la Domnul acasă, în Ceruri, după ce vom sfârşi călătoria pe care o avem de făcut prin această vale a plângerii.
Domnul să ne ajute pe toţi.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1
