Ţin să spun cu apăs: un ostaş al Domnului trebuie să fie un ostaş activ, luptător. Nici nu se poate închipui un ostaş adevărat care să nu cunoască frontul şi lupta.
Domnul are lipsă de ostaşi luptători. În zilele noastre, parcă iadul cu toate rezervele şi gloatele lui a intrat în lupta şi ofensiva cea mare pentru câştigarea sufletelor şi cucerirea pământului. Faţă de această ofensivă a iadului, fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie un viteaz mare, „unul contra o mie“, cum s-ar zice. Fiecare ostaş trebuie să atragă şi pe alţii în lupta cea mare a mântuirii sufletelor, ca să rupem frontul Satanei.
Să atragem mereu suflete în fronturile mântuirii! Să aducem mereu suflete la Mântuitorul!
Să dăm neîncetat lovituri Ispititorului, lărgind hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu şi atrăgând şi pe alţii în fronturile mântuirii!
Fratele meu, care ai intrat în Oaste! Ia seama! Nu e destul că tu L-ai aflat pe Mântuitorul şi mântuirea. Nu e destul că tu ai gustat din dulceaţa şi bucuria unei vieţi noi. Trebuie să chemi şi pe alţii să afle şi să guste din această viaţă!
Viespele şi mierea
Un învăţat neamţ a studiat viaţa viespilor şi a aflat un lucru interesant. Când o viespe află un fagur de miere sau altfel de dulceaţă, nu se apucă să mănânce numai singură, ci face pe crainicul. Se duce şi dă de veste şi altor viespi şi le cheamă la înfruptare.
Să facem şi noi măcar atât cât fac aceste fiinţe sălbatice! Toţi cei ce am aflat dulceaţa Evangheliei să vestim şi altora această dulceaţă! Să strigăm pe toate drumurile cât de dulce este o viaţă trăită cu Domnul şi să-i chemăm şi pe alţii să guste din ea!
„E fratele tău!“
Într-un sat, săpau odată nişte oameni să scoată pământ de cuptoare. Deodată, malul se desprinse şi se răsturnă peste ei, acoperindu-i. La strigătele lor, alergară oamenii să-i scape. Toţi săpau din răsputeri. Din sat, soseşte şi un om care cam zăbovea la ajutor. În loc să pună cu nădejde mâna pe sapă, întreba despre cum s-a întâmplat nenorocirea şi despre cine-s cei îngropaţi sub pământ.
Dar când oamenii îi spuseră cu numele pe cei îngropaţi, se cutremură. Între ei era şi fratele lui.
Scumpul meu frate din Oastea Domnului! O astfel de nenorocire – sufletească – se petrece şi lângă noi. Lumea e plină de cei îngropaţi de patimi şi fărădelegi. Sunt şi aceştia nişte îngropaţi de vii. Să sărim în ajutorul lor!
Cel îngropat de viu e fratele tău, e vecinul tău, e cunoscutul tău, e de-aproapele tău. Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş. Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Cum să aducem suflete la mântuire
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul! Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti!
În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru. Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul. Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat. Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul.
Aşa să lumineze lumina noastră cea sufletească, iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului, ca văzând oamenii faptele noastre cele bune, să intre şi ei în Oastea Domnului!
Prin răbdare, suferinţă şi iertare
Un ostaş din Oastea Domnului îmi scria că la început, când s-a hotărât să nu mai meargă pe la crâşme şi să nu mai înjure, a fost amarnic batjocorit. Îl arătau toţi cu degetul, de parcă cine ştie ce rău ar fi făcut. „Îndeosebi, un fost prieten de crâşmă – îmi scria ostaşul – pe toate drumurile striga după mine. Eu însă am stat liniştit în faţa batjocurilor lui, i-am răspuns blând cu vorbe din Sfânta Scriptură şi m-am rugat lui Dumnezeu să-l ierte. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el, dar, de la o vreme, batjocoritorul a tăcut, iar azi e tovarăşul meu în lucrul Domnului“… Da, da, pentru că dragostea, răbdarea şi iertarea celui batjocorit au lucrat (mai cu putere decât orice predică) în sufletul batjocoritorului şi l-au adus şi pe el la Mântuitorul.
Evanghelia s-a răspândit în lume tocmai prin pildele de răbdare şi suferinţă pe care le-au ştiut arăta creştinii cei dintâi.
Prin răspândirea de cărţi şi foi religioase
O mare putere a vremii noastre este tiparul [NN. …şi internetul!]. Această putere trebuie atrasă în slujba Domnului. Tiparul, slova tipărită, e un amvon, o predică ce se aude deodată în toată ţara. Dacă s-ar mai ivi azi în lume un Pavel Apostolul, eu cred că n-ar mai lua în mână toiagul călătoriilor, ci ar deschide o tipografie [NN. …un site], făcând să răsune Cuvântul lui Dumnezeu.
Să răspândim pe tot locul Biblii, Psaltiri, cărţi şi foi religioase! Fiecare ostaş al Domnului trebuie să fie un răspânditor de cărţi şi foi religioase, căci prin aceasta se face un semănător de lumină evanghelică şi multe suflete va câştiga pentru Mântuitorul. Fiecare Biblie, fiecare carte şi foaie religioasă, desfăcute în popor, înseamnă o grea lovitură Ispititorului.
Prin fapte de milostenie
Noi, ostaşii Domnului, să fim – să ne facem – şi tot atâţia samariteni milostivi, ajutându-ne unii pe alţii şi pe de-aproapele nostru. Multe suflete vom atrage şi prin pilda aceasta.
Să mergem prin temniţe, prin spitale şi pe oriunde se află suferinzi, ducându-le ajutor trupesc şi sufletesc. Sunt oameni pe care nu-i poţi aduce la mântuire decât cu pilda Samariteanului pusă în faptă.
Prin dragoste şi rugăciune
Folosiţi neîncetat şi rugăciunea în câştigarea de suflete pentru Mântuitorul şi Oastea Lui! Rugăciunea face şi aici lucruri minunate. Este om învârtoşat la inimă care nici nu vrea să audă de Domnul, dar prin rugăciune şi dragoste evanghelică poţi muia inima lui şi, încetul cu încetul, îl poţi aduce la Domnul.
Împresuraţi neîncetat pe cei păcătoşi cu rugăciunea, cu dragostea evanghelică şi minunate izbânzi veţi avea!
Împărăţia lui Dumnezeu va sosi la noi pe pământ numai în măsura în care dragostea creştină va cuprinde inimile noastre. „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât de mult doresc să fie aprins“ – zicea Iisus (Luca 12, 49). Acest foc este izvorul dragostei creştine, pe care trebuie să-l aprindem neîncetat în inimile noastre şi să aprindem cu el şi pe alţii. Împărăţia lui Dumnezeu cu nimic nu se poate ajuta mai mult decât cu acest foc al dragostei creştine. Cu nimic nu poţi câştiga mai curând pentru Evanghelie un suflet păcătos şi plin de ură, decât cu dragostea evanghelică.
David proorocul liniştea cu cântecele harfei sale furia lui Saul. Cu cântecul cel dulce al dragostei creştine să liniştim şi noi sufletele tulburate de viforul urii şi al păcatelor.
De încheiere, voi spune că fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie, să se facă, un mic vânător şi pescuitor de suflete. Să pândim pe tot locul unde am putea arunca undiţa şi mreaja pescuirii unui suflet din adâncul fărădelegilor! Aruncaţi neîncetat mrejile şi undiţele voastre în numele Domnului şi pentru Domnul! Pândiţi pe tot locul să prindeţi suflete în cursa unei cărţi bune, unei Biblii, unei foi religioase etc.
Să răsune neîncetat în urechile noastre, ca un cântec măreţ, cuvintele de la Iacov 5, 20: „Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirile căii lui, va mântui un suflet din moarte şi va acoperi mulţime de păcate“.
Pr. Iosif Trifa – Ce este Oastea Domnului, Editura Oastea Domnului – Sibiu, Ediţia a VII-a, 2003.
