La poarta ta bat azi îndurerate a dragostei duioase stăruinţi
cu lacrima tăcerii-nduioşate din vremea primei noastre cunoştinţi.
Adu-ţi aminte, o, adu-ţi aminte de-ntâiul har, de dragostea dintâi,
de fericirea fără de cuvinte ce te ţinea mereu să mai rămâi!
Când uşa ta Mi-era mereu deschisă, când rugăciunea ta veghea pe prag,
când ochii tăi, purtând lumina-nscrisă, înseninau cântările de drag…
Adu-ţi aminte zilele acele şi uită-te la starea ta de-acum,
când stau şi bat, când lacrimile Mele, la poarta ta închisă, cad în drum!…
Deschide-Mi iar, deschide-acea-ncăpere în care-ardea iubirea ta demult;
iubirea ta, Iubirea Mea o cere, mai fă-Mă iar ca glasul să-ţi ascult!
Iubirea Mea rămasă neschimbată cu mai mult dor te cheamă înapoi,
iubirile ce-au fost unite-odatâ se caută cu mai multă sete-apoi.
Deschide-I iarăşi Celui Care bate, deschide-i iarăşi dragostei fierbinţi,
deschide-mpărtăşirilor curate din vremea-ntâiei noastre cunoştinţi!
Adu-ţi aminte, o, adu-ţi aminte de-ntâiul har, de dragostea dintâi,
de fericirea fără de cuvinte ce te ţinea mereu să mai rămâi!
Traian Dorz
