Ţin să spun cu apăs: un ostaş al Domnului trebuie să fie un  ostaş activ, luptător. Nici nu se poate închipui un ostaş adevărat care să nu cunoască frontul şi lupta.

     Domnul are lipsă de ostaşi luptători. În zilele noastre, parcă iadul cu toate rezervele şi gloatele lui a intrat în lupta şi ofensiva cea mare pentru câştigarea sufletelor şi cucerirea pământului. Faţă de această ofensivă a iadului, fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie un  viteaz mare,  „unul contra o mie“, cum s-ar zice. Fiecare ostaş trebuie să atragă şi pe alţii în lupta cea mare a mântuirii sufletelor, ca să rupem frontul Satanei.

     Să atragem mereu suflete în fronturile mântuirii! Să aducem mereu suflete la Mântuitorul!

     Să dăm neîncetat lovituri Ispititorului, lărgind hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu şi atrăgând şi pe alţii în fronturile mântuirii!

     Fratele meu, care ai intrat în Oaste! Ia seama! Nu e destul că tu L-ai aflat pe Mântuitorul şi mântuirea. Nu e destul că tu ai gustat din dul-ceaţa şi bucuria unei vieţi noi. Trebuie să chemi şi pe alţii să afle şi să guste din această  viaţă!

• Viespele şi mierea

     Un învăţat neamţ a studiat viaţa viespilor şi a aflat un lucru interesant. Când o viespe află un  fagur de miere sau altfel de dulceaţă, nu se apu-că să mănânce numai singură, ci face pe crai-nicul. Se duce şi dă de veste şi altor viespi şi le cheamă la înfruptare.

     Să facem şi noi măcar atât cât fac aceste fiin-ţe sălbatice! Toţi cei ce am aflat dulceaţa Evan-gheliei să vestim şi altora această dulceaţă! Să strigăm pe toate drumurile cât de dulce este o viaţă trăită cu Domnul şi să-i chemăm şi pe alţii să guste din ea!

• „E fratele tău!“

     Într-un sat, săpau odată nişte oameni să scoată pământ de cuptoare. Deodată, malul se desprinse şi se răsturnă peste ei, acoperindu-i. La strigătele lor, alergară oamenii să-i scape. Toţi săpau din răsputeri. Din  sat, soseşte şi un om care cam zăbovea la ajutor. În loc să pună cu nădejde mâna pe sapă, întreba despre cum s-a întâmplat nenorocirea şi despre cine-s cei îngropaţi sub pământ.

     Dar când oamenii îi spuseră cu numele pe cei îngropaţi, se cutremură. Între ei era şi fratele lui.

     Scumpul meu frate din Oastea Domnului! O astfel de nenorocire – sufletească – se petrece şi lângă noi. Lumea e plină de cei îngropaţi de patimi şi fărădelegi. Sunt şi aceştia nişte îngro-paţi de vii.  Să sărim în ajutorul lor!

     Cel îngropat de viu e fratele tău, e vecinul tău, e cunoscutul tău, e de-aproapele tău. Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş. Pune în-dată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!

     Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt pu-ţini!

va urma

IOSIF TRIFA – Preot