Fratele Iulius Igna s-a născut în anul 1891, la Câm-puri de Sus, lângă Ilia, judeţul Hunedoara.
A crescut în aceste locuri frumoase, cu dealuri şi pomi roditori, dar a rămas de mic copil fără tată, fiind îngrijit numai de mama lui, Maria, care era o femeie evlavioasă. Ea l-a învăţat din copilărie să fie credincios şi să iubească lucrurile Domnului, rugăciunea, biserica şi cântarea religioasă…
La şcoală a fost mai silitor ca toţi colegii lui şi a învăţat cu grijă şi dragoste, în aşa fel, că mai mulţi ani a fost învăţător în satul lui, ajutându-i pe sătenii săi să afle lumina cărţii româneşti şi creştineşti.
Încă din primii ani de la înfiinţarea Oastei Domnului, el a intrat cu tot sufletul în Lucrarea aceasta sfântă, devotându-se apoi în întregime, cu tot sufletul său, în propovăduirea Cuvântului Sfânt şi în atragerea sufletelor pe calea mântuirii. Cartea bună a fost cea mai mare pasiune a vieţii sale, astfel că după ce a descoperit cărţile Oastei Domnului a părăsit orice altă ocupaţie şi şi-a devotat cu toată puterea tot timpul citirii şi răspândirii acestor cărţi mântuitoare de suflet.
Astfel, de prin anul 1924 – când pentru prima dată a mers la Sibiu, spre a-l vedea şi auzi pe Părintele Iosif Trifa – el s-a întors de la Centrul Oastei cu o mare desagă plină de cărţi. Pe jos, apoi, a început să cutreiere satele şi târgurile, răspândind foile şi cărţile Oastei cu o dragoste şi cinste pline de dăruire.
…În stările grele de atunci, când foarte mulţi desfăcători de cărţi şi foi se dovedeau necinstiţi – luând pe aşteptare cărţile, apoi nemaiachitând costul lor nicio-dată – el, fratele Iulius Igna, înţelegând marile jertfe pe care le face Părintele Iosif cu tipărirea şi răspândirea cărţilor, n-a luat niciodată pe aşteptare, ci le-a plătit tot-deauna înainte ori în clipa când i se dădeau.
Eu îmi aduc aminte cum, de-a lungul anilor cât am fost la Sibiu, l-am văzut adesea venind la Librăria Oastei şi, încărcându-şi desaga cu cărţi, pleca prin ţară ca un harnic semănător de lumină. Îmi părea că, în portul lui naţional şi cu desaga albă, strălucind de lumi-na pe care o purta, era ca un apostol al neamului acestuia, ca un alt Badea Cârţan, care îşi închinase viaţa lui Dumnezeu şi mântuirii semenilor săi.
La viaţa de familie a renunţat, nemaicăsătorindu se, ca să poată fi în întregime liber pentru misiunea cea sfântă căreia i se devotase în totul. Pământul pe care îl avea pe lângă casă îl lăsase să îl lucreze vecinii săi buni, care îi dădeau şi lui puţinul pământesc de care mai avea şi el nevoie ca să trăiască singur.
În anul 1925, când s-a format primul pelerinaj spre Ierusalim, la care a luat parte şi Părintele Iosif, fratele Iulius a fost şi el unul dintre cei care s-au înscris printre primii pentru acest drum sfânt. Astfel el l-a însoţit pe Părintele Iosif şi pe ceilalţi fraţi pe urmele Mântuitorului, fiind nedespărţit de el tot timpul petrecut cu atâta cutremur pe locurile sfinte. De acolo, el s-a întors cu o via¬ţă şi mai adânc predată Domnului.
Era nelipsit de la biserică în orice duminică şi sărbători, însoţind cântările de la strană cu ochii plini de lacrimi, fiindcă iubea nespus de mult cântarea religioasă.
Cântările Oastei le cânta cu o armonică pe care totdeauna o purta cu el. Cele mai multe din cântările de prin adunări, fraţii şi surorile le învăţau, ani de zile, de la armonica fratelui Iu¬lius, care aducea de fiecare dată în adunări câte o cântare nouă.
Oricând s-a ivit o trebuinţă materială deosebită şi Lucrarea Domnului apela la un ajutor bănesc, fratele Iulius era cel dintâi care îşi deschidea inima şi mâna pentru a ajuta lucrul Domnului. La contribuţia pentru plata tipografiei, el a ajutat cu o mai mare parte decât oricare altul dintre fraţi.
Când s-a făcut chemare pentru o Casă a foii «Isus Biruitorul», el era cel dintâi să ajute.
Când a fost nevoie de o camionetă pentru misiuni, tot fratele Iulius a fost printre cei dintâi.
La multe iniţiative bune el a fost cel ce le-a pornit, iar în fruntea desfăcătorilor de cărţi şi de foi, el era, ani de zile, cel dintâi pe lista bunilor desfăcători.
Deşi era invalid de război din Primul Război Mon-dial şi a zăcut mult timp prin spitale, el nu s-a plâns nici-odată. Când era vorba de ostenelile pentru Domnul, deşi colinda mereu pe jos şi cu desaga grea de cărţi prin satele şi târgurile ţării, slăbuţ trupeşte, el avea o sfântă bărbăţie sufletească, purtând sarcini şi făcând lucrări mult mai mari decât cei sănătoşi şi puternici trupeşte.
Pentru Casa «Isus Biruitorul» din 1937, el, trimi-ţând un dar de o mie de lei, îi scria Părintelui Iosif: „Trimit o cărămidă de o mie lei pentru Casa «Isus Biruitorul» şi rog încă o sută de fraţi să facă la fel. Dacă toţi cei care pot ar face aşa, până în primăvară am avea Casa gata. S-ar cuveni, căci dacă pentru alte scopuri lumeşti se găsesc bani, cu atât mai mult ar trebui să se găsească pentru Domnul Iisus şi pentru alesul Lui…
5 februarie, 1937”
Ce suflet curat şi frumos avea fratele Iulius! Aşa era şi îmbrăcămintea lui trupească, albă şi curată. Era o bucurie şi o desfătare sufletească să-l vezi şi să-l asculţi.
A trecut la Domnul în 20 iulie 1952 şi a fost înmormântat în cimitirul satului său natal, Câmpuri-Surduc, judeţul Hunedoara, în vârstă de 61 de ani.
Cu câţiva ani înainte de moartea sa înfiase o fată săracă şi orfană, căreia i-a dat întreagă casa şi averea sa, căsătorind-o creştineşte şi lăsându-i moştenire tot ce a avut el. Urmaşii acestei familii sunt azi nişte oameni vrednici şi vorbesc cu multă recunoştinţă despre binefăcătorul lor.
Părintele Iosif a ţinut foarte mult la fratele Iulius şi adeseori i-a publicat fotografia lui prin cărţile şi foile Oastei. Redăm şi noi aici una din aceste fotografii rămase de la Părintele Iosif.
De la fratele Iulius am mai păstrat un carnet cu 58 de colinde strânse de el şi scrise frumos, încă din anul 1910. Dăm mai jos ultima dintre aceste colinde, ca o frumoasă amintire rămasă de la el de atunci.
A 58-a colindă:
Sus, creştini, nu mai dormiţi,
hai leroi-leroi Doamne,
vremea e să vă gătiţi,
hai leroi-leroi Doamne.
Casa să vi-o măturaţi,
masa să vi-o încărcaţi.
Noi umblăm şi colindăm
şi pe Domnul Îl căutăm.
Căci S-a născut Domn Preabun
în locaşul lui Crăciun.
S-a născut un Domn Frumos,
Numele Lui e Hristos.
Noi nu mai dormim de-aseară,
ci tot priveghem pe-afară.
Din seara Ajunului
până-ntr-a Crăciunului.
S-aşteptăm pe Domnul Sfânt,
ca să vină pe pământ.
Căci e Fiul Cerului
şi Domnul Pământului.
…În seara lui Moş Ajun
vin copiii lui Crăciun.
Să cântăm, să colindăm,
viaţă lungă să urăm.
Tuturor ce sunt în casă
şi se veselesc la masă.
Hristos să vă dea de toate,
viaţă lungă, sănătate.
Şi de-acum până-n vecie
Domnul lăudat să fie.
Cândva, când Domnul va îngădui o posibilitate mai largă, această colecţie de colinde nespus de frumoase ar putea fi publicată întreagă, spre îmbogăţirea sufletească a iubitorilor de frumos.
Poate că, încă, printre bătrânii satului fratelui Iulius se mai ştiu şi melodiile acestor colinzi, care trebuie să fie şi ele nespus de frumoase. Dar aceste comori, nestrânse la vreme, se pierd pe totdeauna, spre paguba tuturor.
La înmormântarea trupului său, în ziua de Sfântul Ilie, 1952, au luat parte mulţi fraţi şi surori din Câmpuri-Surduc, Ilia, Tătărăşti, Gurasada.
Sufletul său se bucură acum în ceruri, la Domnul Răsplătirilor Veşnice, iar pilda lui vrednică să facă Domnul să fie urmată de cât mai multe suflete devotate, fiindcă cine îi luminează pe alţii cu lumina lui Hristos va străluci în ceruri în veci de veci.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi
