Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Iubirea și chipul lãuntric al Bisericii – mãrturii ale Sfântului Porfirie –

Iubirea și chipul lãuntric al Bisericii – mãrturii ale Sfântului Porfirie –

Iubirea și chipul lãuntric al Bisericii – mãrturii ale Sfântului Porfirie –

Pentru cã, la Cincizecime, sãrbãtorim ziua de naștere a Bisericii ca trup al lui Hristos, se cuvine sã ne arãtãm iubirea fațã de Bisericã în aceeași mãsurã ca fațã de Hristos. Prezența tainicã a Mântuitorului printre noi, prin Bisericã, este o realitate profundã. Prin urmare, ceea ce Evangheliile vorbesc despre primirea sau respingerea lui Hristos de lume, aceeași dragoste sau împotrivire trãiește și Biserica, istoria ei bimilenarã dovedind cu prisosințã acest adevãr. Toți ne dorim sã fim celule vii în trupul lui Hristos, adicã în Bisericã. Dar, pentru a ajunge la aceastã mãreție, trebuie sã împlinim unele condiții, dintre care vom vorbi despre patru din ele. Le-am aflat la Sfântul Porfirie Kavscokalivitul, un vãzãtor de Dumnezeu, precursor al veacului viitor, care a trãit secolul trecut la Muntele Athos.

Despre prima condiție, Sfântul Porfirie spune: „Biserica este mama noastrã, de aceea trebuie sã o iubim mult și sã nu acceptãm sã fie osândiți reprezentanții ei”. Plecând de la aceastã afirmație a Sfântului Porfirie, ieromonahul Sava Aghioritul, în cartea sa, «Taina Bisericii», spune cã „atunci când osândim Biserica, ne lovim, în fond, pe noi înșine, trupul nostru, și pe Cel pe care ar trebui sã-L iubim mai mult decât pe oricine, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Prin urmare, prima condiție ca omul sã rãmânã celulã vie în Bisericã este iubirea fațã de aceasta și neosândirea clericilor, dar și a membrilor ei laici, mirenii” (Ed. Egumenița, 2014, p. 151). Așadar, nu este vorba de o Bisericã abstractã, teoreticã, idealã, așa cum și-o închipuie unii, ci este vorba de un așezãmânt format din persoane cu pãrțile lor mai bune sau mai slabe, episcopi, preoți, cãlugãri și credincioși mireni.

A doua condiție ca sã fim membri vii ai trupului divino-uman este sã ne hrãnim în mod corect, sã viem prin Harul dumnezeiesc. Trebuie sã ne împãrtãșim cu Sfintele Taine, cu Spovedania și mai ales cu Dumnezeiasca Împãrtãșanie” (p. 152). „În ele se aflã Ortodoxia, Hristos Se oferã în Bisericã prin Sfintele Taine și, în special, prin Sfânta Împãrtãșanie”, spune vãzãtorul de Dumnezeu Porfirie. Euharistia este inima Sfintei Liturghii, iar Sfânta Liturghie este inima celorlalte slujbe. Sfântul Porfirie, pe când avea doisprezece ani, a intrat pentru prima datã într-o bisericã din Sfântul Munte unde se fãcea priveghere de toatã noaptea. I s-a pãrut cã intrã în rai și cã este rãpit într-o stare mai presus de lume, zice el. De fapt, el a avut toatã viața o dragoste mai presus de înțelegere fațã de slujbe și cãrțile de cult. Petrecea singur în bisericã ceasuri întregi, cântând tropare și canoane, uitând cu totul de lume și chiar de mâncare.

Dar ca sã fie pãstrat acest Har, o a treia condiție sau „…un alt lucru indispensabil pentru rãmânerea noastrã în Bisericã este nevoința: postul, osteneala trupeascã, privegherea, metaniile și, în general, pãtimirea. Acestea, unite cu smerenia și cu iubirea dumnezeiascã, rugãciunea neîncetatã fãcutã cu dorințã, rugãciunea din inimã dãruitã lui Dumnezeu curãțã sufletul și-l pãstreazã în aceastã curãțenie pe care Dumnezeu o dorește pentru mãdularele Trupului Sãu” (p. 153). Desigur, putem spune cã atâția exerseazã acestea, fãrã a dovedi și curãția lãuntricã. Sfântul Porfirie spune despre aceasta: „De multe ori, nici osteneala, nici metaniile, nici crucile nu ating harul. El ființeazã în chip tainic. Cel mai important este sã fugi de formã și sã mergi la esențã.” Poate ai încercat, cititorule, astfel de nevoințe și n-ai simțit vreo putere în suflet. Mergi la esențã. Nu rãmâne la formã. Osteneala trebuie fãcutã cu dragoste, dezinteresat, cu înțelegere, nu pentru a dobândi ceva anume, ci pentru a rãspunde iubirii dumnezeiești. El dã un exemplu: O mamã poate sã privegheze o noapte întreagã lângã copilul ei bolnav, dar face asta dezinteresat, de aceea a doua zi uitã osteneala ei, fãrã sã aștepte vreo rãsplatã.

Apoi, a patra condiție, „…ca sã rãmânem în Bisericã, trebuie sã cultivãm legãtura personalã cu Domnul, prin intermediul iubirii autentice adevãrate” (p. 153). E ceea ce doar un fiu poate cultiva, și nu un rob. El spune cã au fost perioade în viața sa când fãcea câte trei mii de metanii pe zi cu mare însuflețire, cu mare avânt, fãrã vreun scop egoist, ci dintr-o dragoste aprinsã fațã de Mântuitorul. Ne mai spune cã se ostenea trupește pânã la epuizare, dar în inima sa era cântec, viațã din belșug, dragoste aprinsã, însuflețire pânã la beție lucidã și nebunie neînțelese de oameni. „Cândva, unii i-au spus Pãrintelui Porfirie sã se roage ca sã moarã Stalin, ca sã scape lumea de crimele lui. Atunci el le-a rãspuns cã aceasta nu este îngãduit și cã trebuie sã ne rugãm sã se pocãiascã” (p. 156). Dar acest sentiment de iubire, gata sã moarã pentru fratele sãu, Sfântul Porfirie îl putea avea pentru cã trãia ascetic și liturgic în interiorul vieții bisericești, la mãsuri înalte. Într-un capitol întreg, sfântul, vorbind despre Bisericã, se referã la Hristos și, vorbind despre Hristos, se referã la Bisericã. Dar acest lucru e tainã mare, pe care nu o poți pãtrunde, spune el, fãrã luminare de Sus.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *