Dragul meu cititor, ai stat tu vreodată liniştit, să priveşti cum toate cele ce se văd te îndeamnă la iubire faţă de Dumnezeu? (Ps 19, 1). N-ai simţit tu cum cerul şi pământul, stelele şi planetele, mările întinse, râurile şi izvoarele cu murmurul lor fermecător, munţii şi văile cu atâtea privelişti minunate, metalele strălucitoare, arborii atâta de feluriţi cu roade unele mai bune şi mai frumoase ca altele, dealurile şi câmpiile înverzite, florile pline de mireasmă, miile de vieţuitoare, toate cu înţelepciune mare aşezate şi cârmuite – n-ai simţit tu, zic, cum toate acestea te îmbie cu stăruinţă mai lângă Domnul, mai lângă El? Şi apoi, privindu-te pe tine însuţi încărcat cu atâtea daruri minunate: cu sănătate, cu înţelepciune, pricepere şi voinţă, cu minte şi simţuri felurite, nu simţi cum toate îţi strigă: „Iubire şi recunoştinţă” faţă de Dumnezeu?
Da, iubitul meu cititor, până şi firicelul de iarbă pe care calci adesea sfidător, şi el te îndeamnă la iubire. Dar tu cum stai faţă de Iisus? Nu uita, iubitul meu, cu lacrimi te rog, nu uita că Iisus te-a iubit atâta de mult, încât S-a dat pe Sine pentru fericirea ta (In 3, 16; Gal 2, 20).
Din iubire, Iisus a dezbrăcat strălucirea divină şi S-a îmbrăcat în haina trupului omenesc (In l, 4). Din iubire ne-a răscumpărat cu Jertfa vieţii Sale. Numai o iubire sfântă L-a îndemnat pe Iisus să primească de bunăvoie, ca mijloc al mântuirii noastre, o viaţă de dureri, o viaţă plină de dispreţ, care se termină cu o moarte amară şi ruşinoasă. Iisus primeşte senin şi blând moartea pe cruce, spânzurătoare josnică ce-L face una cu cei răi, cu cei fărădelege.
Cine L-ar fi mânat la aceasta, dacă nu iubirea? Da, numai din iubire, Iisus S-a aruncat în braţele durerii şi a sorbit până la fund paharul morţii ruşinoase şi atât de chinuitoare. O, iubire sfântă a Domnului Iisus!… Cine te va pricepe vreodată îndeajuns?…
Iisus dorea să I se apropie ora morţii ca să ne arate într-un chip desăvârşit iubirea Sa. „Eu Mă botez în sângele Meu”, zicea Domnul (Mt 20, 22), iar vremea morţii (Mt 26, 18) o numea „ora Sa”, adică ceasul când avea să dea tuturor o pildă de ascultare şi ultima probă de iubire, murind în tăcere şi supunere, consumat şi istovit de dureri.
Cu adevărat, crucea lui Iisus este iubirea iubirii. Râuri de iubire curg din Jertfa lui Iisus. Pentru aceea „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (In 5, 23). Numai cine iubeşte pe Iisus, numai acela este iubit de Tatăl (In 16, 26-27).
În Iisus este concentrată toată iubirea Dumnezeirii. De aceea toată Scriptura ne îndeamnă la iubire către Dumnezeu. „Iubiţi dar pe Domnul toţi cei iubiţi de El (Ps 31, 28; Deut 6, 5).
Dar odată cu porunca de a iubi, Scriptura ne aduce şi minunate făgăduinţe pentru cei ce-L iubesc pe Domnul cu adevărat. Ascultă cu luare aminte, dragul meu cititor: „Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc” (Ps 145, 20). Ce preţioasă făgăduinţă! În tot timpul călătoriei prin această lume, să ştii că e cineva mare, bun şi puternic care te apără, te păzeşte şi te călăuzeşte pas cu pas. Şi încă mai mult: la sfârşitul călătoriei acestei vieţi, un nou dar, cu mult mai minunat. Ascultă iarăşi: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (I Cor 2, 9-10).
va urma
Părintele Vasile Ouatu
din ”Iubeşti tu pe Iisus?”
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2015
