După lungi și grele suferințe, atât trupești cât și sufletești, în dimineața zilei de 20 Iunie 1989 sufletul lui bun și blând intră purificat deplin în liniștea veșniciei, unde este așteptat cu brațele deschise de Scumpul său Mântuitor Iisus Hristos. Acela pe care L-a iubit cu toată putera sufletului său și pentru care a fost în stare să-și dea și viața de nenumarate ori.
De acum nici un asupritor nu-l va ma putea nici urmări, nici închide…
Trupul lui, stors de suferință, cu urmele lanțurilor și cătușelor purtate îndelung, a fost pus în sicriu și privegheat cu cele mai duioase lacrimi, cântări, cuvinte de despărție de catre miile de frați din toată țara. A fost purtat pe brațe de către ostași pe toată distanța de 4 Km., urmat de un uriaș cortegiu format din peste zece mii de frați ostași din toate colțurile țării și patruzeci de preoți… Pe ultimul sau drum pământesc a fost condus de nemuritoarele sale cântări înlăcrimate, până la mormântul din fața „bisericuței albe” de pe „dealul înflorit” al Mizeșului, comuna sa natală. Aici, dupa propria-i expresie, trupul sau așteaptă liniștit, „în calda tărânii înfrățire”, trâmbița Învierii și răsplata preaiubitului sau Mântuitor pentru care a trăit și a murit cu vrednicie.
La mormânt s-au cântat unele dintre cele mai din urmă cântări ale sale:
„MĂ DUC SĂ DORM PUȚIN” din care selectam două strofe:
Mă duc să dorm puțin la sânul
Odihnitor din care sunt
Precum adoarme grâul toamna
La sânul caldului pămnât.
Cântările-mi vor ține locul
La masa dragostei cu voi,
Și ne-ntâlnim când veți întoarce
Prin câte-o lacrma-napoi.
În timp ce sicriul cu trupul sau chinuit și stors de suferință este coborât în mormant unde chinuitorii nu-l mai pot urmării, miile de frați cu ochii-nlacrimați încep cântarea:
MÂNTUITORUL MEU IUBIT
Mântuitorul meu iubit
din slăvile senine
din lumea plânsului sfârșit
eu vin acum la tine
Sfârșit-am calea pe pământ
și slujba ta cea bună
urmând Cuvântul tău cel sfânt
cu frații împreună
……..
Cum te-om privi Acolo Sus
În sfânta adorare,
Preadulce și preabun Iisus
În veci fără-ncetare.
O viața-ntreaga Te-am slujit
În cânturi și suspine
De-acuma lupta mi-am sfârișt
Iisuse, vin la Tine. ”
Când lucrările la mormânt erau terminate, s-a recitat poezia lui lăsată ca testament pentru aceasta plecare „NU-MI ACOPERIȚI MORMÂNTUL” din care redam mai jos trei strofe:
„Nu-mi acoperiți mormântul cu cununi, ci cu iubire
Nu cununi am vrut în viața ci cântare și-nfrățire
Căci cununile se usca și se șterg de ploi și soare
Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.
Nici nu-mi scrieți pe-a mea cruce data morți-ntunecată
Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată
Nici să nu-mi spuneți adio, ci-mi spuneți la revedere
Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!
Eu mi-am pregătit o cruce și un loc de-nmormântare
Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormât ci numai pare
Pot muri în orice vreme, și-ngropat pot fi oriunde
Cu o cruce sau și fără, – nici o groapă nu m-ascunde. ”
Cum despărțirea fraților de mormântul sfânt și al unora de alții devenea tot mai grea și mai apăsătoare, s-a început cântarea înlăcrimată și plină de nădejde, „NE VOM REVEDEA ODATĂ”:
Ne vom revedea odată
Sus în Țara Domnului
Unde El cu Drag va duce
Fericiți pe toți ai Lui
……
Ne vom revedea odată
Când la Domnul vom sosi
Și de-acolo niciodată
Nu ne vom mai despărți.
După această ultimă cântare,îin timp ce ziua se pleca spre seară – frații și surorile plini de nădejdea revederii cu cel care a intrat biruitor în liniștea veșniciei – și care a spus:
„Eu de-acum v-aștept în poarta
Cea de dincolo de prag
Să vă dau sărutul dulce
De iubire și de drag.”
din însemnările fr. Gavril Lupu – Gherla
