Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home La scadența ispășirilor

La scadența ispășirilor

La scadența ispășirilor

„…Dumnezeu va judeca
şi pe cel bun, şi pe cel rău.
Căci El a sorocit o vreme
pentru orice lucru şi pentru orice faptă.“
(Ecles. 3, 17)

Fiecare necaz din vremea omului sau din vremea omenirii este, în lumea şi în viaţa aceasta, într-un fel, o scadenţă, o judecată, o ispăşire. Fiecărui gând, fiecărei fapte şi fiecărui pas al unui om ori al unei mulţimi îi vine astfel un timp al acestei scadenţe fie pe pământ, fie sub el. Fie acum, fie atunci. Fie în existenţa aceasta, fie în cealaltă existenţă.

Este scris: Păcatele unor oameni… merg înainte la judecată, ale altora vin pe urmă… Tot aşa şi faptele bune sunt cunoscute (şi deci răsplătite!), iar cele ce nu sunt cunoscute nu pot să rămână ascunse (şi deci nerăsplătite) (I Tim. 5, 24-25).

Dumnezeu este absolut drept. Lăsând omului libera voinţă de a alege binele sau răul şi dându-i judecata cu care să facă aceasta, îi respectă fiecăruia alegerea pe care o face liber, dar îl şi înştiinţează de urmările ei şi de răsplătirea acestor urmări.

Nimeni dintre noi n-ar trebui să uite acest lucru niciodată şi nici să nesocotească aceste înştiinţări. Fiindcă oricine le uită va fi lovit pe neaşteptate de pedeapsa lor. Şi oricine le nesocoteşte se va trezi dintr-o dată aruncat nepregătit în flăcările ispăşitoare.

Noi n-am ţinut de la început seama de tot preţul pe care îl dă Dumnezeu acestor adevăruri, de aceea a trebuit să aflăm cutremurătoarea însemnătate a înştiinţărilor Sale doar acolo unde uitarea lor se plăteşte cel mai scump.

Călcările din neştiinţă ale poruncilor lui Dumnezeu sunt greşeli şi vor fi ispăşite cu puţine lovituri. Cele cu ştiinţă sunt păcate şi va trebui ispăşite prin multe lovituri.

Ispăşirea care vine îndată este mai uşoară. Cea care vine mai târziu este mai grea. Cea care vine pe pământ este trecătoare. Cea care vine sub el este veşnică (Mat. 25, 46; Apoc. 14, 11).

Dar nici păcatele oamenilor nu sunt pedepsite la fel. După cum nici făptuirea lor n-are aceeaşi vinovăţie. Depinde de gândul cu care cineva face o faptă care, până la urmă, se dovedeşte rea.

Unii fac un rău, crezând că din el o să iasă bine. Desigur că osânda acestor oameni este dreaptă, după cum spune Sf. Scriptură când zice: „Şi, dacă prin minciuna mea adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult, spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos? Şi de ce să nu facem răul, ca să vină binele din el, cum pretind unii care ne vorbesc de rău că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă“ (Rom. 3, 7-8).

Răul va fi pedepsit, desigur, nu numai după gândul cu care a fost făcut, ci şi după urmările lui în viaţa altora.

După dreptate, Cuvântul lui Dumnezeu spune: Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi (Rom. 14, 12; Gal. 6, 5).

Şi iarăşi: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri (ispăşi). Fiul nu va purta nelegiurea tatălui său. Şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său. Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el şi răutatea celui rău va fi peste el“ (Ezec. 18, 20).

Dar dragostea a adus în lume un nou fel de ispăşire. Ispăşirea pe care primeşte să o plătească altul, un nevinovat, în locul vinovatului care a săvârşit greşeala sau păcatul ce ar trebui ispăşit prin suferinţă de către el, de către făptuitor.

Astfel, Dumnezeu Însuşi, Care este Dragostea, a ispăşit prin Fiul Său Preaiubit tot păcatul, în întregimea lui, săvârşit de toată omenirea, în întregimea ei, răbdând tot chinul cuvenit pentru ispăşirea aceasta, în întregimea lui.

Iar după dragostea lui Hristos – pentru dragostea lui Hristos şi prin dragostea lui Hristos – dragostea multora dintre ai Săi a mai făcut astfel ca şi a Lui, după Cuvântul Său care spune… Cel ce crede în Mine va face şi el asemenea… ba încă va face şi alte lucrări şi mai mari (Ioan 14, 12-14).

O, câte astfel de ispăşiri s-au văzut din Ziua Marii Ispăşiri de pe Golgota şi până astăzi! Părinţi care au ispăşit păcate ale copiilor lor. Copii care au ispăşit fără murmur păcatele părinţilor. Prieteni care s-au oferit de bunăvoie să-şi dea viaţa sau libertatea proprie pentru ca, prin ispăşirea lor, să le salveze pe ale prietenilor lor. Ba încă au fost cazuri în care, şi mai mult: dragostea răbdătoare a primit de bunăvoie să ispăşească fără cârtire chiar păcatele vrăjmaşilor săi.

Numai pentru Hristos şi numai prin El se poate astfel.

Oricine ar fi cel ce trebuie să ispăşească – adevăratul vinovat sau altul, care şi‑a luat asupra lui vina – preţul ispăşirii este cerut întreg. Şi trebuie să fie dat întreg.

Judecata este dreptate, iar dreptatea este ispăşire. Ispăşirea e plată, iar plata este restabilirea cumpenei, care numai atunci revine iarăşi dreaptă, când greutatea păcatului de pe talerul din stânga este ridicată până la punctul potrivit, acelaşi cu punctul greutăţii ispăşirii, adus pe talerul celălalt.

În orice măsură ar trebui plătit preţul ispăşirii,
în orice loc ar fi cuptorul sau rugul prin care se face curăţirea
şi oricâtă vreme ar trebui să ţină focul până ce se va împlini arderea răului
– cuptorul nu-i uşor şi focul nu glumeşte.

Nu-mi ajunge tăria cuvintelor să strig cât aş vrea greutatea înştiinţărilor mele spre toţi acei care au sau care vor mai avea de-a face în vreun fel cu solia lui Dumnezeu şi cu sfinţenia slujbei Sale… Nu-mi ajunge nici teama şi nici gravitatea cu care aş vrea să spun aceste trei cuvinte: Cutremuraţi-vă – nu păcătuiţi! Pentru că atunci când vine vremea ispăşirii fiecărui păcat, cuptorul şi rugul nu vor avea milă. Flăcările şi jarul nu vor cunoaşte îndurarea!…

Traian Dorz, din “Istoria unei jertfe”, vol. III

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!