Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LA NAŞTEREA DOMNULUI

LA NAŞTEREA DOMNULUI

LA NAŞTEREA DOMNULUI

Arhimandritul Iuliu Scriban

1. În mijlocul învălmăşelii vieţii noastre, odată vine un po­pas care le opreşte pe toate în loc şi ne îndreaptă ochii spre povestiri foarte vechi, care au fost acum sute şi sute de ani îndărăt. Oa­menii uită lucruri cu mult mai apropiate. Se şterg din minte în­tâmplări petrecute sub ochii noştri. Ca prin vis îţi aduci aminte de unele dintre ele. Despre altele trebuie să te zbuciumi cu mintea ca să poţi spune când au fost. Pe altele le scriu oamenii în cărţi, ca să rămână în ştirea urmaşilor. Cu toate acestea, se uită şi aşa şi mintea se luptă greu ca să poată păstra în tainiţele ei măcar ce îi este de neapărată trebuinţă.

Cu nici un preţ nu uită însă popasul Crăciunului. Deşi el ne aminteşte fapte atât de îndepăr­tate în trecut, care nici n-au fost măcar pe meleagurile noastre, nici n-au fost povestite în graiul nostru, ele nu încetează a fi povestite şi trâmbiţate de-a lungul întregii omeniri.

2. Şi care sunt acele fapte, şi care este acea povestire?

Este cea care se povesteşte despre naşterea Pruncului Iisus în Vifleemul Iudeii, împletită cu ve­ştile despre Irod împăratul şi cu cei trei crai de la răsărit.

Irod a fost împărat de seamă în vremea lui şi a căutat să nu i se şteargă numele din amintirea oamenilor; şi a făcut clădiri mari, ca să-i rămână faima şi să i se povestească peste veacuri. Cu toate acestea, nimic n-ar mai fi rămas din amintirea lui şi i s-ar fi şters numele cu totul, cum nimic n-a mai rămas din clădirile lui, dacă n-ar fi fost întâmplarea, măruntă pe atunci, cu naşterea Pruncu­lui Iisus.

O, din câte vede pământul, prea puţine mai rămân în picioare, fiindcă cele mai multe sunt lucruri de azi pe mâine, făcute pentru gu­stul oamenilor, pentru gânduri tre­cătoare ale lor şi nu pentru tre­buinţele nemuririi.

Aşa şi cu acestea. Irod a fă­cut ce a făcut pentru dorurile lui pământeşti, pentru deşertăciunea lui, pentru pofta lui de slavă, ca să-l laude lumea în viitor. Şi cu toate acestea, ceea ce el n-a gândit, ceea ce nici n-ar fi putut bănui, aceea a rămas, aceea a târât şi numele lui peste veacuri, ca să nu-l uite lumea, iar ale lui s-au risipit.

Adevărat este ce se spune în Cartea Psalmilor: „Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceea a fost pusă în capul unghiu­lui (adică la colţul zidului, unde apasă greul clădirii) şi este minu­nat lucru întru ochii noştri” (117, 21).

Când s-a născut Pruncul Iisus, nimeni n-a ştiut de El. Azi însă ştie toată lumea. Azi lăsăm alte lucruri să zacă şi zicem: „Vine Crăciunul, se apropie Crăciunul”. Şi ne pregătim pentru aceasta, iar când vine ziua aceea, aleasă între altele necăjite, lăsăm celelalte tre­buri şi ne gândim că este o zi care nu seamănă cu celelalte şi de aceea nici nu facem ce facem în celelalte.

Atunci părăsim grijile cele obişnuite, ne înveşmântăm în alte gânduri, ne simţim mai paşnici, mai potoliţi şi mai îmbunaţi ca de obicei. Suntem ca la o vreme de răsuflare, când am aruncat poveri de pe umerii noştri şi ne gândim că un duh nou ne face să gustăm viaţa şi altfel, mai descărcată de apăsările, necazurile şi frământă­rile obişnuite.

3. Care să fie taina că zilele Crăciunului nu sunt ca alte zile, că în vremea lor ne aflăm ca în altă vreme, mai săltaţi peste spă­lăcirile obişnuite ale vieţii?

Este că ziua Naşterii Dom­nului nu vine ca vestirea altor zile. Ea nu ne spune ce ni se spune de obicei de-a lungul anului. În ea auzim: „Duceţi-vă şi vedeţi că vi S-a născut vouă astăzi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în ceta­tea lui David” (Lc 2, 11).

A! Ni S-a născut Mântuitor! Dar cine pe pământ ar putea spune că este Mântuitorul nostru? Acesta nu este cuvânt omenesc. Nimeni nu s-ar putea înveşmânta cu aceasta.

Dacă un om stingher îl scapă de la o primejdie pe altul, ar putea spune că acela este mântuito­rul lui. Ar merge aceasta pentru un om, pentru câţiva. Dar despre cine s-ar putea spune că este Mântuitorul tuturor, al întregii omeniri? Despre nimeni şi niciodată.

Se spune însă despre Unul Singur, despre Cel care S-a născut în cetatea lui David. De aceea avem o zi atât de deosebită în­chinată naşterii Lui, fiindcă este vorba de Unul care a venit pentru omenirea întreagă.

A putut fi El mic şi necunos­cut atunci, a putut ridica câteva vrăjmăşii mici şi neputincioase, în­dată ce s-a aflat cine este. Dar s-au prăbuşit iute şi abia Lui se datorează [faptul] că oamenii vrăjmăşiei de atunci mai stăruie azi în amintirea oamenilor. Altfel, lăsaţi numai în palatele lor, lumea i-ar fi uitat de mult, cum i-a uitat pe atâţia regi şi împăraţi.

4. Toate cele pământeşti pier. Mântuitorul însă a venit pentru grijile vieţii de veci, care privesc omenirea întreagă, pentru singurele lucruri care-l scot pe om din nepu­tinţă şi pieire, pentru ridicarea lui din măcinarea măruntă a treburilor până la Dumnezeu, la gustarea hranei care-l suie la cea mai înaltă treaptă şi vrednicie a lui. Mântuitorul Hristos a şi spus aceasta mai târziu, în vremea propovăduirii Sale: „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea cea care rămâne spre viaţa veşnică, pe care Fiul Omu­lui v‑o va da” (In 6, 27).

Acum înţelegem de ce ziua Crăciunului este atât de însemnată. Într-adevăr, pe când zilele alese şi pecetluite de noi pentru un lucru sau altul sunt zile închinate ne­voilor noastre trecătoare, chiar când şi acelea îşi pot avea preţul lor, ziua aceasta este închi­nată treptei celei mai înalte la care se poate sui omul, adică slujirii lui ca fiinţă a lui Dumnezeu; este închinată zilei de sărbătoare pen­tru Acela care ne destăinuieşte chi­purile de a trăi în viaţa de veci.

De aceea sfântă să ne fie ziua aceasta şi s-o trăim cu tot focul şi însufleţirea pe care ni le aduce popasul ei, adică închinată cinstirii Mântuitorului nostru şi trebuinţelor vii ale sufletului no­stru. Amin.

Arhim. Scriban

«Lumina Satelor» nr. 52 / 25 dec. 1934, p. 4

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului
O culegere de Ovidiu Rus
Apare cu binecuvântarea
ÎPS Sale Dr. Laurenţiu Streza,Mitropolitul Ardealului
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *