Închipuiți-vă un grup de călători – într-un deşert nisipos şi fără de apă. Demult ei tot merg, sub soarele cel fierbinte. Au trecut două, trei zile. Apă nu este. Li s’a uscat în gât de sete… E greu.
Şi de îndată, pe cale se arată un limpede şi răcoros izvor. Cu ce bucurie se vor lipi ei de marginea izvorului cu buzele flerbinti. Şi cu ce lăcomie vor începe să bea. În apă le este viața, mântuirea lor.
Acum ne vom arunca privirile în jur.
Cât de deşartă este viața!.. Zilele se scurg după zile în păcate… – Sufletul seacă în mijlocul deșertăciunei, fără ploaia sfântă à impresiilor mântuitoare, fără apa proaspătă, sfântă a rugăciunii. Strâmt îi este sufletul.. Moare el, pierzând cele din urmă scântei ale focului Dumnezeiesc, ascuns sub cenușa vieții.
Şi iată-L, Izvorul, Izvorul luminoasei, adevăratei, făcătoarei de minuni şi viei ape.
Aceasta este Evanghelia. – La acela, care adesea ori se apropie şi bea din acest Izvor, nu poate să-l moară sufletul.
Aici el va găsi întotdeauna întărire – în lupta cu păcatul.
Dar trec oamenii alăturea de acest Izvor viu, şi nu voiesc oamenii să se cufunde în sfânta şi vie apă, unde precum în apa din Betesda se vindecă orice neputință, toată durerea şi întristarea sufletului.
Se povestește că în Germania pe o coloană zisă coloana lui Hristos era zugrăvită viața Domnului în mai multe tablouri. Şi acolo se adunau mulțimile de norod lângă stâlp, ca să învețe căile vieţii. – Acum se poate pentru o nimica toată de cumpărat o Evanghelie, – dar în locul ei se citesc sute de cărți, pe cari îți este şi ruşine să le ții în mâini.
Din ruseşte Pr. Vladimir Popovici.
Sursa: Tineretul Oastei, supliment la Isus Biruitorul, anul II, nr. 20, 10 mai 1936
