Ce-i cu Tipografia «Oastea Domnului»?…
În sfatul nostru, Î.P.S. Sa s-a tulburat îndată, de la început, pe chestia Tipografiei «Oastea Domnului». Î.P.S. Sa, în timpul din urmă, are o aspră pornire împotriva acestei Tipografii.
Coloanele foii «Lumina Satelor» sunt pline cu chestia cu Tipografia. Pentru lămurire, precizez următoarele:
Fiecare om are în viaţa lui un ideal: unul să-şi ridice o casă frumoasă, altul să-şi lărgească moşia, altul să-şi facă cele mai mari comodităţi de trai tihnit etc.
În anii din urmă, am avut şi eu un ideal evanghelic: să am tipografie proprie pe care să o pun cu totul în slujba Domnului.
Puteam şi eu să am idealul unei case, căci, iată, ajuns acuma la bătrâneţe, sunt ca un om fără casă şi fără masă. Eu însă mi-am ales idealul unei tipografii.
Încălzit de acest ideal, mi-am cumpărat o tipografie din Germania, o tipografie modernă, cu un milion şi jumătate.
Adevărat că fusesem puţin prea răpit de aripile dragostei pentru lucrul Domnului. În cea mai mare parte, tipografia urma s-o plătesc cu cambii grele de câte 40.000 lei lunar. Dar mi-am zis: fie! Voi pune în cumpănă tot ce am şi Domnul nu mă va lăsa.
Şi au urmat zile grele: am căzut pe front. A trebuit să plec la Geoagiu. Părea totul pierdut. Dar Domnul nu m-a lăsat. Fiul meu, Tit, mai avea de vândut o bucată de pământ din averea mamei sale. Şi am pus-o la cumpănă şi pe aceasta pentru salvarea Tipografiei. Au mai strigat fraţii: „ajutor pentru Tunul cel mare!“ şi astfel ne-am putut târî mai departe, dibuind între a birui şi a cădea.
Ani de zile am luptat cu greutăţi, cu mizerii şi jertfe, pe care singur Domnul de Sus le cunoaşte, pentru a salva această Tipografie. Cu pieptul zdrobit am scris mereu, de pe pat, cărţi şi foi pentru a putea alimenta fronturile şi Tipografia.
Şi Domnul n-a trecut cu vederea jertfa robului Său. Cu preţul sănătăţii mele, am salvat Tipografia, achitând şi prea venerabilului Consistor ultima datorie ce o mai aveam acolo.
Şi acum ce se întâmplă?
Ceva nemaipomenit! Sunt strigat în faţa poporului şi în faţa fraţilor ostaşi ca un fur şi tâlhar. Şi sunt poftit „să dau înapoi ceea ce n-am furat“ (Psalm 69, 4). Cică, mi-am furat tipografia. Adică, cum – şi de ce? Fiindcă tipografia stă pe numele meu.
Dar să precizăm lucrurile. Tipografia a stat de la început pe numele meu. Pentru că o cumpărasem eu, personal, şi pentru că ea trebuia să stea pe numele cuiva. Pe numele Oastei nu putea să stea şi nu poate sta, pentru că Oastea nu este Societate şi Persoană Juridică. Repet: Tipografia a stat de la început pe numele aceluia care a cumpărat-o şi salvat-o cu preţul vieţii şi sănătăţii sale.
Şi repet făgăduinţa ce am făcut-o: Tipografia a stat şi va sta pentru totdeauna în slujba Domnului şi a Oastei Lui.
Însă celor din strada Mitropoliei le-a venit o poftă grozavă de a pune mâna pe această tipografie salvată. De aceea i-a apucat acum o dragoste grozavă faţă de „fraţii ostaşi“. De aceea strigă că Tipografia trebuie ştearsă de pe numele meu. Dar atunci pe-al cui nume poate sta şi-a cui poate fi? A Consistoriului, zic ei, pentru că Oastea aparţine, oficios, Consistoriului.
Aici însă spun cuvântul meu răspicat: Până la ultima mea suflare, voi protesta şi nu voi ceda să treacă Tipografia «Oastea Domnului» pe numele Consistoriului din Sibiu.
După cei care m-au stors cu chirii grase şi neomenoase… după cei care m-au strâns de gât cu camete grele şi ameninţări de proces, când muream la Geoagiu şi Davos… după cei care râdeau şi strigau că mă înec – după aceştia voi striga şi din mormânt că n-au nici un drept la averea tipografiei.
De ce ţin eu la o tipografie proprie?
Pentru că am văzut cât de greu se mişcă oficialitatea în lucrurile privitoare la evanghelizare prin puterea scrisului tipărit. Am văzut cât de greu se poate tipări o carte, o foaie. Şi asta m-a îndemnat să am o tipografie proprie, în care să pot lucra nestingherit.
Din dorul şi dragostea mea pentru lucrul Domnului, îmi trebuia o ieşire, o revărsare.
Şi asta a fost şi este Tipografia «Oastea Domnului»: revărsare de viaţă duhovnicească.
O dovadă: în decurs de cinci ani, această Tipografie a răspândit 372.400 cărţi şi 2.305.000 foi religioase.
Este o crimă o tipografie proprie?
Eu mă întreb: dar de când este o crimă o tipografie proprie, pusă în slujba Domnului şi a Bisericii?…
Dar de când este o crimă o iniţiativă particulară? Amintesc aici o pildă:
Un preot din Franţa, un „nebun“ de felul meu, a plecat de la ţară cu un ideal: s-a aşezat la Paris şi şi-a deschis o tipografie proprie şi a tipărit toată literatura Sfinţilor Părinţi în aproape 400 de cărţi uriaşe (colecţia Migne).
Ceea ce n-a făcut oficialitatea, a făcut iniţiativa şi râvna unui preot. Oficialitatea se mişcă mai greu şi trebuie să se bucure când apare revărsarea iniţiativei particulare.
Mă întreb: Tipografia Arhidiecezană are trei maşini. De ce n-a făcut minuni cu ele? Şi de ce poftirea de a se mai alătura şi tipografia mea, lângă cele trei, în „marea cea moartă“ de la nr. 45?
Fapte, nu vorbe
Despre ce crimă e o tipografie proprie, mărturiseşte şi faptul că foaia «Isus Biruitorul», în tipografia proprie, se poate abona cu 120 lei anual, iar «Lumina Satelor», cu 180 lei.
Şi, cică tot eu sunt stăpânit de „duhul mamonismului“… şi sunt lup îmbrăcat în piele de oaie.
Şi este o primejdie?
Şi mă întreb: este şi poate fi, pentru Biserică, primejdie o tipografie proprie a unui preot? Păi, n-are Biserica la îndemână toate mijloacele să strige, în lumea credincioşilor, împotriva acestei tipografii, când ea ar fi contra Bisericii?
Ba da, dar aici este vorba de ambiţia celor care vor să dea buzna în jertfa şi înfăptuirea altora.
Tipografia „Oastea Domnului“ trebuia prigonită şi oprită în lucrarea ei, fiindcă făcea treabă şi primejduia din greu împărăţia iadului.
Şi acum, iată, nu mai e primejdioasă. Fiind opriţi cu ajutorul forţei publice să mai tipărim foaia «Isus Biruitorul» – Tipografia stă acum închisă. Iar ostaşii de la fronturi strigă: „Ni-i foame… trimiteţi-ne hrană!…“ (cum mărturisesc scrisorile ce le primim).
Cu adevărat se împlineşte ceea ce spunem: diavolul n-a mai putut suferi această Tipografie, dar Domnul o va apăra.
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
