Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ioan Marini – fapte şi întâmplări

Ioan Marini – fapte şi întâmplări

Ioan Marini – fapte şi întâmplări

 Cât timp am întârziat la Cluj, mi-a fost dat să fiu martor la unele fapte puţin ieşite din comun.

Era a doua zi de Paşti 1940. Fratele Marini era aşteptat în comuna Apahida de către fraţii ostaşi din împrejurimi. În gara Apahida, când am coborât din trenul de Cluj, pe peronul gării am văzut multă lume. Atunci fratele Marini, folosind acest prilej – ca şi în alte ocazii asemănătoare – se urcă pe o bancă şi începu să predice mulţimii. Lumea, curioasă, s-a strâns în jurul lui, dornică să asculte cuvântul Evangheliei. Printre altele, fratele Ioan Marini s-a adresat mulţimii cu următoarele cuvinte: „Astăzi e marea sărbătoare a Învierii Domnului Hristos; creştinii sunt la biserici şi, fiindcă dumneavoastră sunteţi în călătorie şi n-aţi putut participa la slujba din biserică, iată că a venit biserica la dumneavoastră“.

În timp ce le explica oamenilor despre însemnătatea morţii şi învierii Domnului Hristos, soseşte în gară un tren accelerat de Bucureşti. Lumea urcă şi coboară, în timp ce fratele Marini îşi continua predica. Ascultau şi călătorii de la ferestrele vagoanelor: ofiţeri şi militari cu capetele descoperite, iar unii coborau, ca să fie mai aproape. Mecanicii de pe locomotivă erau şi ei captaţi, deoarece impiegatul încremenise cu paleta în mână, până când fratele Marini, dându-şi seama că va întârzia trenul, şi-a încheiat predica, după care acceleratul a plecat.

O altă asemenea întâmplare s-a petrecut în vara anului 1940. Într-una din zile, fratele Marini, aflându-se în centrul oraşului Cluj, care era foarte aglomerat, profitând de ocazie, în faţa Teatrului Naţional, a început şi aici să predice mulţimii. Lumea s-a adunat tot mai multă în jurul lui, până când aproape s-a blocat circulaţia maşinilor, fiind nevoie de intervenţia agentului de la circulaţie, care făcu rugămintea de a se deplasa lumea şi predicatorul puţin mai deoparte, pentru a se debloca circulaţia.

Printre multele fapte de binefacere şi ajutorare a celor săraci şi nevoiaşi – ce se încadrau în preocupările zilnice ale fratelui Ioan Marini – voi menţiona una mai deosebită.

La Cluj, obişnuia să strângă flămânzii de pe străzi, îi îndruma la o cantină, apoi comanda masa la bucătărie, iar în timp ce săracii mâncau, le vestea Evanghelia. Multe familii nevoiaşe au fost ajutate din puţinul de care el dispunea pentru nevoile lui zilnice, fiindcă el trăia foarte modest şi ţinea un regim vegetarian. Dar fratele Marini nu-şi împărţea numai pâinea cu cei flămânzi, ci şi hainele cu cei dezbrăcaţi. Au fost şi cazuri când, întâlnind în călătoriile lui oameni prost îmbrăcaţi, le-a pus pe umerii lor haina lui, pentru că el mai avea una… Ca să împlinească Evanghelia, îi dădea săracului una din cele două.

În mod deosebit, fratele Marini îi avea în vedere pe copiii orfani. Pe unii îi ajuta şi la taxele şcolare. Pe un elev sărac din comuna Săsciori l-a întreţinut pe toată perioada liceului în Alba Iulia. La fel a mai procedat şi cu alţii. De asemenea, a purtat grijă de familia părintelui Vasile Ouatu din Bucureşti, ajutându-i pe cei doi copii orfani, minori.

Refugiul de la Cluj

Tocmai pe când lucrul în redacţie mergea tot mai bine, iată că în cursul lunii august, 1940, într-una din zile, se dă un comunicat la Radio că naziştii au hotărât la Viena ca Ardealul de nord să fie rupt de trupul ţării şi cedat Ungariei, inclusiv Clujul. Guvernului Român i s-a impus acest dictat fără voia sa şi fără a fi măcar întrebat. Acest nedrept joc de culise ne-a întristat pe toţi. Alarmat, a sosit în mare grabă şi fratele Traian Dorz, care se afla cu unitatea militară prin apropiere. Vestea a pus în alertă populaţia oraşului Cluj. Zi şi noapte se manifesta pe străzi împotriva Dictatului de la Viena, în timp ce unii îşi împachetau ce se mai putea şi părăseau în grabă oraşul, lăsând în urmă case şi gospodării.

În acest context, cei doi redactori, Marini şi Dorz, erau puşi în faţa unei noi dileme, când trebuia să ia o hotărâre de moment: încotro să se îndrepte din nou cu redacţia. După o clipă de rugăciune şi chibzuinţă, de comun acord au ales regiunea Aradului. Astfel, după plecarea poetului înapoi la unitatea militară, împreună cu fratele Ioan Marini, ne-am apucat de împachetat în lăzi întreaga redacţie: cărţi, manuscrise, evidenţe de tot felul şi tot ce mai putea fi de folos, multe fiind abandonate. Apoi, cu o căruţă cu cal, am transportat lăzile la gară şi le-am depus la coletărie cu destinaţia – pentru moment – Sebeş-Alba.

O invitaţie în Iugoslavia

Domnule,

Societatea religioasă ortodoxă română Oastea Domnului din Uzdin (Banatul Iugoslav), prin prezenta, vă invită şi pe Dv. să binevoiţi a lua parte la serbarea religioasă ce o va aranja în ziua de 1 dec. 1940.

Autorităţile poliţieneşti de frontieră sunt rugate a înlesni trecerea frontierei în Iugoslavia a fraţilor care doresc a lua parte la această serbare.

 

Uzdin, la 19 nov. 1940                                            L. S.

                                                                               Oficiul parohial,

  1. indescifrabil

Şi, fiindcă Traian Dorz era mobilizat în armată, invitaţia a fost onorată numai de către Ioan Marini.

va urma

Învăţătorul Ioan Marini –o viaţă de apostol / Nicolae Marini. – Sibiu; Oastea Domnului, 2002

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!