Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home La Durău – Adunarea anualã pe Ţară a Oas­tei Domnului

La Durău – Adunarea anualã pe Ţară a Oas­tei Domnului

La Durău – Adunarea anualã pe Ţară a Oas­tei Domnului

“De n-ai fost pe Retezatul, pe Ceahlău ori Caraiman,
pe-aceşti munţi cu vârfuri albe până-n cerul diafan,
cu-nălţimi de măreţie şi cu ape de mărgean,
şi cu spaţii de lumină, şi cu zări spre Canaan,
– de nu poţi o dată-n lună,
mergi măcar o dată-n an…” (Traian Dorz)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, la Durău, prin grija fraţilor din zona Neamţului, se va ţine şi anul acesta Adunarea anuală pe Ţară a Oastei Domnului, cu prilejul Schimbării la Faţă, în zilele de 8 și 9 august, în cortul Oastei de pe Valea Bistriţei.

Sâmbătă, 8 august, începând cu orele 10:00, tot în cortul Oastei, va avea loc întâlnirea de creaţie, anunţ făcut mai detaliat în «Iisus Biruitorul» nr. 30, după care, la orele 17:30, se va săvârşi slujba vecerniei, apoi se va continua cu programul duhovnicesc al adunării Oastei Domnului, până spre miezul nopţii.

Duminică dimineaţa, 9 august, la orele 8:00, va începe slujba Sfintei Liturghii, după care se va desfăşura programul nostru ostăşesc.

Deşi Durăul, aşezat fiind la poalele muntelui Ceahlău, este o zonă turistică, insistăm şi anul acesta cu acelaşi apel de suflet ca toţi tinerii care vor putea să participe să vină într-o ţinută decentă, aşa cum este la Oastea Domnului. Ştim că şi ţinuta face parte din principiile de bază ale Oastei şi ale mântuirii.

Aşteptăm, cu toată dragostea, preoţi, fraţi şi surori din ţară şi de peste hotarele ei, pentru a petrece câteva momente de părtăşie frăţească, în cântare, în rugăciune şi în cuvânt de zidire sufletească.

Sfatul Frăţesc Zonal Valea Bistriţei

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!