Dumnezeu, Care este Blândeţe, urăşte orice cruzime, orice lipsă de milă, de înţelegere, de îngăduinţă.
Pentru că toate acestea sunt păcatul. Şi Dumnezeu, Care este Iubire, urăşte cu toată puterea şi osândeşte cu toată tăria orice păcat. El, Care este chemare, respinge cu tărie pe oricine nu părăseşte păcatul. El, care este Iertare, condamnă pe totdeauna pe oricine rămâne în păcat.
Până când păcatul nu şi-a întipărit locul lui scârbos peste fiinţa omului, o, ce minunat este omul! Omul, aşa cum a ieşit el din mâinile minunate ale lui Dumnezeu.
Ce minunaţi sunt ochii copiilor!… Cuvintele copiilor… Mâinile şi picioarele lor…
Ce plină de farmec este toată fiinţa lor nevinovată! Pentru că nevinovate le sunt toate faptele lor. Dar, îndată ce păcatul îşi pune înfăţişarea lui peste minunatele mădulare ale omului, chipul frumuseţii şi luminii dispare de pe acesta şi totul se scufundă din ce în ce mai mult în urâţenie şi întuneric.
O, cât este de dureros să vezi rezultatul acestui proces de descompunere morală, această împutrezire şi moarte în care se pierde minunata operă a lui Dumnezeu, o m u l !
Se pierde cu voia sa şi împotriva voii lui Dumnezeu.
Se pierde cu ştiinţa sa şi împotriva înştiinşărilor lui Dumnezeu.
Şi se pierde cu dragostea sa împotriva dragostei lui Dumnezeu.
Preabunul nostru Tată Ceresc, slavă veşnică Ţie pentru bunătatea Ta cea mare, dar şi pentru sfinţenia Ta!
Tu eşti nespus de bun, Doamne, şi eşti totdeauna gata să ierţi pe oricine vine la Tine în Numele Domnului Iisus, cerându-ţi cu lacrimi iertarea şi mântuirea…
Dar niciodată nu va scăpa totuşi de pedeapsa Ta acela care nu vrea să vină cu lacrimi de pocăinţă sinceră şi statornică să-Ţi ceară şi să-Ţi primească această iertare.
Ai milă de noi şi nu ne lăsa să ne pierdem nici unii, Doamne.
