„Mai întâi de toate aş vrea să-mi cer iertare pentru emoţii, pentru că n-am fost niciodată în faţa atâtor fraţi şi n-am fost niciodată în faţa unui asemenea judecător, ca Părintele Iosif. Şi aş dori să ne ridicăm fiecare sufletele la nivelul la care ne-a iubit el pe noi şi s-a jertfit pentru noi.
De fiecare dată se cuvine să mulţumim Dumnezeului nostru pentru marile şi multele binecuvântări pe care ni le revarsă El neîncetat. Trebuie să-I mulţumim pentru Cuvântul Său pe care-L avem în dulcea limbă a părinţilor noştri, pentru cântările cum nu mai sunt altele pe lume, pentru părinţii, fraţii şi copiii noştri sănătoşi la minte şi buni la inimă, pentru vremea de har pe care o trăim şi pentru că, mai presus de toate acestea, Îl avem pe El, pe preascumpul inimilor noastre, Domnul Iisus.
Când am primit îndemnul să spun un cuvânt, primul lucru care mi-a venit în minte a fost: nu mi-am pregătit nimic! Dar după aceea mi-am adus aminte că Părintele Iosif, prin jertfele sale, ne-a pregătit el. A pregătit fratele Traian prin atâta închisoare. În locul acesta trebuie să vorbim despre ei, care ne-au învăţat că la adunare, că la un lucru bun să nu mergi niciodată fără batistă, căci fără lacrimi cântarea n-are foc. Lucrul bun fără lacrimă nu ţine. Unde sunt stările acelea în care fraţii plângeau în hohote de dragostea cu care îl vedeau pe Părintele Iosif în faţa lor şi în ochii lor? Dacă ele s-au dus, ne-au rămas cărţile, ne-au rămas amintirile lor, locul acesta sfânt. Ne-au rămas mormintele lor vii unde rostim legământul că-i vom urma şi că ochii noştri îi vor urma. Cuvintele: Te vom urma mereu, Părinte! parcă nu mai dau dovadă aşa cum trebuie astăzi…
…Oare de când ştia fratele Traian că noi o să ajungem în felul acesta, cântând fără lacrimi, spunând Cuvântul Domnului fără lacrimi, fără duioşie, complicându-ne viaţa în fel şi fel de teorii depărtate şi întortochiate? Pe ce cărări întortochiate îşi caută unii mântuirea! Iar noi, cei din Oastea Domnului, având asemenea înaintaşi, care, datorită lor, datorită carului lor, calului lor care a fost şi al vecinului şi al satului, noi suntem aici. Noi nu suntem aici pentru că ei au fost mari teologi, noi suntem aici pentru că L-au avut pe Domnul Iisus în inimă şi, când au fost în faţa lumii, n-au spus cuvinte mari ce trec, ci au spus cel mai simplu cuvânt: Vino şi vezi! Uită-te ce mi-a făcut mie Domnul!” Întotdeauna era o chemare. Întotdeauna adunarea se termina într-o chemare sfântă. Întotdeauna adunarea era plină de lacrimi şi întotdeauna era o recoltă mare.
Să ne punem un semn mare de întrebare. De ce nu mai este şi în ziua de astăzi aşa? După atâta jertfă şi după atâta osteneală a înaintaşilor noştri scumpi, după atâta mers frumos şi curat. Unde sa făcut ruptura? Iubiţi fraţi, unde s-a făcut ruptura? Oare nu pentru slaba noastră credinţă? În locul acesta cred că cele mai potrivite cuvinte care ar trebui să răscolească toate inimile ar fi acelea pentru care Părintele Iosif a luptat atâta. Şi aş vrea chiar să închei cu cuvintele acestea: Aveţi de grijă! Aveţi de grijă, scumpi fraţi, să nu pierdeţi din mijlocul vostru pe Iisus cel Răstignit!”
Fratele Petrică Buduşan (Maramureş)
spicuiri din cuvântul rostit la Adunarea Oastei Domnului în cinstea Moțiunii din 12 septembrie 1937 – Certege, 10 -11 septembrie 2022
