Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Lucrãrile Duhului

Lucrãrile Duhului

Lucrãrile Duhului

Atunci când Părintele Iosif îşi alcătuieşte învăţătura sa de- spre schimbarea vieţii, porneşte de la o „minunată învăţătură”, cum o numeşte el, din scrierile Sfântului Atanasie cel Mare. Cuvintele Sfântului Atanasie sunt luate din cartea numită Viaţa Sfintei Sinclitichia şi alte scrieri ascetice. Reproducem integral, în continuare, textul după o actuală traducere: „Ne naştem de trei ori în viaţă. Prima dată când ieşim din sânurile maicii noastre, când suntem duşi din pământ pe pământ. Dar celelalte două naşteri ne înalţă de pe pământ la ceruri. Între acestea una este de la har, care ne vine nouă din dumnezeiescul Botez. Şi pe aceasta o numim cu adevărat naştere din nou1 . Iar a treia ne vine nouă prin pocăinţă şi prin ostenelile cele bune. În această naştere suntem noi acum” (op. cit., Doxologia, 2019, cap. 91, p. 109). Observăm că această naştere din nou nu vine printr-o primire pasivă, ci „prin ostenelile cele bune”. Este vorba de o pocăinţă manifestată în osteneli şi de osteneli făcute în duh de pocăinţă.

Părintele Iosif tâlcuieşte cuvintele de mai sus pentru timpul său, în care trezirile duhovniceşti ale harului erau într-un mare avânt. Aceea a fost o vreme când harul cerceta pe oameni nu după o oarecare vreme de nevoinţă şi efort, ci mai înainte de orice osteneală. Dar, din experienţa vieţii bisericeşti, noi ştim că aceste perioade sunt rare. Acum noi nu mai suntem martorii acelor timpuri, deşi le dorim. Ascetica ortodoxă ne arată că, deşi Dumnezeu este liber să dăruiască harul Său în mod simţit şi conştient la începutul vieţii de credinţă, totuşi aceste cazuri nu sunt prea multe; din tradiţia monahală noi ştim că Dumnezeu dă harul Său în mod supraconştient nu la începutul nevoinţelor şi a ostenelilor, ci după o perioadă mai lungă de osteneli, perioadă care poate să dureze ani şi zeci de ani. Iar aceasta este o constantă a vieţii bisericeşti.

Lucrarea din care Părintele Iosif ia acest citat este o lucrare ascetică, în care se arată că omul se naşte din nou şi devine o făptură nouă nu pe neaşteptate, spontan şi fără să-şi dea seama – aşa cum se mai poate întâmpla uneori –, ci prin împlinirea unui program de nevoinţă şi osteneală. Mai reproducem câteva cuvinte, pentru a vedea că în lucrarea amintită această realitate este o constantă foarte uşor de observat şi de dovedit. „Mare este lupta celor ce se apropie de Dumnezeu şi la Lucrãrile Duhului început este osteneală, dar apoi bucurie nepovestită (cf. I Petru 1, 8). Căci aşa cum cei ce vor să aprindă focul, mai întâi scot fum şi lăcrimează şi astfel dobândesc ceea ce caută…, aşa trebuie şi noi să aprindem în noi înşine dumnezeiescul foc cu lacrimi şi osteneală… Şi unii, din împuţinarea sufletului, au suferit fumul, dar focul nu l-au aprins, din pricina faptului că nu au avut îndelungă-răbdare şi mai cu seamă legătura lor cu Dumnezeu este slabă şi stinsă” (Sf. Atanasie cel Mare, Viaţa Sfintei Sinclitichia şi alte scrieri ascetice, cap. 60, p. 82). Aşadar, focul harului se aprinde în viaţa omului nu dintr-o dată şi fără de veste, ci cu „luptă mare” şi cu „răbdare”. Fără acest „preţ”, „legătura cu Dumnezeu este slabă şi stinsă”. Şi iarăşi: „Să ne spălăm de întinăciunea păcatelor prin ostenitoare nevoinţă” (Ibidem, cap. 92, p. 110). Desigur, Dumnezeu iartă pe cineva îndată după pocăinţa sa, dar în Biserica noastră se vorbeşte de mai multe niveluri ale iertării. Una este să fii iertat şi alta este să fii vindecat.

Tradiţia ascetică este foarte consecventă cu privire la această temă. De pildă, Sfântul Marcu Ascetul spune: „Cel care cere lucrările Duhului (adică simţirea harului) înainte de împlinirea poruncilor se aseamănă robului cumpărat cu bani care, îndată ce a fost cumpărat, cere deodată cu preţul scrisoarea de slobozire”. Biserica nu cunoaşte reţete care să mijlocească cuiva acum şi aici, obligatoriu şi numaidecât „cea mai fericită zi din viaţă”. Neoprotestanţii, care sunt străini de Tradiţia ascetică şi mistică a Bisericii, ne propun o sumedenie de astfel de reţete.

Da, înnoirea vieţii nu înseamnă să faci ceva, ci mai ales să primeşti ceva, dar practica ortodoxă ne arată că omul nu poate primi şi mai cu seamă nu poate păstra nimic fără osteneli şi smerenie, fără rupere de lume şi rugăciune neîncetată. Ştie Bunul Părinte că darul primit fără osteneală nu este preţuit cum se cuvine. Pe lângă aceasta, dintre cei care primesc mult la început, puţini sunt cei care nu cad în mândrie, părere de sine, şi dispreţ faţă de ceilalţi.

Preot Petru RONCEA

1 Propoziţia: „Şi pe aceasta o numim cu adevărat naştere din nou” este omisă de Părintele Iosif în citarea sa. Această omisiune este îndreptăţită în contextul în care nimeni nu punea la îndoială acest adevăr. Dar în contextul actual, considerăm că citarea integrală a textului este îndreptăţită.

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *