Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home IOSIF, SFETNIC AL SOBORULUI

IOSIF, SFETNIC AL SOBORULUI

IOSIF, SFETNIC AL SOBORULUI

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Chimindia – august 1979

„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Iisus cu ucenicii Lui” (In 2,1-2).

Slăvit să fie Domnul!

Versetul acesta ne este atât de cunoscut fiecăruia dintre noi! N-avem nevoie să mai amintim despre el în înţelesul acesta, pentru că la toate nunţile noastre s-a vorbit despre el şi se va vorbi până la sfârşitul veacurilor. Ni-e aşa de drag versetul acesta! Ni-e aşa de dulce şi aşa de scump, că eu aş vrea mereu să-l auzim şi mereu să ne bucurăm de el.

Am vrea, cu ocazia acestei nunţi, cu ocazia acestei sărbători de astăzi, unde ne-am adunat în locul acesta, să ne mai amintim de încă un verset, care nu-i chiar aşa de cunoscut şi care nu s-a spus mereu la nunţile noastre. Este vorba despre un verset din Luca 23, 50-51: „Era un sfetnic al soborului numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi”.

El nu luase parte. Era un om bun. Era un om evlavios. Evanghelistul Luca oarecum îi aduce laudă aici. Pe când toţi ceilalţi membri ai soborului erau la sfat, la o judecată împotriva Domnului Iisus, el, Iosif, n-a luat parte acolo…

Din aceste două versete am vrea să învăţăm şi noi ceva, cu prilejul acestei nunţi.

Domnul Iisus a spus în mai multe rânduri: „Oricine Mă va mărturisi pe Mine…”.

Fraţii mei dragi, Dumnezeu are nevoie de mărturisirea voastră, de mărturia noastră.

Un firicel de iarbă, când îl priveşti, sfios, şi el mărturiseşte despre Creatorul lui, despre înţelepciunea şi puterea cu care a fost creat.

Priveşti în sus şi fiecare stea, [sau jos], fiecare floare, dând mirosul ei deosebit, cu culoarea ei deosebită, mărturiseşte despre El. Şi spune fiecare, mărturiseşte fiecare: „Dumnezeu ne-a trimis aici, ca să fim o mărturie, ca să mărturisim Numele Lui înaintea oamenilor!”.

Ni se umplu ochii de lacrimi de multe ori când, în jurul nostru, atâţia nici nu-L cunosc pe Dumnezeu. Ei, oamenii, Îl vor cunoaşte sau nu Îl vor cunoaşte pe Dumnezeu după cum va fi mărturia noastră, mărturisirea noastră în mijlocul lor…

Scumpa Mamă a lui Iisus, Sfânta Fecioară Maria, la nunta din Cana, a fost acolo cu câteva zile mai înainte. Sigur, când se face o nuntă, cei de acolo plănuiesc unde să fie nunta, pe cine să cheme, în ce fel să facă nunta… Şi fiind şi ea acolo, a reuşit, printre cei care erau şi ţineau sfatul acesta cum să facă nunta… a reuşit să-i convingă pe toţi:

– Chemaţi-L pe Iisus la nuntă; căci numai dacă va veni El la nuntă, nunta va fi binecuvântată şi tinerii vor fi fericiţi!

Câtă putere de convingere a avut Sfânta Mamă a lui Iisus, pentru că toţi ceilalţi de acolo au fost de acord, au primit sfatul şi mărturia ei şi L-au chemat pe Iisus cu ucenicii Săi la nuntă.

Poate vor fi fost unele neamuri, cum se întâmplă în multe părţi, şi vor fi spus:

– Dar cine din satul acesta L-a mai chemat pe Iisus la nuntă? Dacă vine El, strică obiceiurile… va fi altfel totul la nuntă.

Dar toţi ceilalţi au ascultat spusele Sfintei Mame a lui Iisus, care i-a convins, şi ei au spus:

– Da, să-L chemăm pe El, pe Iisus!

Nu ştiu de ce aşa putere au unele suflete în cuvânt, că sunt ascultate! Tot aşa a fost şi samariteanca aceea ce se duce la ai săi şi spune la o cetate:

– Veniţi să vedeţi un Om care mi-a spus mie tot ce am făcut!

Câtă putere a avut şi această femeie, că nu a spus nimeni că nu… Şi toată cetatea s-a dus şi L-au văzut pe Iisus, iar după ce L-au văzut, mai mult s-au aprins şi ziceau:

– Acum credem nu numai din spusele tale, ci din pricină că am văzut cu ochii noştri!

Puterea aceasta! De unde vine această putere? Puterea aceasta pe care Sfânta Mamă a lui Iisus a avut-o de a făcut această mărturisire atât de frumoasă înainte de a fi nunta, pentru ca în urmă, după ce a venit nunta, toată nunta să fie binecuvântată.

O, ce mărturie! Binecuvântate sunt sufletele – rarele suflete, scumpele suflete, sfintele suflete – mărturisitoare.

Scumpa Mamă a lui Iisus a avut această îndrăzneală sfântă şi râvnă puternică şi vie. Ea nu s-a lăsat până ce nu a aranjat lucrurile în aşa fel că în urma Ei a venit Fiul Sfânt, Dumnezeu, la nuntă, să aducă bucurie şi să aducă binecuvântare. Nu numai la miri, ci şi la toţi nuntaşii!

Sfânta Mamă a lui Iisus era acolo… Ea n-a fost degeaba acolo… Ea a fost o mărturie pentru Dumnezeu, până la sfârşitul veacurilor.

O mărturie trebuie să fim şi noi la nunţile noastre.

Putem noi, acolo unde suntem, să fim o mărturie?

Iosif, un sfetnic al soborului, un om cu vază… Biserica noastră însă îi dă un nume şi mai frumos: „Iosif cel cu bun chip, luând de pe Cruce Preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme ungându-l, în mormânt nou, îngropându-l, l-au pus”.

Iată ce a făcut Iosif!

Să luăm aminte ce s-a spus altădată! Era Iosif un sfetnic al soborului… Atunci când s-a ţinut sfatul acela, ca să-L omoare pe Iisus, unde erai tu, Io­sife? Şi el spune:

– Eu n-am fost acolo!… Eu îmi spăl mâinile de sfatul acesta. Eu nu vreau să-mi unesc votul meu cu al lor…

Iosife, şi crezi c-ai rezolvat-o cu asta? Că n-ai luat parte la sfatul acesta, când trebuia să iei parte?

Cum ai putut, Iosife, să dormi în noaptea aceea din Joia Mare? Când ai fost anunţat şi tu: „Vino! Pentru că uite ce se petrece! Să scăpăm odată de Neplăcutul Acesta… Care ne strică Legea, care ne spurcă Sâmbăta şi face vindecări… Vino…”, tu, Iosife, nu te-ai dus. Cum ai putut să stai în patul tău? Cum ai putut să stai la masa ta? Cum ai putut să stai acasă? De ce nu te‑ai dus tu, Iosife?

Când ţi s-a spus: „Să scăpăm de El!”, dacă tu, Iosife, eşti ucenicul Lui, de ce n-ai spus: „Acesta-i Dumnezeu! Acesta-i Trimisul! Acesta-i Cel despre care au vorbit prorocii… Ce faceţi, oameni? De ce vreţi să-L răstigniţi? De ce vreţi să-L judecaţi? De ce vreţi să-L alungaţi? De ce faceţi asta?”

O, Iosife, de ce n-ai avut îndrăzneala aceasta? Tu, Iosife, te-ai dus numai după ce a fost judecat Iisus.

Iosif a îndrăznit să se ducă la Pilat, să ceară Trupul lui Iisus… Dar îndrăzneala aceasta a fost prea târzie…

De ce n-ai îndrăznit tu, Iosife, mai dinainte?

Binecuvântat să fii tu, Gamaliel, care altădată ai fost şi tu la un sfat şi nu te-ai dat în lături. Dar n-ai fost numai în zadar la sfatul acela, ci tu ai spus să-i scoată numai puţin afară pe apostoli. Şi, după ce i-a scos afară pe apostoli, tu te-ai ridicat şi ai făcut o mărturie aşa de frumoasă şi toţi au ascultat.

De ce oare, Iosife, n-ai făcut şi tu aşa? De ce nu ţi-ai făcut partea ta? Ai fost om cu vază. Ai fost om de frunte… Dar n-ai făcut în momentele acelea ce erai dator să faci.

Vine Nicodim, cel ce a mers noaptea la Iisus… Amândoi erau sfetnici pricepuţi… Amândoi au tăcut! Amândoi au stat apoi şi apar numai când e prea târziu!… Numai noaptea, numai după ce trece timpul… Cum sunt şi nişte insecte şi nişte păsări pe care toată ziua nu le vezi, ci numai când e noapte apar şi ele dintr-o dată. Aşa vin şi aceşti doi ucenici, numai noaptea… După ce a trecut timpul, după ce a trecut vremea.

Chiar dacă L-au îngropat cu lacrimi… Chiar dacă L-au îngropat cu durere… Poate că vor fi şi plâns când vor fi văzut rănile Lui şi vor fi strigat: „O, Însângeratule, cât de chinuit ai fost! Ce am făcut cu Tine? Tu Te odihneşti măcar în mormânt… dar noi nu ne putem odihni…”.

Şi se vor fi dus acasă şi vor fi spus la familiile lor: „De-acum nu va mai fi hărţuit de ei… De-acum sunt liniştiţi… El, Dumnezeu, doarme acolo înmormântat…”.

Cu asta ai venit tu, Iosife?… Cu asta aţi venit voi, ucenici a lui Iisus? Voi, care eraţi cu vază? Voi, cei care eraţi printre cei de frunte? Voi, care puteaţi să faceţi o mărturie despre Iisus, să faceţi tot ce era posibil, dar să nu-L lăsaţi pe Dumnezeu?…

O, fraţii mei dragi! Vremea lor a trecut atunci… Acum e vremea noastră! Acuma-i vremea mea. Acuma-i vremea ta. Ce mărturie facem noi despre Iisus? Cum Îl mărturisim acolo unde suntem?

Mama lui Iisus n-a fost în zadar acolo unde s-au sfătuit cum să se ţină nunta.

Iosif însă a fost în zadar!

Nicodim însă a fost în zadar!

Poate, fratele meu, poate, sora mea… poate tu nu eşti dintr-o cetate aşa de vază ca Iosif, că nici Sfânta Maria, Maica Domnului, n-a fost dintr-o cetate de vază. Şi nici numele ei n-a fost atât de cunoscut, ci doar la urma urmei a fost cunoscut, din pricina mărturiei, a trăirii, a vieţii ei… Aşa a fost cunoscută Maria, Maica Domnului! Doar la urmă, doar la urmă…

Aşa cum vei fi, şi tu trebuie să faci o mărturie despre Numele lui Dumnezeu! Tu trebuie să-L mărturiseşti pe El acolo, în locul unde eşti, ca să nu fii numai în zadar în locul acela. Ci să fii de folos în locul unde te-a trimis Cel ce te-a trimis, pentru ca în urma mărturisirii tale frumoase să poată veni Iisus.

În primul verset pe care l-am amintit este vorba de nuntă.

În celălalt verset este vorba despre un sfat şi o judecată.

La nuntă a fost chemat Iisus din pricină că a fost acolo o mărturie frumoasă şi curată, şi îndrăzneaţă – a Sfintei Mame.

La sfat a fost judecat Iisus şi a fost, până la urma urmei, omorât Iisus, pentru că n-a fost o mărturie puternică acolo când trebuia să fie şi care trebuia să fie.

Este vorba şi despre o nuntă, şi despre o judecată.

Ca mâine, va veni iarăşi o Nuntă, căci toate nunţile noastre de aici ne vorbesc despre o altă Nuntă.

Ca mâine va veni iarăşi o Nuntă! Ce frumos va fi la acea Nuntă! Ce cântări vor fi acolo! Ce Mire va fi Mirele Acela! Ce veşnicie, ce Dimineaţă va fi acea Dimineaţă pentru toţi aceia care au făcut o mărturie frumoasă despre El!

Dar va veni şi o judecată pentru toţi acei care au tăcut când trebuia să vorbească. Pentru toţi aceia care n-au luat parte când trebuia să ia parte, să apere Adevărul lui Iisus.

Nu demult era vorba despre o nuntă. Şi mulţi dintre fraţi au spus: „Noi nu ne ducem acolo! Pentru că Adevărul este acolo deformat. Noi nu luăm parte acolo! Noi  ne retragem!”.

Şi cu aceasta, frate, crezi că ai rezolvat ceva? Crezi că ai terminat? Să nu iei parte acolo?… Din contra, fratele meu drag, dacă Adevărul este deformat… Adevărul în care ai crezut… Adevărul în care vrei să rămâi tu şi ai tăi în Lucrarea în care Domnul ne-a dat atâtea bucurii şi atâtea binecuvântări… fratele meu, tu trebuie să fii acolo! Tu nu poţi să te retragi. Tu trebuie să fii acolo. Tu trebuie să aperi Adevărul. Tu trebuie să depui o mărturie pentru Adevăr. Pe tine trebuie ca, prin mărturia ta, să te ştie toţi că eşti de partea Adevărului. Şi că tu aşa eşti.

Faptul că Iosif n-a luat parte la hotărârea celorlalţi, la sfatul celorlalţi, a fost acelaşi lucru… A fost aceeaşi pagubă. A fost aceeaşi crimă, fraţilor! El s-a făcut un vinovat, fraţilor, după cum vinovaţi au fost toţi cei care au plănuit planurile rele. El s-a făcut vinovat pentru că n-a luat apărarea atunci când trebuia s-o ia.

Fraţii mei dragi, nu vă daţi înapoi de la mărturia care vi se cere şi vouă!

Cu cât ai un nume mai cunoscut…

Cu cât ai un dar mai mare…

Cu cât ai un loc mai de vază…

Cu cît ai un talent mai ales…

Cu cât poate tu eşti un sfetnic al soborului…

Cu atât tu ai o obligaţie, o datorie mai mare să aperi Adevărul, să fii de partea Adevărului. Să faci tot ce-ţi este ţie în putinţă. Şi numai după ce vei face totul, dar absolut totul, numai după aceea poţi să spui: „Doamne, Tu ştii că am făcut tot ce am putut!”.

O, fraţii mei dragi, Dumnezeu vrea mărturia noastră! Dumnezeu cere mărturia ta. Tu trebuie să mărturiseşti despre El. Despre felul cum va fi mărturia noastră, aşa-L va cunoaşte lumea pe Dumnezeu.

Dorim pentru scumpii noştri tineri miri care ne-au făcut bucuria din ziua de azi, ca noi să ne putem vedea aici în acest loc, dorim şi pentru ei, şi pentru viaţa lor, şi pentru casa lor, ca Domnul să le dăruiască o mărturie frumoasă, o îndrăzneală sfântă ca şi Maicii Sfinte. Pentru ca şi în casa lor, toţi cei care vor veni să se poată întâlni cu Iisus. Toată viaţa lor să fie o mărturie frumoasă închinată lui Iisus, în slujba lui Dumnezeu.

Dorim şi pentru noi, pentru toţi ceilalţi, ca fiecare dintre noi, acolo în locul unde suntem fiecare acum, în vremea noastră, să dăm o mărturie frumoasă despre Iisus. Să apărăm cauza lui Iisus, să apărăm Adevărul chiar cu orice preţ. Să nu venim prea târziu şi noi, ca liliecii.

Dacă nu l-am putut apăra, atunci să-l îngropăm şi să ne mulţumim că am îngropat Adevărul şi să-l plângem apoi: „O, Adevărule Scump, cum Te‑am îngropat şi chinuit… De-acum odihneşte-Te!”.

Iosif!… Iosif!… Ne aducem aminte de un alt Iosif.

Iosif! Un Iosif de mai târziu, de pe vremea noastră, când Adevărul părea că-i îngropat cu totul. Când viaţa părea că nu mai este…

Acest Iosif trimis de Dumnezeu în ţara noastră, în Biserica noastră, în poporul nostru, a făcut tot ce a putut, cu şapte răni în trupuşorul lui slăbit, bolnav. El n-a fost în zadar trimis aici la noi, în ţara noastră. El a dezgropat Adevărul. Noi n-am fi venit niciodată aici, nici nu ne-am fi văzut feţele noastre, nici nu ne-am fi cunoscut, nici nu ne-am fi îmbrăţişat, nici nu ne-am fi spus unii altora „Slăvit să fie Domnul!”… Nu ne-am fi spus plângând, dacă n-ar fi fost acest Iosif trimis de Dumnezeu mai dinainte, ca să aranjeze lucrurile în aşa fel, să poată veni Iisus. Nici n-am fi fost în satul acesta, nici la noi, nici la voi…

O, ce mărturie a făcut acest om! Ce înaintaşi sfinţi avem noi! O, tinerilor, oare vor mai fi şi tineri nechibzuiţi, care să nu-şi preţuiască părinţii lor? Să uite jertfa părinţilor lor, ostenelile lor şi lacrimile lor? Ale acelora care s‑au topit, ca mâine să ni-L aducă nouă pe Hristos, să ne aducă nouă viaţa, să putem fi şi noi fericiţi. Şi mâine să ajungem şi noi odată la o Nuntă, după ce am făcut şi noi o mărturie frumoasă, aşa cum au făcut-o şi cei de dinaintea noastră.

Nu ştim cum să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot binele pe care ni l-a făcut El nouă chiar dinainte de a-L cunoaşte noi pe El. Îi rămânem mereu datori şi recunoscători pentru ziua de astăzi, pentru că ne-am întâlnit şi la această sărbătoare. Vom pleca din locul acesta mai fericiţi, mai uniţi unii cu ceilalţi şi mai hotărâţi să apărăm Adevărul. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.1

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!