O, fraţii mei şi surori iubite! Cât de mult ar trebui să ne cutremurăm în faţa lui Dumnezeu şi să ne gândim fiecare la starea noastră şi la viaţa noastră!
Nu sunt trei zile de când am fost într-un loc şi zicea o soră:
– Eu mă duc şi mă cuminec, că la Crăciun nu m-am putut cumineca, căci sora cutare nu vorbeşte cu mine.
– Vai, soră, i-am zis eu, dar cum poţi să te cumineci tu când nu vorbeşti cu sora ta? Du-te şi te împacă cu sora ta şi spune-i să te ierte. Şi s-a dus, dar i-a spus:
– Nu te iert în veci!
Aşa ai făcut tu, fariseule? Aşa aţi făcut voi, cele cinci fecioare nechibzuite? O, voi, toţi care faceţi aşa, niciodată voi nu o să vedeţi Împărăţia lui Dumnezeu! Voi, acelea care nu vă vedeţi cu surorile voastre…
Acei care nu-i puteţi ierta pe cei care v-au greşit…
Am vrea să spunem şi să le spuneţi: dacă mai există cineva în felul acesta, că nu poate să-şi vadă pe vecinul lui, că nu poate să-şi vadă pe sora ei, spuneţi‑le să nu se mai ducă până la biserică, pentru că se duc degeaba. Nu mai dea zeciuială, că nu o mai primeşte nimeni. Nu mai aprindă o lumânare, că n-are nici un folos. Nu-şi răcească gura cu un Tatăl nostru, să nu se mai blesteme mai mult. Nu…
Binecuvântate să fiţi voi, surori dragi care ştiţi să iertaţi din toată inima, cu toată inima, cu toată bucuria, cu tot dragul. Pe orişicine v-ar lovi, pe orişicine v‑ar face un rău, pe orişice vrăjmaş al tău. Binecuvântate să fiţi voi de Dumnezeu! Voi sunteţi fecioarele înţelepte, voi, care faceţi aşa.
Voi o să vă suiţi mai sus de la biserică, până acolo în locul cu Acela care a ştiut ierta pe cei mai răi, pe cei mai păcătoşi, cum am fost eu, cum poate că ai fost şi tu. Şi te-a iertat Dumnezeu pe tine, toată vina ta şi tot păcatul tău; de atunci tu ştii ierta pe oricine. Îl ierţi cu toată bucuria, îl ierţi cu tot dragul şi ai vrea pe toţi să-i duci în braţe, în Împărăţia lui Dumnezeu.
Tu n-ai nimic asupra nimănui. Binecuvântate să fiţi voi, surori iubite, fecioare înţelepte – în veci de Dumnezeu să fiţi binecuvântate, de Cel care v-a dat împreună cu iertarea şi puterea de a ierta, ca să puteţi face bine celor ce v-a făcut vouă mai mult rău.
„TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI”
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, vol. 2
