de citit I Samuel 15, 10-35
„Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele, decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi.
Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat” (I Samuel 15, 22-23).
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a făcut ascultător de Tatăl până la moarte de cruce.
La fel sunt şi cei născuţi din Dumnezeu, după cum precizează Însuşi Domnul: „Oile mele ascultă glasul Meu”. Şi la fel, în ceea ce priveşte ascultarea pe care sunt datori să o arate faţă de fraţii lor mai mari, faţă de cei statornici, care şi-au jertfit viaţa pe altarul slujirii lui Hristos, cum zice Sfântul Apostol pavel evreilor: „Ascultaţi de mai-marii voştri” (Evrei 13, 17).
În cazul când cineva s-ar abate de la această ascultare, pe care o pretinde Sfântul Apostol Pavel de la Tesaloniceni, pe astfel de oameni să şi-i însemne, apoi să nu aibă nici un fel de legătură cu ei spre a le fi ruşine.
De aici rezultă că nu numai Dumnezeu vede neascultarea şi împotrivirea ca ceva diavolesc şi vinovat şi vrednic de osândit, ci şi Sfântul Apostol a menţinut trează atenţia frăţească spre cei îndărătnici, spre a nu se lăţi această plagă vinovată, poruncind fraţilor ascultători aceste două lucrui:
– să însemne pe cei neascultători şi
– să nu aibă nici un fel de legături cu ei (II Tesaloniceni 3,14).
„În numele Domnului nostru Iisus Hristos, vă poruncim, fraţilor. Să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-ţi primit de la noi” (II Tesaloniceni 3, 6).
Aceşti oameni încearcă ei înşişi să facă „rânduiala” pe care Sfinţii Apostoli o numesc „neorânduială”, pe când ei înşişi sunt obligaţi să se încadreze în învăţăturile date de fraţii cei statornici şi ascultători.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât toţi cei luminaţi de harul ceresc observă zgomotul, mânia, nervozitatea şi neorânduiala pe care doresc să o impună în locul duioasei rânduieli pe care o aşează dulce şi fericit Duhul Domnului.
Se observă intervenţia firii pământeşti în adunarea cea dulce şi frăţească. Pentru că în Biserica cea vie a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Marele Dascăl este Duhul Sfânt, şi nu omul! El este Învăţătorul nostru scump Care luminează înţelegerea smeritei noastre ascultări!
Omul este numai o unealtă, un vas ales de Dumnezeu, de care El Se foloseşte:
– spre bucuria, şi nu spre întristarea fraţilor;
– spre zidirea, şi nu spre dărâmarea adunării;
– spre unitatea. Şi nu spre destrămarea sufletelor;
– spre pace, şi nu spre tulburare;
– spre smerita şi duioasa rugăciune, şi nu spre forţarea eului şi a firii;
– spre călăuzirea duhului, şi nu spre umblarea după cele ale firii pământeşti;
– spre creşterea în smerenie, şi nu spre dorinţe de mărire deşartă, ambiţioasă şi sectară.
Moise Velescu, din „Înştiinţări foarte însemnate”
Editura „Oastea Domnului” – Sibiu, 1995
