din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Călan – 22 septembrie 1985
Gândind la Ana şi la durata, la valoarea, şi la frumuseţea muncii rezultate din jertfa ei, m-am gândit la Sfânta Fecioară, Maica Domnului. Ce jertfă i s-a cerut ei! Noi privim mereu spre Jertfa Domnului Iisus. Şi aşa trebuie să facem, pentru că Jertfa Lui ne-a răscumpărat de toate păcatele noastre şi prin Sângele Lui avem mântuirea sufletului. Dar priviţi mai adânc! Lângă Jertfa lui Iisus este jertfa unei Mame. Pentru că niciodată jertfa unui fiu nu poate fi despărţită de jertfa mamei lui. Însă se vorbeşte aşa de puţin despre jertfa mamei. Dar în faţa lui Dumnezeu, jertfa aceasta, la nivelul ei, n-a fost mai mică decât Jertfa Lui, la nivelul Său. Fără jertfa Maicii Domnului, fără acceptarea acestei jertfe, n-ar fi putut avea loc în felul în care a avut şi în care are loc mântuirea noastră, mântuirea lumii întregi. Undeva în zidurile mântuirii lumii e îngropată şi jertfa Maicii Domnului. Când priviţi la Iisus cel Răstignit, cuprindeţi în această privire dulce şi sfântă, recunoscătoare, smerită şi ascultătoare şi pe Maica Domnului.
Când priviţi la alcătuirea minunată a zidurilor mănăstirii Curtea de Argeş, nu vedeţi numai măiestria lui Manole; vedeţi şi partea Anei. Dumnezeu nu le-a despărţit şi nu le va mai despărţi niciodată pe una de cealaltă. Oamenii o pot despărţi pe Sfânta Fecioară, Maica Domnului, de Jertfa Fiului său. Sunt unii care pot să treacă nepăsători pe lângă numele ei şi pe lângă jertfa ei. Sunt unii care, mai mult, pot îndrăzni să vorbească necuviincios despre acest vas sfânt pe care Dumnezeu l-a cuprins în planul Său veşnic, având un rol atât de minunat în mântuirea noastră. Dar Dumnezeu n-o va despărţi niciodată pe ea de Fiul său. Aşa de frumos L-a însoţit ea în toate drumurile ei! Din clipa când a venit ea cu cel care-i ţinea loc de soţ (nu pentru Dumnezeu, ci pentru oameni), din clipa când a venit ea să aducă mica jertfă săracă, cei doi porumbei, pentru tăierea Lui împrejur, pentru închinarea Lui în Templu înaintea Domnului, când dreptul Simeon, luminat de sus, a primit înştiinţarea şi, după profeţia minunată, a vorbit nişte lucruri nespus de mari şi de cutremurătoare despre Fiul acesta – Care este Fiul lui Dumnezeu, Care va fi mare, Care va fi pricina multor înălţări şi căderi – el a vorbit şi despre preţul pe care va trebui să-l dea ea pentru înălţarea lui Hristos şi pentru reuşita misiunii Lui: „Iar prin inima ta va trebui să treacă sabie, pentru ca să se descopere gândurile multor inimi”. N-a putut despărţi niciodată Duhul lui Dumnezeu, nici Cuvântul lui Dumnezeu, nici oamenii lui Dumnezeu numele Maicii Sfinte de Numele Fiului ei Sfânt; jertfa ei de jertfa Lui. Şi oricine are de la Dumnezeu lumina adevărată asupra importanţei descoperirilor lui Dumnezeu aşa va gândi.
În toată Biblia, fie în Vechiul, fie în Noul Testament, de după aceea, nici un verset al Domnului nu vorbeşte ceva care ar putea fi socotit ca o umbră peste numele şi peste lucrarea, şi însemnătatea, şi sfinţenia, şi importanţa Maicii Domnului.
La toţi apostolii Domnului, vreun verset din Evanghelie le-a găsit vreun cusur şi vreun lucru pe care l-a mustrat la ei Dumnezeu. Şi la apostolul iubirii a găsit o slăbiciune pe care a mustrat-o. Când Iacov şi Ioan, cei doi apostoli iubiţi, au venit la Domnul, cerându-I să pogoare foc din cer peste sufletele samaritenilor pentru că nu-i primiseră, Domnul i-a privit cu mustrare şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi. Fiul Omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască”. Iar când mama lor a venit să-I ceară, cu imprudenţă şi cu grabă, ca unul dintre fiii ei să stea de-a stânga şi unul de-a dreapta Fiului lui Dumnezeu când va veni în Împărăţia Sa, la fel, Mântuitorul le-a spus un cuvânt mustrător.
Sfântului Apostol Petru i-a spus adeseori cuvinte destul de grele. Odată, când Mântuitorul spusese: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Eu, Fiul Omului, voi fi dat în mâinile neamurilor şi Mă vor prigoni, Mă vor bate, Mă vor chinui, Mă vot răstigni”, Sfântul Petru I-a zis: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne, să nu Ţi se întâmple aşa ceva”. Şi Mântuitorul i-a spus un cuvânt foarte greu: „Înapoia Mea, satano! Gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu”.
Apoi celorlalţi ucenici şi celorlalţi ascultători, câte alte cuvinte mustrătoare le-a spus…
Dar cercetaţi şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament! Despre Maica Domnului nu se va găsi nici măcar o aluzie, un cuvânt mustrător sau ceva care să umbrească frumuseţea ei, curăţia ei, sfinţenia ei, smerenia ei, ascultarea ei, care au avut atât de mare preţ în faţa lui Dumnezeu cum n-au mai avut preţ nici ale unei alte fiinţe de pe pământ. Pentru că de aceea a fost aleasă ea şi de aceea n-a ales pe alta.
De aceea am zis că, împreună cu Jertfa Domnului Iisus, să nu uităm niciodată nici jertfa ei, care a fost atât de mare, de-aşa mare importanţă în lucrarea lui Dumnezeu şi fără de care mântuirea noastră nu s-ar fi produs în felul în care s-a produs. Dumnezeu, desigur, putea să mântuiască lumea şi în alt fel. Dar El, Care cunoaşte toate lucrurile, Care are înţelepciunea şi iubirea cea mai desăvârşită, n-a găsit un alt mijloc mai potrivit decât acesta; n-a găsit altă fiinţă mai potrivită decât aceasta.
Iată de ce noi trebuie să cuprindem lângă Jertfa dulce şi scumpă, şi veşnică a Mântuitorului nostru şi jertfa Mamei Lui. Noi o preţuim pe Maica Domnului însă într-un chip înalt… sublim… adânc. Nu! Preţuirea noastră nu este uşuratică, ieftină, superstiţioasă, habotnică, aşa ca a acelora care acuma o vorbesc de bine, după aceea îndată pot să o vorbească de rău şi să rostească [referitor] la numele ei cele mai urâte cuvinte şi expresii. Noi o preţuim în felul acela înalt în care ne-a învăţat Sfânta Scriptură şi Cuvântul lui Dumnezeu, şi Duhul Sfânt să preţuim astfel de vase de care Dumnezeu S-a folosit atât de minunat în opera Sa de mântuire în care suntem cuprinşi şi noi; şi care n-ar fi putut avea loc fără jertfa ei.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3
