Home LA ÎNVIERE, PRIN MOARTEA ŞI ÎNGROPAREA NOASTRĂ ÎN HRISTOS

LA ÎNVIERE, PRIN MOARTEA ŞI ÎNGROPAREA NOASTRĂ ÎN HRISTOS

LA ÎNVIERE, PRIN MOARTEA ŞI ÎNGROPAREA NOASTRĂ ÎN HRISTOS

„Amin, amin zic vouă, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă“ (Ioan 12, 24-25).

 Cât de simplu şi cât de adânc a lămurit Mântuitorul moartea şi învierea Sa prin asemănarea grăuntelui de grâu! Cât de simplu şi cât de adânc le-a arătat Apostolilor şi lumii întregi pentru ce a trebuit să moară! Întocmai ca grăuntele de grâu, El a trebuit să moară ca să dea altora viaţă.

Moartea, Jertfa Mântuitorului, este miezul creştinismului. Moartea lui Hristos – zicea un vestit predicator – este viaţa învăţăturii Sale.

Iisus Mântuitorul a învăţat timp de trei ani şi jumătate pe pământ. Dar El putea să trăiască o viaţă întreagă. Şi ce lucruri minunate ar fi putut face El pe pământ într-o viaţă întreagă! Cu vraja cuvântului Său ar fi putut cutreiera întreg pământul şi ar fi putut „sintetiza“ învăţăturile Sale în sute de cărţi. Ar fi putut strânge mii de învăţăcei în jurul Său. Ar fi putut răscoli întreg pământul pentru Dumnezeu şi mântuire. Cu pilda vieţii Sale, cu minunile Sale, cu predicile Sale, ar fi cucerit lumea. Şi poate nici n-ar mai fi fost lipsă de dureroasa sângerare de pe dealul Golgotei.

Dar la toate aceste gânduri de ispită, Scripturile strigă într-un glas că Fiul lui Dumnezeu trebuia să moară; numai moartea Lui putea răscumpăra şi mântui omenirea. Şi Se ridică Însuşi El, Domnul Hristos, spunând lămurit că grăuntele de grâu trebuia să intre în pământ ca să aducă roadă.

O! Dacă ar fi trăit Hristos o sută de ani, dacă ar fi trăit chiar două-trei sute de ani… dacă ar fi colindat întreg pământul… dacă ar fi lăsat sute de cărţi şi pilde neîntrecute de viaţă, totuşi, dacă El n-ar fi murit pentru noi, lumea ar fi plină de moarte şi de morţi. Nici un suflet n-ar fi gustat încă din viaţă. Căci viaţa cea duhovnicească ne-a venit prin moartea şi Jertfa Lui. Nici unul din noi n-am fi înviat la o viaţă nouă dacă Hristos n-ar fi murit şi n-ar fi înviat pentru noi. „Grăuntele“ Cuvântului ne-a putut aduce roadă de mântuire numai intrând în pământ şi „murind“ pentru noi.

Acest adevăr ni-l arată Biblia pe toate paginile ei. Îl vedem în chip deosebit la cele două faceri ale lumii.

Viaţa cea dintâi a venit în lume prin creaţiune. Dumnezeu l-a făcut pe om cel dintâi, dar această creaţie s-a pierdut în grădina Edenului.

A doua creaţie – cu Noe, al doilea Adam al omenirii – ne-a venit printr-o moarte şi o înmormântare. Căci Noe a intrat în corabie ca într-un mormânt. A trecut cu corabia prin valurile morţii ca într-un fel de sicriu şi, când a ieşit afară, era un fel de înviat la o viaţă nouă.

Acesta este şi azi drumul vieţii şi al mântuirii. Noi am murit cu Hristos, ne-am îngropat cu El, am înviat cu El şi trăim cu El.

În afară de această moarte şi înviere cu Hristos nu este în lume viaţă duhovnicească adevărată. Iar moartea şi îngroparea noastră este să murim faţă de lume şi faţă de păcat. Fără această „moarte“ şi „îngropare“, nu este „înviere“.

Începutul mântuirii este strigătul tare şi lămurit: să moară omul nostru cel vechi! Să-l îngropăm pe omul cel vechi din noi. În fiecare din noi trebuie să fie un „tribunal“ care rosteşte mereu o „sentinţă“, o „judecată aspră“ fără drept de apel: la moarte, cu tot ce mai este din omul cel vechi din noi!… Iar această „judecată“ o putem executa cu „grăuntele-Iisus“, Care S-a pogorât în pământ să ne lase roadă de putere şi mântuire. Noi trăim prin moartea şi învierea Domnului. Trăim prin „grăuntele“ care a intrat în pământ pentru noi şi ne-a lăsat „roadă“ de viaţă. Ne-a lăsat viaţa însăşi.

Dar grăuntele de grâu mai are şi o altă predică pentru noi. Să ne îngropăm şi noi grâul vieţii noastre nu numai pentru noi, ci şi pentru alţii.

Pilda cu grăuntele, Mântuitorul a spus-o alături de cuvintele: Cine-şi iubeşte viaţa, acela o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, acela o va câştiga în viaţa cea veşnică (Ioan 12, 25).

Trebuie să „pierzi“ tot omenescul din tine dacă vrei să „trăieşti“. Trebuie să „pierzi“ totul şi să te predai Domnului cu totul dacă vrei să trăieşti. Cela ce trăieşte numai pentru sine, acela nu trăieşte. Acela e „grăuntele care rămâne singur“. Acela a pierdut viaţa, a pierdut coroana.

Dacă însă trăieşti pentru Dumnezeu şi pentru alţii – atunci ai aflat viaţa. Ai „pierdut“ totul, dar ai aflat totul, ai aflat viaţa.

Iubitul meu, şi tu eşti un „grăunte“ de grâu. Nu te feri să fii „aruncat“ şi „semănat“ în pământ. Dimpotrivă, roagă-te Domnului: Doamne, seamănă-mă şi pe mine undeva… unde Tu ştii că aş putea aduce ceva roadă.

Să ne gândim mereu la cuvintele Aposolului Pavel: „Ce seamănă omul, aceea va secera“. Cine seamănă în firea lui cea lumească, va secera moartea; dar cine seamănă în Duhul, va secera viaţa veşnică“ (Gal. 6, 7-8).

Iubitul meu, bagă de seamă: cimitirul de lângă biserică este un ogor duhovnicesc în care fiecare ne semănăm sămânţa învierii. Unii seamănă grâu, alţii neghină. Ferice de cei ce au „semănat în această lume cu lacrimi, căci cu bucurie vor secera“.

Ferice de cei ce „au semănat plângând, căci cu bucurie îşi vor strânge snopii“ în ziua cea mare a Învierii (Ps. 126, 5-6).

Părintele Iosif Trifa, din „La Învierea Domnului” Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2002

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *