Cântarea Tatălui – Facere 1,1
Slavă veşnică Numelui Veşnic al Veşnicului nostru Dumnezeu şi Tată, Începutul oricărui început şi Sfârşitul oricărui sfârşit! Cartea veşnică a Dumnezeului Veşnic începe cu Dumnezeu, fiindcă nu este ceva care să fi fost înainte de El.
El era din veşnicie, înainte de orice altceva. Cum a fost înainte de începutul lumii, când nu era decât El – Dumnezeul veşnic din Care, la un moment dat, au ieşit pe rând toate cele ce au avut o naştere, formând Începutul – noi nu ştim.
Nu ştim nici ce este veşnicia, aceea din care s-a născut timpul, adică veacurile (cum scrie la Evrei 1, 2) prin Fiul lui Dumnezeu – Lumina Care S-a exteriorizat din El spre a începe, cu ziua întâi, viaţa, sub forma ei de azi.
Nu ştim nici ce formă avea Fericirea în care locuia El înainte de a ni Se descoperi (atât cât ni Se descoperă), cea în care locuieşte El acum.
Nu ştim nici ce formă avea viaţa care era în El mai înainte de a ni Se descoperi (atât cât ni se descoperă), cea care este în El acum. Nu ştim decât că lumea de acum a avut un început care a început cu Dumnezeul Care era înainte de acest început şi Care a făcut începutul acesta.
Că acest început s-a făcut cu Dumnezeu din Care a ieşit Cuvântul, că din Cuvânt a ieşit Lumina din care a ieşit Mişcarea, Ordinea, Viaţa…
O, ce slăvită Cântare trebuie să fi fost acest început! Ce dragoste nemărginită trebuie să fi fost aceea din care a ieşit Ideea din care a ieşit Cuvântul din care a ieşit Lumina din care a ieşit Frumuseţea şi Armonia atâtor vieţi care alcătuiesc Viaţa.
Din dragoste s-a născut Ideea – izvorul Cântării. Din Cântare s-a născut Cuvântul – izvorul Luminii. Din Lumină s-a născut Frumuseţea – izvorul Vieţii.
Totul a fost făcut numai pentru ca noi să căpătăm această conştiinţă fericită, de noi înşine, spre a putea participa fericiţi la fericirea Creatorului şi a creaţiunii Sale.
Dragostea, Care era Dumnezeu, nu putea fi fericită singură. Ea a creat astfel dragostea noastră, spre a Se ferici pe Sine prin fericirea noastră.
Aşa s-a născut Cântarea Eternă. Slavă veşnică Ţie, Dragoste-Dumnezeu şi Dumnezeu-Dragoste, Care erai dinainte de tot şi Care vei rămâne după ce se va sfârşi totul!
Tu eşti izvorul Cântării, din care cel mai frumos moment este sărutul Tău dat lumii la Betleem şi pe Golgota. Din acest sărut s-a născut lacrima. Şi din lacrima aceasta ne-am născut noi.
Şi noi suntem cântarea dragostei după care a însetat tăcerea dragostei Tale. Slavă veşnică Ţie! Înfrumuseţează-ne mereu, până la desăvârşirea cu care să fii fericit deplin. Amin.
TRAIAN DORZ
Hristos – Pâinea noastrã zilnicã
