Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Limba de la Iacob capitolul 3 şi sudalma

Limba de la Iacob capitolul 3 şi sudalma

Limba de la Iacob capitolul 3 şi sudalma

Să vedem ce spune Apostolul Iacob despre limbă:

„Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.

De pildă, dacă punem cailor frâul în gură ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.

Iată, şi corăbiile, cât sunt de mari, şi măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.

Tot aşa şi limba este un mic mădular şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare a­prinde!

Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.

Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc.

Dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.

Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea, şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!“.

Precum se vede, la Iacob capitolul 3 e arătată limba cea rea în toată grozăvia ei şi cu toate urmările ei. O judecată mai aspră despre limba cea rea nicăieri nu s-a spus ca la Iacob capitolul 3. Şi e dreaptă această judecată. Căci cu adevărat, limba cea rea, limba cea desfrânată, limba cea cucerită de cel rău este o pierzare. Este osânda şi pierzarea omului.

O astfel de limbă este cu adevărat un foc care aprinde casa şi sufletul omului, este o fiară neîmblânzită, este o otravă cu care omul îşi otrăveşte sufletul lui şi al altora. O limbă necurată şi neînfrânată este un blestem, o osândă, o pieire. Prin limba asta vine şi sudalma.

Limba – ca şi celelalte mădulare: ochii, mâinile, picioarele etc. – ni s-a dat de la Dumnezeu ca un mare dar. O limbă pusă în slujba lui Dumnezeu este doar cel mai dulce dar. Prin ea Îl binecuvântăm şi-L lăudăm pe Dumnezeu. Prin ea facem să curgă în lume mierea dragostei noastre evanghelice. Prin ea îndulcim şi împăcăm lumea. Prin ea Îl vestim pe Domnul şi Evanghelia Lui.

Dar această dulceaţă se preface imediat în otravă şi blestem când ne lăsăm limba cucerită de cel rău. Când ne punem limba în slujba celui rău.

Despre înţeleptul Esop se spune că, fiind odată poftit să-i servească pe nişte oaspeţi, la o masă, cu cea mai bună mâncare, a servit fel de fel de limbi prăjite.

– Limba! asta e cea mai dulce mâncare din lume, a zis Esop.

A doua zi, înţeleptul a fost poftit să servească mâncarea cea mai rea.

Şi Esop a servit tot limbi prăjite.

– Păi cum merge asta, Esop? Ieri spuneai că limba e mâncarea cea mai dulce, şi azi tot limbă ne dai şi ca mâncarea cea mai rea?

– Pentru că tot limba-i şi mâncarea cea mai amară şi cea mai rea din lume, a răspuns Esop.

Limba este dulceaţă sau otravă; miere sau mătrăgună; binecuvântare sau blestem; rugăciune sau sudalmă; viaţă sau pieire, aşa după cum o punem în slujba lui Dumnezeu sau în slujba celui rău.

Dragă cititorule! Eu te întreb: cum stai tu cu limba ta? Este limba ta cucerită de Domnul, sau de diavolul? Ai tu şi limba ta întoarsă la Dumnezeu? Este şi limba ta întoarsă la Domnul?…

Să nu uităm că bogatului din evanghelia lui Lazăr, mai ales limba îi ardea în focul iadului.

Preot Iosif TRIFA, din „Sudalma”
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *