Atitudini Oastea Domnului

LIPSA NAŞTERII DIN NOU

O scrisoare-răspuns a fratelui Traian Dorz

În Numele Tatălui şi al Fiul şi al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Preaiubiţii noştri fraţi şi surori care ne-aţi scris întrebându-ne care să fie felul nostru de purtare, potrivit Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, faţă de acei dintre fraţii noştri şi dintre surorile care – deşi fac parte de mulţi ani din Lucrarea Domnului şi cunosc ce spun Sfintele Scripturi, ce spun Sfinţii Părinţi bisericeşti şi ce spune şi părintele nostru sufletesc Iosif Trifa despre obiceiurile lumeşti de pe la botezuri, de pe la nunţi, înmormântări, onomastici şi altele de felul acestora, deşi ştiu aceste lucruri – totuşi mai practică şi-acum astfel de obiceiuri; ba încă mai adaugă şi ei, unii, câteva, sporind aceste lucruri străine de credinţa şi de adevărul Bibliei.

Şi, pentru ca să precizaţi despre ce este vorba în ceea ce ne întrebaţi, ne scrieţi întâmplarea următoare, care vi s-a petrecut acu’ de curând:

„Acum, cu două luni în urmă – scrieţi frăţia voastră –, fiind chemaţi la un Botez, într-o cunoscută familie de fraţi dintr-o frumoasă adunare a Oastei Domnului, nu departe de noi, ne-a fost dat să vedem cu uimire nişte lucruri care ne‑au îndurerat foarte mult. Vi le scriem, ca să ştiţi că sunt multe încă astfel de familii de fraţi care mai fac aşa lucrări. Lucrări care fac parte din obiceiurile lumeşti şi păgâneşti, străine şi de Cuvântul, şi de Duhul Sfânt şi osândite de poruncile Domnului – dar străine şi de sufletul mulţimii fraţilor.

Ajunşi în casa [celor] cărora Domnul le mai dăruise un copil (mai avea încă patru înainte; asta era o fetiţă), am sărutat cu dragoste pe toţi acei care ne-au revăzut după o vreme îndelungată, după care, ca şi ceilalţi, am dat şi noi o mână de-ajutor la isprăvirea treburilor „Martei”, pentru ca să poată fi liberă după aceea şi „sora Maria”. Dar, în loc ca dragostea „Mariei” să biruie sau, cel puţin, lucrarea ei să se-mpletească [cu a „Martei”] (…), „Marta” era cea care nu mai isprăvea, iar „Maria” nici nu ajungea la rând. Nici nu se pomenea despre partea ei. Ne venea foarte greu să credem că, dintr-o familie cândva râvnitoare pentru Domnul, acum această familie să devină leneşă duhovniceşte şi chiar dezertoare de pe câmpul de luptă al vieţii duhovniceşti. Deşi era sărbătoare, am văzut cu durere cum se făceau unele treburi neîngăduite creştinilor şi mai ales nouă, celor de la Oastea Domnului, care, printr-un lucru făcut în mod nechibzuit, îi puteam face pe unii mai mici să se poticnească.

Dar iată despre ce-i vorba: trebuia terminată de cusut o draperie, care nu era deloc necesară şi folositoare; fără de care, adunarea ce avea să aibă loc se putea desfăşura fără nici o piedică şi fără nici o stingherire din pricina ei. Dar nu voiau să-i vadă fraţii că n-au pus-o… O draperie… Şi au lucrat la ea într-o zi de sărbătoare, în timp ce erau fraţii acolo. Or, fraţii nu vin în casele noastre pentru a obiecta ceva, pentru a vedea dacă lipseşte o draperie sau un lucru fără importanţă pentru Domnul; nici nu le observăm noi toate acestea. Dar vedem cu durere câtă însemnătate li se dă de către alţii, care se pretind totuşi credincioşi. Fraţii vin să ne facă bucuria deplină în sărbătorile prilejurilor noastre duhovniceşti, nu vin pentru lucrurile acestea atât de trecătoare şi neînsemnate. Astfel că, după ce au alergat şi-au robotit toată ziua aceea fără nici o cântare, fără nici o clipă de rugăciune, seara, după ce naşii fuseseră cu noul-născut la biserică pentru primirea marii Taine a Botezului, a avut loc o adunare impresionantă, atât de folositoare fiecăruia dintre noi. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vorbea cu putere, astfel că fraţii şi surorile noastre, prin insuflarea Duhului Sfânt, cu cântările şi vorbirile lor, au atins cele mai importante puncte, care [se refereau] chiar la realitatea prezentă a familiei respective. Dar, datorită muncii zadarnice de peste zi, de care s-au folosit ei pentru terminarea treburilor „Martei”, seara, în timpul adunării, din pricina oboselii, au adormit fără să poată înţelege, fără să se-aleagă cu nimic din tot ceea se avusese în vedere rostul şi importanţa vieţii noastre pe acest pământ, din Cuvântul lui Dumnezeu.

După ce s-a terminat adunarea şi fraţii din localitate s-au retras fiecare la casele lor, am rămas mai departe noi, cei mai depărtaţi, în casa unde era noul‑născut. Printre altele, s-a fixat şi programul care avea să aibă loc a doua zi. Astfel că părinţii noului-născut au ţinut morţiş ca masa să fie la ei; dar naşa să scalde fetiţa. Că – ziceau ei – dacă au făcut aşa cu toţi băieţii, chiar la fetiţă să nu facă? Aici n-am putut înţelege niciodată rostul acestor lucruri. Că, dacă preotul a încreştinat copilul, scăldându-l, după care l-a uns cu Mir şi l-a şi scos din Mir, după rânduiala slujbei pe care a făcut-o, ce rost mai avea scăldarea şi scoaterea din Mir de către naşă?

Astfel au urmat apoi nişte discuţii la care părinţii, cu toate că le-am dovedit că nu este aşa şi nu-i bine aşa, n-au vrut nicidecum să cedeze şi s-au împotrivit. S-a făcut scăldătoarea, în care s-au pus tot felul de obiecte: flori, bani… mai multe alte lucruri „de care copilul să aibă noroc”, ziceau ei. Ce obicei şi ce credinţe păgâneşti…

După ce-au scăldat fetiţa, au scos crişma, adică materialul de pânză cu care a fost înfăşat copilul atunci când preotul l-a uns cu Mir. Cum am zis, au scos această învelitoare şi-au aşezat Biblia pe ea, pentru ca copilul să citească şi să-şi însuşească Biblia. Lumânarea cu care naşii au participat la Botez a fost aprinsă din nou, iar după ce au terminat de scăldat copilul, au stins-o de uşorul uşii de sus, pentru ca – ziceau ei – copilul să crească până acolo. I-au dat cu busuioc prin gură ca – ziceau ei – să-i miroase gura frumos. Astfel că, după marea taină a încreştinării copilului, părinţii au mai pus de la ei alte obiceiuri şi datini idoleşti, prin care au pângărit marea Taină a Botezului, lucru la care noi nu am putut privi cu inima liniştită, pentru că înjosea ceea ce preotul înfăptuise cu o zi mai ’nainte şi, mai ales, înjosea credinţa noastră şi curăţia tainei, potrivit Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Aducându-se în discuţie şi luatul din păr la vârsta de un an a copilului, am [înţeles] că şi aceasta o înfăptuiesc. Nu mai vorbim de vin, de această băutură care, în casa lor, se consumă zilnic.

Vă rugăm, dacă puteţi, să ne daţi câteva lămuriri în aceste privinţe. Şi, dacă se poate, să ne faceţi din toate acestea un cuvânt pentru lămurirea noastră, pentru a ne însuşi şi noi marele adevăr, atât cât îl înţelege şi ni-l porunceşte nouă Cuvântul lui Dumnezeu. Şi pentru toate vă cerem iertare, pentru că din toate acestea, pe lângă întristarea pe care v-am făcut-o, trebuie să mai osteniţi şi pentru noi. Dorim însă din toată inima ca lucrurile acestea să fie precizate o dată pentru noi toţi, pentru ca acei care vor să se ţină de Cuvântul lui Dumnezeu şi care vor să aleagă ceea ce este bine din ceea ce este rău să ştie ce să aleagă şi să ştie ce să lepede”.

Preaiubiţii noştri fraţi, ce putem noi să spunem, în toată durerea noastră, la aceste lucruri şi la altele cam de felul acesta, pe care le-am văzut noi înşine că se mai petrec încă printre fraţii noştri, deşi mulţi se laudă cu multă credinţă şi cu multă ostăşie, de mulţi ani?

Cuvântul Domnului ne porunceşte nouă, tuturor celor care ne-am predat lui Dumnezeu, care-am pus legământul sfânt că-L vom urma şi-L vom asculta în totul pe El, ne porunceşte să nu luăm parte deloc la lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă să le osândim (Ef 5, 11). Când noi ducem copiii noştri să-i predăm Domnului prin Taina sfântului Botez, în clipa intrării lor în Biserica lui Hristos, noi ne legăm înaintea lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru copiii noştri, spunând în chip repetat că ne lepădăm de satana şi de toate lucrurile lui şi ne unim cu Hristos, primindu-L şi ascultându-L ca pe Împăratul şi Dumnezeul nostru. Dar iată că, îndată după ce, în faţa altarului sfânt, noi ne-am lepădat de satana şi-am zis că şi de toate lucrurile lui, mulţi dintre noi, cei care am spus din gură acest lucru, reluăm iarăşi, iată, din nou, altele din lucrurile lui, rămase în obiceiurile poporului nostru creştin de la popoarele păgâne care ne-au stăpânit şi ne-au asuprit atâtea multe sute de ani, din vremea când şi părinţii noştri fuseseră păgâni. Astfel sunt o mulţime de aşa practici păgâneşti, mai ales, cum aţi spus, la botezuri, la nunţi şi la înmormântări; obiceiuri păgâneşti, cu fel de fel de scorniri şi de amăgiri, îmbinate cu băuturi de vin, cu purtări necuviincioase, cu tot felul de vorbe zadarnice şi goale şi cu prea multă alergare pentru lucrurile fireşti şi trupeşti. Toate acestea îngreuiază, întinează şi învinovăţesc credinţa noastră, umbletele noastre, felul nostru de a mărturisi. Întinează şi osândesc legământul pe care L-am făcut cu câteva minute mai ’nainte, când am spus că ne lepădăm de satana şi de toate lucrurile lui. În vorbă ne lepădăm de satana, dar iată că, în faptă, nu ne lepădăm de lucrările lui. Şi toate aceste lucrări îl aduc iarăşi, încet, încet, şi pe el, cel care le-a scornit, în viaţa noastră, îngreuind vegherea noastră, împovărând umblarea noastră cu Dumnezeu, întinând legământul nostru şi împuţinând credinţa noastră.

Este o mare ruşine şi un mare păcat când şi la noi, cei care ne numim fraţi şi credincioşi, care cunoaştem de ani, de mulţi ani de zile, Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu şi care, unii dintre noi, învăţăm şi propovăduim altora despre viaţa curată şi credincioasă în Dumnezeu, mai avem totuşi multe astfel de obiceiuri. Ba chiar practici de-a dreptul păgâneşti, la care ţinem cu toată tăria, mai mult decât la Cuvântul lui Dumnezeu. E de mirare că, chiar dacă ni se atrage atenţia în chip deosebit şi cu durere de către unii şi alţii dintre fraţii care văd aceste lucruri, totuşi sunt unii care nu ţin seamă de aceste lucruri şi înştiinţări şi nu primesc nici un fel de mustrare, şi nu fac nici un fel de îndreptare în toate lucrurile acestea.

Noi ştim că atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfinţii Părinţi bisericeşti şi, mai aproape de noi, Părintele nostru Iosif Trifa, prin toate cuvântările sale, prin toate scrierile sale, osândesc aceste apucături lumeşti şi păgâneşti din viaţa noastră. Noi înşine în atâtea rânduri am rugat pe fraţii noştri să fie cu foarte multă băgare de seamă asupra tuturor acestor lucruri care sunt potrivnice cu Cuvântul lui Dumnezeu şi care împiedică atât de mult creşterea noastră duhovnicească, şi care influenţează atât de dăunător şi trist asupra creşterii copiilor noştri şi asupra tuturor celor care privesc la viaţa noastră când facem astfel de lucruri. Dar cauza cea adevărată a tuturor acestor lucrări străine de Cuvântul lui Dumnezeu şi înclinaţii spre obiceiurile acestea păgâneşti, cauza tuturor acestora este lipsa naşterii noastre din nou, lipsa dragostei noastre de Cuvântul lui Dumnezeu, lipsa noastră de rugăciune şi de stare mereu în faţa Domnului, lipsa noastră de cercetare lăuntrică în faţa Sfântului Cuvânt cu privire la toate aceste lucruri. Şi, printre acestea, şi lipsa noastră de ascultare şi de umblare în dragostea şi înţelegerea frăţească.

Ni s-a întâmplat de multe ori că, spunând aceste lucruri, ne-am trezit bănuieli, din pricina neascultării altora. Când am îndrăznit să le-atragem – cu frăţească durere şi uneori cu lacrimi – atenţia asupra acestor lucruri nepotrivite pe care le fac, foarte mulţi s-au împotrivit. Şi chiar dacă n-au spus-o direct şi pe faţă, am observat că au rămas mai departe în această nefericită stare, la gândurile lor, la poftele şi la obiceiurile lor, fără să asculte de Cuvântul Sfânt şi de dragostea frăţească.

Ce dovadă tristă că, în viaţa noastră, nu s-a făcut o totală naştere din nou, o totală predare în slujba lui Dumnezeu… N-am fost sinceri, dacă am ajuns în starea aceasta, nici când am făcut legământul nostru. Că dacă am fi fost sinceri ni l-am fi ţinut până la sfârşit. Nu ne-am predat toată inima Domnului nostru. Ne-am predat numai partea din faţă. Dar partea de la mijloc şi partea din adânc au rămas nepredate. Acolo firea pământească, obiceiurile lumeşti, toate îndemnurile celelalte, păgâneşti, din viaţa de dinainte de predarea noastră şi de legământul nostru au rămas nederanjate. Hristos, Domnul nostru, n-a putut pătrunde în mijlocul inimii şi mai ales până în adâncul ei.

Ce minunaţi sunt acei fraţi şi surori care, când Îl primesc pe Domnul, Îl primesc nu numai în partea din faţă a inimii, ci în toată casa inimii, până în partea cea mai din adânc. Ce minunate sunt acele case care, când îi primesc pe fraţi, deschid toate uşile: nu numai la camera din faţă, ci şi la camera din mijloc şi la camera din fund; şi fraţii, şi Cuvântul Domnului, cântările Domnului şi Duhul Domnului se pot plimba de la început şi până la sfârşit prin toate încăperile casei, prin toate încăperile inimii, pe la toţi cei care stau şi-ascultă mai în faţă sau mai în fund! Ce minunat este atunci când noi ne predăm astfel toată inima şi când Dumnezeu pătrunde, prin Duhul Său, prin Cuvântul Său şi prin curăţirea pe care-o face El, până-n adâncul inimii noastre!

Fiinţa noastră are cel puţin trei părţi, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „trupul vostru, sufletul vostru şi duhul vostru…”. Trupul nostru este partea cea văzută, partea din faţă, camera din faţă, conştientul nostru. Partea mai din mijloc este sufletul nostru, gândurile noastre, părerile noastre, îndemnurile noastre pe care le păstrăm de cele mai multe ori nedescoperite. Şi partea din fund a inimii noastre şi-a fiinţei noastre este inconştientul, este duhul nostru, este partea cea mai ascunsă – simţirea noastră. Acolo unde Duhul lui Dumnezeu pătrunde mai greu, unde Cuvântul lui Dumnezeu face operaţie mai greu şi la mai puţini. [Chiar] dacă conştientul nostru, adică vorba noastră, umblarea noastră, faptele noastre se văd, dacă subconştientul nostru, adică sufletul nostru, gândurile noastre adeseori se ascund, atunci în inconştientul nostru – adică în duhul nostru, în simţirile noastre, în partea noastră cea mai adâncă, unde locuiesc păcatele cele ascunse, dorinţele cele ascunse, îndemnurile cele ascunse, instinctele cele ascunse, fireşti – acolo Duhul lui Dumnezeu nu pătrunde, în zadar este tot.

Sfântul Cuvânt spune că Dumnezeu ne curăţeşte şi că nimic întinat nu va intra în Împărăţia Sa cea cerească. Nici în cea de aici de pe pământ, nici în cea veşnică din ceruri. Şi dacă deci nimic întinat nu va intra, atunci [cum vor intra] toţi acei care nu şi-au lăsat curăţită de Hristos întreaga inimă, nu numai partea văzută şi partea gândită, ci şi partea simţită, partea cea mai profundă a inimii? Dacă nu se lasă [şi aceasta] curăţită de Dumnezeu, păcatul locuind acolo, se va răspândi mereu apoi de acolo şi în afară. Încet, încet, dacă n-am curăţit străfundul inimii şi păcatul stă încă acolo, şi şarpele păcatului stă odihnind acolo ascuns, el, încet, încet, iarăşi va ieşi în afară şi va cuprinde şi partea gândurilor; şi, încet, încet, şi partea faptelor şi a umblărilor noastre. Pentru că, dacă n-am scos păcatul deplin din inimă, el nu stă liniştit. E ca un cancer care-şi întinde mereu rădăcinile şi cuprinde, şi infectează tot ce fusese sănătos. Când Dumnezeu face o operaţie, o face ca doctorul cel bun care face tăietura adâncă, până la rădăcina bolii. Iar dacă noi n-am lăsat pe Domnul să facă tăietura aia adâncă, operaţia adâncă până la rădăcina bolii inimii noastre, până-n fundul sufletului nostru, până la partea simţirii, pân’ la partea cea ascunsă a instinctelor şi a reflexelor, şi-a gândirilor noastre lăuntrice şi ascunse, atunci partea aceasta nenorocită va întina şi va necurăţi, şi va infecta, şi va îmbolnăvi din nou şi ceea ce ni se părea că a curăţit Dumnezeu mai înainte.

Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, să nu ne înşelăm singuri şi să nu ne tăiem craca mântuirii noastre noi înşine de sub picioarelor sufletului nostru. Să lăsăm pe Domnul să ne cureţe inima. Adevărata cauză nu sunt lăstarii din afară care ies din când în când la arătare dintre fraţi. Adevărata cauză este rădăcina ascunsă a păcatului, care n-a fost scoasă de-acolo şi din care ies mereu lăstarii aceştia de amărăciune care-ntinează pe mulţi.

Domnul şi Mântuitorul nostru, mai-nainte de înălţarea Sa la cer, când i-a înştiinţat pe sfinţii Săi ucenici de plecarea Sa, le-a dat şi mângâierea cea dulce că nu-i va lăsa orfani. Că dacă Se duce la Tatăl să le pregătească un loc – şi, când le va pregăti locul, Se va întoarce să-i ia cu El, ca acolo unde este El să fim şi noi –, ne-a spus că-n timpul acesta nu ne va lăsa orfani. Ne va trimite un Mângâietor, pe Dulcele Mângâietor Care este Duhul Sfânt. Domnul a zis: „El va rămâne cu voi. El este Duhul adevărului, Care vă va călăuzi în tot adevărul. Vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. Cuvântul pe care ni l-a lăsat Mântuitorul nostru este Cuvântul adevărului. În acest Cuvânt al adevărului, El ne-a lăsat cunoscute toate lucrurile voii lui Dumnezeu şi toate poruncile privitoare la împlinirea acestor lucruri. Dar în umblarea noastră, în priceperea noastră şi-n cunoaşterea acestor adevăruri, noi avem nevoie de lucrarea de descoperire a Duhului Sfânt. În Cuvântul adevărului, noi trebuie să umblăm călăuziţi de Duhul adevărului. Numai când mintea noastră, când inima şi gândirea noastră vor fi călăuzite de Duhul adevărului, noi atunci vom cunoaşte adevărul din Cuvântul adevărului. Cunoaşterea noastră este una singură. Dacă este cea adevărată, este a tuturor la fel. Dacă în vreun fel nu avem lumină asupra cunoaşterii adevărate, ci avem deosebiri de vederi şi de înţelegeri unii faţă de ceilalţi, înseamnă că ori nu ne-a călăuzit deplin acelaşi duh, ori noi, cu o anumită parte din inima şi viaţa noastră, n-am venit sub călăuzirea luminii Lui. Duhul Sfânt ne luminează numai drumul drept. Când ne abatem din lumina lui într-o parte sau alta, noi umblăm bâjbâind fără această lumină şi putem fi călăuziţi de lumini false; de lumini oarbe; de lumi rele. De ce, din acelaşi cuvânt al adevărului, unii înţeleg o parte, alţii nu înţeleg nimic? Unii înţeleg bine, alţii înţeleg rău? Şi din acelaşi cuvânt, găsesc felurite înţelesuri şi interpretări, pentru că nu au călăuzirea aceluiaşi duh. Cine umblă sub lumina şi călăuzirea Duhului Sfânt în cunoaşterea Cuvântului, în cercetarea adevărului, aceia nu pot să gândească decât la fel. Nu pot să vorbească decât la fel. Nu pot să creadă şi să înveţe decât în acelaşi unic şi singur fel. Pentru că el este izvorât din acelaşi unic şi singur Duh Sfânt. Cine umblă cu alte învăţături din Cuvântul adevărului înseamnă că nu are călăuzirea Duhului adevărului, pentru că el îi călăuzeşte la fel pe cei care umblă şi care doresc cu adevărat cunoaşterea Lui.

Toată umblarea noastră şchiopătând sau dintr-o parte într-alta, sau ca nişte beţi se datorează faptului că noi n-avem călăuzirea Duhului Sfânt în această umblare şi în această cunoaştere. Şi aceasta este cea mai mare trebuinţă a noastră: să ne rugăm pentru călăuzirea adevărată a Duhului Sfânt în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă umblăm bâjbâind, dacă înţelegem rău cuvintele Domnului, dacă avem deosebire de vederi de fraţii noştri şi dacă interpretăm felurit adevărurile lui Dumnezeu pe care şi Cuvântul Sfânt, şi Părinţii Sfinţi, şi îndrumătorii noştri sfinţi din Lucrarea – familia noastră – în care Domnul ne-a chemat şi-n care am lucrat le învaţă într-un fel, dacă noi facem altfel şi gândim altfel, şi umblăm altfel, asta înseamnă că noi nu avem călăuzirea Duhului Sfânt şi suntem străini de legămintele Domnului, şi suntem în afară de acest legământ sfânt.

De aceea, preaiubiţi fraţi şi surori, cauza adevărată pentru care în noi mai sunt gânduri şi practici străine, obiceiuri străine, frică de duhuri străine, cauza adevărată este că, în inima noastră, încă, rădăcina firii pământeşti, rădăcina învăţăturilor rele, rădăcina cunoştinţelor rele a rămas şi din aceasta ies aceşti lăstari.

Să-L rugăm pe Domnul să scoată rădăcina. Atunci nu va mai fi nevoie să privim şi să tăiem lăstarii. Nu va mai fi nevoie mereu să cunoaştem şi să spunem fraţilor noştri: „Frate, nu vezi că acesta este obicei păgânesc? Este rodul firii pământeşti; este umblare lumească; este izvorul duhului vrăjmaş şi străin de Dumnezeu”. Nu va fi nevoie atunci să-nvăţăm pe fraţii noştri şi pe surorile noastre asupra obiceiurilor rele şi păgâne, pentru că această lumină le-o va da deplin Duhul lui Dumnezeu care va fi în ei, pentru că va fi curăţit deplin fundul inimii, viaţa tainică şi intimă, lăuntrică a fiecăruia dintre noi. Şi, când în adâncul inimii şi în toată inima noastră va stăpâni puternic Duhul lui Dumnezeu, Duhul adevărului, atunci nu vor mai fi astfel de fapte şi astfel de iviri de lăstari ai firii pământeşti în vieţile noastre. Acolo trebuie să ţintim toţi. La aceasta trebuie să-L rugăm mereu pe Domnul să ne-ajute să ajungem. Să curăţim din adâncul inimii noastre, să rugăm pe Domnul să intre până-n adâncul inimii şi să cureţe toată inima noastră de orice întinăciune şi de orice rădăcină a firii vechi şi a păcatului.

Atunci Dumnezeu va face această lucrare minunată şi noi vom fi izbăviţi şi de satana, şi de toate lucrurile lui. Vom fi izbăviţi cu-adevărat nu numai noi, ci şi familia noastră, şi copiii noştri, şi practicile noastre, şi aniversările, şi sărbătorile noastre. Şi evenimentele toate ne vor fi curăţite de tot ceea ce este lumesc şi străin. Şi atunci nu vom mai da nimănui un prilej de poticnire asupra acestor lucruri. Atunci partea „Mariei” va fi cea care va stăpâni total inima noastră, preocupările noastre, sărbătorile noastre, zilele noastre şi îndemnurile, şi gândirile noastre. Şi atunci partea „Martei” va fi numai aceea şi numai atâta cât este strict nevoie pentru ca s-o ajute pe „Maria” în lucrul ei cel sfânt, aşa cum le face Dumnezeu pe toate pentru noi.

Noi din toată inima ne rugăm lui Dumnezeu să vă dăruiască felul cel bun de-a înţelege şi de-a pricepe aceste lucruri. Să ne-ajute Domnul să nu mai fie nevoie mereu să tăiem lăstarii firii vechi din inimile fraţilor noştri sau din adunările noastre, sau din practicile şi obiceiurile noastre. Să nu trebuiască mereu să tăiem la lăstari. Ci să ne-ajute Domnul să venim cu rădăcina inimii noastre, cu rădăcina fiinţei noastre la El, pentru ca, El curăţind-o şi sfinţind-o, să nu mai aibă de unde să dea lăstari astfel de lucruri rele şi nepotrivite.

Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru acele suflete scumpe de fraţi şi surori care au ajuns la această stare. Care nu mai au probleme. Care au lichidat şi au rezolvat pentru totdeauna problema aceasta, pentru că au primit pe Domnul până în fundul inimii; şi El, curăţind totul, stăpâneşte totul cu lumină şi putere. Atunci Duhul Sfânt nu mai are nici un fel de piedică în calea luminării noastre. Şi-atunci cunoaşterea noastră asupra Cuvântului şi asupra tuturor lucrurilor este desăvârşită şi frumoasă, pentru că este sub îndrumarea şi călăuzirea Duhului Sfânt.

Am ajuns într-o situaţie destul de grea cu toată lucrarea aceasta a creştinismului din lumea de acum. Oamenii se tem mai mult de diavolul, decât de Dumnezeu. Au apucat pe căile rătăcirii nu numai cu învăţături străine şi stricate, ci şi cu aceste obiceiuri îngrozitoare care vin direct din stăpânirea diavolului, care sunt: vrăjitoria, ghicitoria, ocultismul, magia, toate aceste lucruri care vin de la diavolul, de la puterea întunericului, şi care s-au lăţit nespus de mult. Sunt atât de mulţi oameni care umblă cu vrăjitorie, umblă cu ghicitorie, umblă în toate părţile să ghicească viitorul. Umblă temându-se mereu mai mult de diavolul, decât de Dumnezeu. Umblă să-şi împrietenească pe diavolul, umblă să se folosească de diavolul pentru ajungerea scopurilor lor – lucruri îngrozitor de vinovate în faţa lui Dumnezeu.

Toate acestea sunt călcarea poruncilor lui Dumnezeu şi dovada alunecării lumii în ghearele diavolului. Chiar oameni credincioşi, care pretind că sunt credincioşi şi care sunt în slujba credinţei şi a Bisericii, se ocupă cu pravile, cu descântece, cu ghicitorii, cu tot felul de farmece, pentru bani şi pentru alte avantaje. Iar oameni lumeşti, oameni străini de Dumnezeu, oameni care nu caută pe Dumnezeu dorind să-şi mântuiască sufletul, aleargă cu rezolvarea problemelor lor la astfel de oameni [puşi] direct sau indirect în slujba satanei.

Fraţilor şi surorilor, păziţi-vă! E vremea în care Mântuitorul a spus că vor bântui tot felul de duhuri rele şi vrăjmaşe, în stare să rătăcească de la adevăr chiar şi pe cei credincioşi. Băgaţi de seamă asupra tuturor acestor lucruri! Fugiţi de ele! Depărtaţi-vă de ele! Lepădaţi-vă de satana şi de toate lucrurile lui, sub orice formă ar veni şi v-ar ademeni sau ar căuta să vă ispitească. Desprindeţi-vă de diavolul şi, ori de câte ori simţiţi şi vedeţi că unele din lucrările cu care se-apropie de voi nu au lumina lui Dumnezeu şi binecuvântarea Duhului Sfânt, alungaţi-le şi lepădaţi-le! Aşa cum aţi spus la botezul copilaşului: „Mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui”. Faceţi în orice zi, în orice clipă, în orice situaţie, în orice vreme şi cu oricare alte lucrări care ar veni sub o formă sau alta de la diavolul spre-a vă ispiti şi spre a vă abate de la adevărul lui Dumnezeu şi de la lumina Lui. Alipiţi-vă de Domnul. Rugaţi-vă stăruitor Domnului să vă dăruiască Duhul Său cel Sfânt, Care să vă umple şi să vă curăţească deplin inima până-n străfundul ei, pentru ca, prin puterea lui Dumnezeu, să aveţi biruinţă asupra tuturor îndemnurilor diavolului, fie că vin direct de la el, fie că vin în chip prefăcut de la cei care se presupune că ar trebui să ne călăuzească spre o lumină şi spre adevăr, şi spre mântuire. Curăţiţi-vă inimile. Aduceţi-le la Domnul să le curăţească şi păstraţi-le mereu sub lumina Lui curăţitoare şi sfinţitoare, pentru ca diavolul să nu mai poată avea nici un locuşor unde să-şi instaleze rădăcina lui care aduce amărăciune, întinare şi otravă.

Preaiubiţii noştri fraţi, aceasta este cauza tuturor cauzelor. De aici izvorăsc toate lucrurile care ne amărăsc de atâtea ori sufletele noastre.

Şi nu numai cu privire la botezuri, dar şi la nunţi, la aranjarea lor, la felul cum se pregătesc, la felul cum se grăbesc şi cum se fac în ascuns de multe ori. Şi, cu cât se grăbesc mai tare să le facă, cu atât se grăbesc după aceea şi mai tare să le desfacă. Astfel, din cauza păcatului, din cauza neascultării şi din cauza îndemnurilor firii pământeşti şi a aranjamentelor făcute de satana prin îndemnurile acestea ispititoare, se încalcă Cuvântul lui Dumnezeu, se nefericesc sufletele şi se pierde mântuirea multora.

Preaiubiţii noştri, aceasta nu numai cu privire la aceste două evenimente: la botez sau la nuntă. Ci şi cu privire la aniversări, cu privire la înmormântări sau privegheri, sau la toate celelalte obiceiuri sfinte care sunt făcute şi rânduite de Dumnezeu să fie o binecuvântare, să se petreacă sub lumina şi călăuzirea Duhului Sfânt, în curăţie, binecuvântate de Dumnezeu, cu folos de mântuire şi pentru cei ce le fac, şi pentru cei ce participă la ele; [şi care], din cauza păcatului, multe sunt infectate, nefericite şi pierzătoare.

La Botezul nostru, prin naşii şi părinţii care ne-au încredinţat Domnului şi ne-au încreştinat în Biserica Sa prin Taina aceasta, noi ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui. Apoi [încă o dată], prin legământul pe care l-am pus mai târziu, după ce, prin înşelăciunea păcatului, ne-am pierdut curăţia şi legământul de la Botez l-am călcat. Când ne-a chemat harul lui Dumnezeu şi, prin lumina Evangheliei Sale, ne-a trezit mintea sănătoasă şi ne-am deschis inima în mijlocul fraţilor şi îngerilor, noi am pus un nou legământ, legământul cel puternic al pocăinţei, al convertirii noastre, al naşterii noastre din nou. Atunci am spus cu gura noastră, am scris cu mâna noastră, am spus cu lacrimile noastre, am pecet­luit cu sufletul nostru legământul pe care l-am pus, că ne unim cu Hristos, ne lepădăm de satana şi de toate uneltirile şi uneltele lui şi ne unim cu Hristos şi-L primim ca Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Dar iată că şi după acest legământ, pe care l-am făcut atât de zguduitor şi-n prezenţa atâtor martori, iată că şi după acest legământ sunt unii dintre noi care, încet, încet, nu spun cu vorba, dar fac cu fapta şi primesc iarăşi, şi se-ntorc iarăşi la lucrările lui satana, lăsându-le să le otrăvească sufletele, familia şi credinţa. Păcatul acesta este nespus mai mare; cu atât mai mare, cu cât îl facem conştient, după ce am primit cunoştinţa adevărului şi după ce am rostit cu gura noastră şi cu inima noastră, şi cu genunchii noştri, şi ochii noştri, în faţa multor martori, legământul că ne lepădăm de satana şi de toate lucrurile lui şi ne unim cu Hristos şi-L ascultăm ca pe Împăratul şi Stăpânul nostru.

Ce pedeapsă ni se mai cuvine nouă, după ce-am făcut conştienţi acest păcat? Ce dezvinovăţire mai avem noi în faţa lui Dumnezeu, când cunoaştem Cuvântul Său, când cunoaştem lucrările Sale, când cunoaştem tot ceea ce-a făcut şi a scris El pentru noi, şi a lăsat prin Cuvântul Său şi prin cuvintele marilor noştri înaintaşi, şi prin faptele şi prin jertfele Sfinţilor noştri Părinţi, când cunoaştem acest adevăr şi, cunoscându-l, ne alipim iarăşi de vrăjmaşul satana pe care l-am osândit, care a fost ucigaşul nostru şi pricinuitorul tuturor nenorocirilor noastre, şi ne întoarcem iarăşi la el, la lucrările lui? Ce pedeapsă ni se cuvine şi ce salvare mai poate să vină pentru noi, atunci când noi de data aceasta conştienţi şi cu voia noastră, săvârşim acest mare rău?

Preaiubiţii noştri fraţi şi surori! Nu vă împărtăşiţi din lucrările vrăjmaşului. Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare, la nici unele din lucrările neroditoare ale păcatului! Nu lăsaţi în inimile voastre pe vrăjmaşul să pătrundă cu nici un gând, cu nici o poftă, cu nici un îndemn ispititor! Feriţi-vă de băutură. Osândiţi băutura! Osândiţi şi un păhărel de băutură. Pentru că nu putem bea şi paharului lui Dumnezeu, care este Taina Împărtăşaniei, şi paharul diavolului, care este orice băutură, de la cel mai mic strop, până la cea mai mare cantitate. Oricine se uneşte cu diavolul şi cu lucrările lui – sub orice formă, chiar fie în cel mai mic fel şi în cea mai puţină cantitate –, se face părtaş şi se face vinovat la acelaşi păcat. De la puţin se ajunge la mult; de la mic se ajunge la mare; de la ceea ce pare îngăduit se ajunge la ceea ce este osândit şi condamnat direct şi puternic de Cuvântul lui Dumnezeu. Lui satana nu-i pasă dacă te ţine legat cu un fir subţire sau cu un lanţ gros. Eşti legat… şi firul cel subţire astăzi se face un lanţ tot mai gros de mâine, până când ajungem să ne poată trage cu el în osânda veşnică.

Preaiubiţii noştri, ascultaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi. Dacă v-aţi lepădat de diavolul, lepădaţi-vă şi de toate uneltirile, şi de toate lucrările lui. Lepădaţi-vă şi de aceste obiceiuri păgâneşti, străine de Evanghelie şi care vin din duhul satanei, din duhul amăgirii, din duhul înşelăciunii. Care vin din vrăjitorie, din ghicitorie, din ocultism, din tot ceea ce este osândit puternic ca vinovat de moarte de Cuvântul lui Dumnezeu.

Preaiubiţii noştri fraţi, mulţumim pentru ştirea pe care ne-aţi trimis-o şi pentru că ne-aţi sesizat aceste lucruri. Mulţumim lui Dumnezeu că v-a curăţit inimile şi v-a deschis ochii să vedeţi ce mare pericol este şi la ce mare nenorocire poate duce acest obicei şi aceste lucruri care nu vin de la Dumnezeu, ci vin de la cel rău. Păziţi-vă pe voi înşivă. Îndemnaţi-i şi pe alţii şi căutaţi, şi luptaţi, şi rugaţi-vă să se deschidă şi ochii tuturor fraţilor şi surorilor noastre care, deşi Îl cunosc pe Domnul, mai bâjbâie încă în aceste colţuri întunecoase ale vrăjmaşului, de unde cel rău îi atrage tot mai adânc. Vedeţi că, ocupându-ne cu un obicei străin de Evanghelie, ajungem şi la alte obiceiuri osândite direct de ea: băutura!… Dacă vinul este ceva obişnuit într-o familie, atunci vor fi obişnuite şi alte păcate, din ce în ce tot mai mari. Pentru că obiceiul băuturii nu rămâne singur. După acesta vin altele şi altele, până când sufletul ajunge să fie întunecat de tot şi prăbuşit în laţul şi-n pierzarea vrăjmaşului.

Dea Domnul ca cei care aud aceste lucruri să se trezească şi să se-ngro­zească, să se pocăiască sincer, să se-ntoarcă cu adevărat la Dumnezeu, să-L roage pe Domnul Iisus să le pătrundă în toată inima şi pe Duhul Sfânt să le curăţească tot ceea ce este întunecat şi străin. Şi astfel să avem o viaţă trăită în lumină, umblată în lumină şi-n curăţie. Să putem moşteni Împărăţia luminii şi curăţiei împreună cu Domnul şi Mântuitorul nostru, Căruia Îi aducem slavă, cinste şi-nchinăciune că ne-a ajutat să vedem şi să simţim, şi să cunoaştem aceste lucruri. Şi Îl rugăm să ne ajute, să ne ferească şi să ne păzească pe totdeauna de ele şi pe noi, şi pe toţi ai noştri.

A Lui să fie slava şi cinstea de-acum şi până-n veşnicie. Amin!

Slăvit să fie Domnul!

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 3