La 1 ianuarie 1922 trebuia să apară primul număr al gazetei preconizate. A fost invitat deci să vină la Sibiu imediat preotul Iosif, căruia urma să-i fie încredinţată redactarea acestei atât de importante gazete.
În satul Vidra de Sus (astăzi Avram Iancu), tocmai atunci se petrecuseră lucruri tragice cu familia tânărului preot. Trei copii şi soţia îi muriseră, la rând, el rămânând singur, numai cu un copil de 5 ani. Îl mai chemase tot atunci la Cluj un alt mare prieten al său, profesorul Ioan Lupaş, care era pe cale să iniţieze şi el o mare mişcare culturală acolo.
Dar, sosind în acelaşi timp şi invitaţia călduroasă de la Sibiu, el a ales Sibiul.
Ajuns la Sibiu în anul 1921, i s-a încredinţat la început slujba de duhovnic la Academia Teologică, apoi şi cea de director al Orfelinatului Ortodox din Sibiu, achitându-se fericit de aceste două sarcini ca şi de altele.
La 1 ianuarie 1922, prelua sarcina de redactor al gazetei religioase «Lumina Satelor», sarcină care avea să-i fie cea mai strălucită, dar şi cea mai dureroasă a vieţii sale…
De la început a fost lăsat să ducă aproape numai singur nu numai sarcina redactării, ci şi pe cea a administrării acestei gazete care, cu talentul şi râvna sa, a ajuns de la primul număr să cucerească un tot mai mare număr de cititori din ţară şi chiar de peste hotare, trezind un viu interes în toţi pentru scopurile pe care le propovăduia.
Dar şcoala nouă pe care o iniţia el în popor lucra acum şi mai puternic asupra lui însuşi. Din postul înalt de observaţie şi răspundere pe care îl reprezenta misiunea lui de redactor al unei atât de importante gazete şi al unui atât de sfânt mesaj, el era cel mai în măsură să-şi dea seama de marea nevoie a poporului pe care îl îndruma, dar şi marea răspundere înaintea lui Dumnezeu pentru felul cum îndrumă – şi UNDE – sufletele care privesc şi ascultă la el.
În ultima noapte a anului 1922, la trecerea în anul 1923, când se împlinea un an de la apariţia gazetei «Lumina Satelor», preotul Trifa îşi făcea singur cu conştiinţa sa bilanţul muncii lui de făclier la această gazetă. Şi, în lumina celor care trebuia împlinite, ceea ce făcuse acum îi apărea jalnic de puţin. Durerea lui o mai măreau şi cetele de beţivi înnebuniţi de băuturile falsificate şi ticăloşiţi de vorbele şi sudălmile murdare pe care le urlau în gura mare, trecând pe sub fereastra cămăruţei lui de lucru şi umplând pieţele şi străzile oraşului devenit un adevărat iad.
În zorii zilei noului an 1923, după o noapte nedormită, el trăieşte un moment cutremurător. Prăbuşit în genunchi sub marea lui răspundere, el se ruga lui Dumnezeu cerând iertare pentru trecut şi putere pentru viitor. Cu inima zdrobită, punea un legământ mare şi lua o hotărâre unică. O totală transformare se petrecuse cu el. Un fel vechi de viaţă murise şi un alt fel, nou, înviase în noaptea aceea de hotar. Acesta a fost începutul Oastei Domnului.
În primul număr al gazetei «Lumina Satelor», din ianuarie 1923, a publicat pe prima pagină o „chemare“ şi o hotărâre personală către fiecare cititor al său, la o viaţă nouă şi la o luptă nouă, împotriva alcoolismului, a sudălmii şi a tuturor păcatelor care ticăloşesc neamul nostru şi pierd sufletele oamenilor. Se pornea o luptă nouă şi totală, prin hotărârea şi puterea lui Dumnezeu… Prin biruinţa contra păcatelor trupeşti – zicea el – se va salva trupul neamului nostru, iar prin biruinţa contra rătăcirilor de la credinţă se va salva sufletul acestui neam. Dumnezeu ne-a izbăvit naţiunea noastră de stăpânirea altor neamuri, iar acum noi înşine trebuie să ne dezrobim din tirania păcatelor care ne robesc şi mai cumplit.
Din primul an au şi început roadele. Cu o dragoste fierbinte faţă de sfintele noastre valori – Biserica şi Patria – entuziastul preot, care avea tot sprijinul şi înţelegerea ierarhului său, a realizat minuni. La numai zece ani de apostolat cu Oastea Domnului şi «Lumina Satelor», se înfiinţaseră şi activau aproape în toate satele şi oraşele patriei noastre puternice grupări ale acestei minunate mişcări duhovniceşti, schimbând în chip fericit viaţa şi mentalitatea veche şi decăzută a unor mari mulţimi de suflete şi de familii.
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. IV
