Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ioan Marini – fapte şi întâmplări (III)

Ioan Marini – fapte şi întâmplări (III)

Ioan Marini – fapte şi întâmplări (III)

Mutarea la Beiuş

După consumarea acelor întâmplări petrecute la Arad, fratele Marini s-a gândit că ar fi cazul să-şi schimbe adresa. Astfel, cu ocazia unei permisii din armată a fratelui Traian Dorz, precum şi cu a unui concediu medical, cei doi redactori pribegi au hotărât ca redacţia să fie mutată la Beiuş. O încercare de a scoate o publicaţie la Oradea n-a reuşit. Atunci Ioan Marini s-a gândit la o revistă cu titlul «Familia Creştină» pe care o avea în proiect pe când era la Cluj şi care n-a mai apărut din cauza refugiului. Şi, pentru ca să le fie mai uşor şi mai puţin costisitor, poetul Traian Dorz l-a găzduit pe fratele Ioan Marini la el în familie, în comuna Mizieş (lângă Beiuş), după ce o cerere pe care Ioan Marini o înaintase Prefectului de Bihor de a i se acorda un post la Prefectură, în calitate de refugiat, n-a primit curs. Iată textul cererii.

Domniei Sale,

Domnului Prefect al judeţului Bihor, Beiuş

 

Domnule Prefect,

Subsemnatul, Ioan Marini, refugiat din Cluj, actualmente domiciliat în Beiuş, str. Ţarinei, nr. 1, cu deosebit respect, vin a vă ruga să binevoiţi a dispune ca să fiu numit ca diurnist – în mod provizoriu – în postul rămas liber la biroul I.O.V. de pe lângă Prefectura judeţului Bihor.

Primiţi, vă rog, Domnule Prefect, tot respectul şi deosebita stimă ce vă păstrez.

 

Beiuş, 19 februarie 1944         

Ioan Marini [1]

La Beiuş s-a lucrat bine întreg anul şi fără probleme. S-a refăcut legătura cu cititorii din ţară şi abonamentele la revistă au început să crească.

Redactorii făceau deplasări prin ţară printre fraţii ostaşi şi situaţia, după tulburările de la Sibiu, a început să intre în normal.

Jandarmii din Săsciori

Pe la sfârşitul lunii septembrie 1941, fratele Traian Dorz, venind în permisie de pe front, a putut să-i ofere fratelui Marini posibilitatea să plece pentru câteva zile la casa părintească din comuna Săsciori, în vederea unei odihne şi recreeri, fiind obosit şi suferind, cum îl cunoaştem. Deci venea de la Mizieş – Beiuş, unde îşi avea domiciliul, fiindcă lucra acolo la revista «Familia Creştină».

Duminica dimineaţa a luat parte la slujba de la biserica din sat. Cum la Săsciori la data aceea se afla o adunare a Oastei bine închegată (dar considerată de unii „trifistă“), după-amiază, ostaşii şi alţi consăteni au făcut o adunare la iarbă verde, sub un nuc umbros aflat în zăvoiul râului Sebeş. Bucuroşi că-l pot avea în mijlocul lor pe fratele învăţător, întemeietorul adunării din Săsciori.

Întrucât n-a fost o întâlnire programată anterior, ci una spontană, neoficială, ca la o discuţie între consăteni, n-a fost nevoie de nici o autorizaţie din partea autorităţilor locale. Dar, pentru că preotul paroh fusese admonestat de către superiorii săi de la Protopopiat şi de la Mitropolia din Sibiu după caterisirea Părintelui Iosif Trifa că la Săsciori se ţin adunări „trifiste“, parohul, spre a-şi lua măsuri de precauţie, s-a dus la şeful de post şi i-a cerut acestuia „să-i sperie un pic pe ostaşi“, ca să nu mai facă adunări. Şeful de post i-a replicat însă că nu poate să facă acest lucru decât pe baza unei reclamaţii. Preotul, negândindu-se la urmări şi crezând că e doar o simplă înţelegere între două persoane, s-a conformat şi a depus reclamaţia.

După două zile, învăţătorul Marini primeşte o înştiinţare să se prezinte la postul de jandarmi împreună cu vreo trei fraţi ţărani din Săsciori. Li se iau declaraţii şi li se aduce la cunoştinţă că sunt arestaţi.

La Alba Iulia, a doua zi, li se dă drumul cu menţiunea că sunt daţi în judecata Curţii Marţiale Sibiu.

1942 – A doua arestare. La postul                              de jandarmi Sâmbăteni

Atmosfera politică din ţară era tot mai tensionată, întrucât ne aflam în plin război, iar ca o consecinţă, măsurile aplicate de autorităţi inclusiv asupra grupărilor religioase erau foarte categorice. În acest context, Mitropolia din Sibiu, profitând de ocazie, a dat dispoziţie preoţilor din parohii să boicoteze „Oastea trifistă“.

Astfel Ioan Marini era urmărit atât de autorităţile de stat, cât şi de către preoţii care se conformau dispoziţiilor date de la Sibiu, pentru vina de a continua şi promova între fraţii ostaşi din ţară învăţăturile preotului Iosif Trifa caterisit de Biserică.

Iată cum descrie Traian Dorz a doua arestare a fratelui Ioan Marini:[2]

Anul 1942 a fost pentru noi un an în care au început examene şi mai grele decât până atunci. A fost anul primelor noastre închisori pentru Domnul. Întâi a început fratele Marini.

Iată cum i s-a întâmplat lui:

(…) Era, prin ianuarie 1942, o iarnă grea, cu ger mare. Eu am venit bolnav din armată într-un concediu pe două luni.

Pe fratele Marini l-am găsit la Beiuş, lucrând la redactarea revistei «Familia Creştină». Bucuros că m-am întors la redacţie, fratele Marini s-a încărcat cu cărţi şi Biblii şi a plecat în misiune pe la fraţii din ţară.

Dar abia a plecat, şi, la două zile, am primit vestea că a fost arestat şi închis la postul de jandarmi din Sâmbăteni, lângă Arad.

„Într-o dimineaţă, povesteşte sora Marioara Popii din Sâmbăteni, a venit la noi o vecină şi i-a spus mamei că a văzut cum şeful de post l-a arestat pe fratele Marini când a coborât din tramvai, pe la opt dimineaţa, în timp ce venea din direcţia Arad. Şi că fratele avea la el un geamantan şi un colet cu cărţi.

– Du-te până la post, mi-a zis mama, şi vezi dacă este aşa.

Nu ştiam cum să mă apropii de post, fiindcă şeful era aşa de rău, ca o fiară. Dar am îndrăznit totuşi, fiindcă la el acasă mai fusesem de multe ori, când mă trimitea mama la familia lui, să le duc lapte, fiind abonaţi la noi.

L-am rugat pe şeful de post să-l elibereze pe fratele Marini, dar s-a răstit la mine, spunându-mi că nu se poate. Mi-a permis totuşi să-l văd şi m-a dus într-o cameră foarte rece, fără foc. Când am deschi uşa, fratele Marini stătea pe un pat de fier şi tremura de frig, iar când m-a văzut i s-au umplut ochii de lacrimi. Nu mi s-a permis să stau de vorbă cu el, deşi am cerut voie şefului de post să-mi permită acest lucru şi să-i aduc fratelui Marini mâncare caldă în fiecare zi. Am cerut să-mi permită să-i aduc o pernă şi o învelitoare, ca să nu-i fie frig sau să‑i fac foc pentru a-i încălzi camera, dar nici acest lucru nu mi s-a permis.

După câteva zile de şedere în arest, şeful de post m-a chemat şi mi-a spus:

– Îl pun în libertate pe fratele vostru, dar răspundeţi de el, astfel încât să nu plece de la voi până nu primesc dispoziţii de la Arad.

L-a adus pe fratele Marini în birou, ne-a pus în faţă o declaraţie pe care am semnat-o amândoi şi ne-a lăsat să plecăm. Iar când am ajuns acasă, mama şi ceilalţi fraţi au plâns de bucurie.

Într-o astfel de situaţie, fratele Marini a stat la noi trei săptămâni cu domiciliul obligatoriu, iar pentru noi a fost o mare bucurie că l-am putut ajuta. Prin prezenţa lui, casa şi viaţa noastră s-au luminat. Era un om al Bibliei şi al rugăciunii. Tot timpul citea şi scria, avea geamantanul plin de hârtii, purta redacţia cu el şi se aşeza la scris pe unde apuca. După trei săptămâni, fratelui Marini i s-a dat voie să plece, iar noi i-am simţit lipsa.“

[1] Vezi Anexă, pag. 198

[2] Cf. Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. II, Editura «Oastea Domnului», Sibiu, pag. 448-449.

 

va urma

Învăţătorul Ioan Marini –o viaţă de apostol / Nicolae Marini. – Sibiu; Oastea Domnului, 2002

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!