Document
„Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!
Am primit la timp formula de declaraţie ce mi s-a trimis. Pentru mine însă a fost ceva penibil această Declaraţie. M-a jignit şi m-a mâhnit adânc. Sunt urmărit în ea, eu şi toată lucrarea mea – pas de pas, ca un sectar, ca unul gata să apuce pe un drum greşit şi trebuie oprit din drumul acesta cu o «Declaraţie».
La sfârşitul unei vieţi de jertfă, cred că nu meritam şi această lovitură sufletească.
Întreaga Declaraţie se răsfrânge penibil asupra mea. Ea strigă cât de colo că trebuie luate măsuri de precauţii contra mea şi a lucrării mele. Şi mă întreb, de ce vine această jignire tocmai la sfârşit, când ar trebui să am o mângâiere, după o lucrare în care am pus totul? Pentru că am voit să plec la Bucureşti? Dar eu am făcut lucrul acesta pe faţă şi deschis. Acolo e articolul «În Capitala ţării», în care spuneam cu ce planuri merg acolo. Puteam eu oare să merg la Bucureşti, în viesparul criticanţilor şi vrăjmaşilor Oastei, cu gândul de a depăşi hotarele Bisericii mele? Numai un nebun ar fi putut concepe aşa ceva. Am vrut să merg la Bucureşti cu un ideal de lărgire a muncii şi a cadrelor de luptă ale Mişcării. Prin sprijinul Sfântului Sinod urma să dau Oastea Bisericii întregi şi prin Capitală, ţării întregi.
În numărul de Anul Nou, ce urma să iasă la Bucureşti, făcusem un plan de reorganizare a Mişcării, un plan de dimensiuni largi, un plan pe care îl voi lăsa în memoriile mele ca pe un document istoric de care nu-mi va fi ruşine.
Sunt cu conştiinţa tare şi curată că n-am avut nici un gând şi nici o intenţie contra Bisericii mele. Iar dacă totuşi se crede că Lucrarea Oastei Domnului a depăşit hotarele ortodoxiei, să se spună acest lucru deschis şi să se trateze în consecinţă. Autoritatea bisericească are oricând acest drept fără să ia, spre acest scop, declaraţie de la mine. Repet: Declaraţia ce mi s-a trimis este o jignire pentru mine. Iscălirea ei ar însemna iscălirea unei sentinţe de pedeapsă morală pentru mine şi ceea ce am lucrat.
Declaraţia o aflu nebine meditată şi prin felul cum se ocupă de Mişcarea Oastei. O Mişcare pronunţat duhovnicească e coborâtă la o târguială comercială între doi «comercianţi». O Mişcare, ce a cuprins de mult toată ţara, e închisă în hotarele unei Arhiepiscopii. Şi Sfântul Sinod e chemat, desigur, să controleze această Mişcare şi să-şi spună cuvântul. Dacă Sfântul Sinod va socoti că e periculoasă şi a depăşit hotarele ortodoxiei – aştept sentinţa.
Declaraţia ce mi s-a trimis – în diferite, subtile forme – îmi ia tot ceea ce am creat prin munca şi jertfa mea. Omoară iniţiativa unui om care a făcut ceva şi, de va fi Voia Domnului, va mai putea încă munci şi crea.
M-a mâhnit atât de mult această declaraţie, încât era să nu mai reflectez nimic. Să las totul în seama Dreptului Judecător, să dau un comunicat lămuritor către ostaşii din ţară şi să-mi scriu memoriile.
Mi-am dat însă seama că e mai bună o înţelegere – altcum, desigur, va suferi şi Mişcarea.
Alăturat, am precizat, în puncte clare şi scurte, ceea ce poate readuce pacea, bună înţelegerea şi prosperitatea Lucrării.
Aveţi, în această declaraţie, asigurarea pe care o doriţi mai mult: Sibiul este şi rămâne sediul Mişcării şi al foilor.
Tipografia, Vă rog să o lăsaţi aşa cum este, căci ea este rodul jertfelniciei vieţii mele şi ţin la această avere în care am pus totul. Ea rămâne fiului meu Tit, cu testament, să o pună şi mai departe în slujba Domnului.
De altcum, după mine rămâne un copil blând şi bun. O paşnică conlucrare cu el este asigurată. Doresc însă să-i asigur şi eu o viaţă paşnică. Căci a-i lăsa averea tipografiei – în care se află averea lui personală de la Vidra – cu un «control în toate», asta poate fi pentru el o amărăciune pe întreaga lui viaţă.
Un control bădăran şi jignitor (şi, aproape regulă generală acest lucru pentru controluri) ar încurca numai lucrurile şi i-ar face băiatului meu zile amare pe întreaga lui viaţă. De aceea ţin, ca la viaţa mea, la zestrea tipografiei în care am pus tot ce am avut. Orice atingere de punctul acesta mă răneşte.
Supravegherea şi controlul spiritual, ce le are Biserica în toată vremea asupra Mişcării, e de prisos să mai fie precizat cu jigniri pentru mine. Autoritatea bisericească are doar oricând dreptul şi puterea de a lua imediat măsuri contra oricărei Mişcări care ar depăşi hotarele Bisericii şi ale Ortodoxiei.
Î.P.S. Stăpâne! Vă rog foarte mult pentru lichidarea unei stări care mă ţine într-o continuă mâhnire sufletească. Cu sănătatea sunt mult mai bine! Mi-a revenit dorul şi puterea de a munci mai departe. Vreau însă să am şi eu ceea ce trebuie să aibă un om care munceşte şi creează: dreptul de a nu fi stingherit cu condiţii jignitoare şi umilitoare; în asemenea condiţii, orice continuare şi colaborare de muncă pentru mine sunt imposibile!
Am formulat punctele de alături, pentru restabilirea «dragostei celei dintâi» şi pentru reînceperea activităţii cu puteri îndoite.
Vom concentra din nou toate energiile Oastei. Am schiţat un program de lărgire a cadrelor de muncă, pe care-l vom discuta cu Î.P.S. Sa, iar la praznicul Oastei de la Rusalii, vom pune, în Sibiu, o nouă păşire a Oastei, o nouă avântare spre culmile biruinţei.
Î.P.S. Stăpâne!
Vă rog să aveţi toată încrederea în acela pe care Domnul vi l-a arătat să-l chemaţi la Sibiu. Vă rog, lăsaţi Duhul Domnului să lucreze ceea ce mai are de lucrat prin vasul acela slab.
Rugând pe Domnul să-Şi coboare darul păcii şi iubirii Sale peste noi, am rămas
al Î.P.S. Voastre,
- Iosif Trifa
Geoagiu, Sanatoriu, 27 / I, 1934“
Ce reiese din acest răspuns? Că doream stăruitor o împăcare a lucrurilor, cu toate că fusesem jignit cu cele ce îmi cerea Mitropolia. Şi ceream doar atât: să nu mi se taie aripile cu îngrădiri şi controluri jignitoare. Ceream numai libertatea de care orice iniţiativă creatoare are lipsă.
Ce ceream eu?
Dovadă despre aceasta e şi declaraţia de mai jos, care însoţea răspunsul meu, din care se poate vedea că eu eram gata să cedez şi din ceea ce era al meu, numai să se restabilească „dragostea cea dintâi“.
Declaraţie
Subsemnatul, Iosif Trifa, recunosc că publicaţiunea săptămânală din Sibiu, «Lumina Satelor» este proprietatea Arhiepiscopiei Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu, fiind subsemnatul redactorul şi administratorul ei.
De aceea, recunosc că foaia «Oastea Domnului» – iniţiată şi redactată de subsemnatul preot Iosif Trifa, ca anexă la «Lumina Satelor» – apare sub controlul spiritual al Arhiepiscopiei, Arhiepiscopia având şi pe viitor tot dreptul de control dogmatic şi canonic asupra celor ce se publică în ea.
Contabilitatea acestor publicaţiuni se va purta împreună, la un loc, din partea subsemnatului preot Iosif Trifa şi a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia şi Sibiu.
Sediul publicaţiilor sus-numite şi al mişcării Oastei Domnului este şi rămâne Sibiul.
Tipografia, librăria şi compactoria, care poartă emblema «Oastea Domnului» (din Sibiu, str. Avram Iancu, nr.5), sunt proprietatea subsemnatului preot Iosif Trifa.
Din clişeele depozitate la Tipografia «Oastea Domnului», cele folosite la editarea cărţilor scoase de mine, preotul Iosif Trifa, precum şi cele făcute în scopul editării, sunt proprietatea subsemnatului. Celelalte clişee aparţin foilor – şi se vor pune la dispoziţia foilor.
Cu sufletul meu rănit
La răspunsul meu de la Geoagiu, Î.P.S. Sa n-a mai reflectat. Am înţeles că iarăşi s-a supărat. Şi a urmat iarăşi o lungă tăcere.
Eram cu sufletul mereu mâhnit.
Aici voi spune că ceea ce m-a rănit, în cei doisprezece ani de Oaste, era şi faptul că acolo unde trebuia să văd jertfa unui Pavel Apostolul, vedeam mereu preocupări şi fapte pe care nu trebuia să le văd şi despre care voi scrie altă dată, pe larg.
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
