Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS (III)

LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS (III)

LUMINA AFLĂRII LUI HRISTOS (III)

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la adunarea de Revelion de la Ogeşti – 1984

Ce mare lucru este, într-un popor, un profet credincios! Ce mare lucru este, într-o familie, un tată credincios! Ce mare lucru este, într-o adunare, un frate, un vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu limpede, hotărât, clar, frumos, care nu numai prin cuvântul său, ci mai ales prin viaţa sa este un îndrumător binecuvântat cum a fost steaua minunată pentru magi!

Călăuzit de-un astfel de îndrumător sfânt, crescut de un astfel de părinte, de tată şi de mamă credincioasă, îndrumat de-un astfel de frate adevărat, credincios şi-ascultător de Dumnezeu, ajungi totdeauna la Pruncul minunat. Ajungi totdeauna să-L vezi şi să te prosternezi până la pământ în faţa Lui, plin de bucuria, de nemaispusa bucurie că L-ai aflat pe Hristos şi că Îl ai pe El Mântuitorul şi îndrumătorul, şi călăuzitorul tău.

Dacă noi suntem acum aci, e o dovadă a harului lui Dumnezeu că acel om minunat care ne-a spus nouă Cuvântul lui Dumnezeu a fost un profet adevărat al lui Dumnezeu. El a ascultat ce i-a spus Domnul. Ne-a spus şi nouă limpede Cuvântul voii lui Dumnezeu şi toţi cei care am crezut acest Cuvânt şi-am pornit pe calea lui ne bucurăm astăzi de-o bucurie negrăită şi strălucită, cum au avut magii când, se spune: „n-au mai putut de bucurie”. Păstorii n-ai mai putut de bucurie când L-au găsit pe Iisus. Magii n-au mai putut de bucurie când L-au găsit pe Iisus. Şi mai spun multe locuri din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu că cei care L-au găsit pe Iisus n-au mai putut de bucurie. Pentru că, într-adevăr, nu există o bucurie mai mare decât aflarea şi cunoaşterea lui Hristos. Ce altă bucurie ar putea fi pentru noi mai mare decât aceasta? În care alt loc din lume am putea fi noi mai fericiţi şi am putea simţi că suntem mai fericiţi decât în locul acesta unde ne-adunăm acum să petrecem împreună cele câteva clipe care ne mai despart de anul care vine? În care alt loc ar mai putea fi atâta pace şi bucurie, şi siguranţă pentru un suflet de om care este călător spre Patria cerească şi care în fiecare clipă poate fi găsit în locul şi în faţa mormântului pe care nu-l mai poate ocoli?

Suntem fericiţi şi plini de bucurie într-un astfel de moment. Şi lăudăm şi mulţumim, binecuvântând pe Dumnezeu că am avut în mijlocul poporului nostru un om al lui Dumnezeu care a fost luat pe muntele singurătăţii, al suferinţei, al încercărilor, în şcoala cea grea a necazurilor şi acolo Dumnezeu i-a spus adevărurile cele unice, cele mai mari şi mai însemnate din viaţă. Iar el le-a înţeles. Le-a ascultat. Le-a trăit. Şi a venit în mijlocul poporului nostru şi ne-a spus nouă aceste cuvinte. El s-a dus… Sunt atâtea zeci de ani de când a plecat. Dar Cuvântul lui Dumnezeu, care este acelaşi ieri, azi şi în veci, e viu şi lucrător. Şi el a născut mereu şi naşte mereu suflete noi, urmaşi binecuvântaţi, care duc mai departe acest mesaj sfânt, această solie sfântă. Şi, binecuvântând pe Dumnezeu, ne închinăm noi cu lacrimi de recunoştinţă de fiecare dată când auzim fii binecuvântaţi care nu uită datoria de recunoştinţă faţă de părinţii lor care i-au învăţat cu cuvintele sfinte adevărul sfânt al ascultării de Dumnezeu.

Dar, după cum părinţii noştri şi după cum profetul lui Dumnezeu a avut toată grija şi toată teama, şi toată evlavia, şi toată atenţia îndreptată asupra cuvântului care i s-a spus, aşa avem şi noi, urmaşii lor, datoria de-a fi cu toată inima atentă, cu tot sufletul ascultător la tot cuvântul care ni se propovăduieşte. „Luaţi seama cum ascultaţi!”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Luaţi seama apoi cum spuneţi mai departe cuvântul pe care l-aţi ascultat. Atât de mare datorie avem de-a spune întocmai cuvintele lui Dumnezeu cu cuvintele cu care ne-au învăţat pe noi părinţii noştri!

Cei care au urmat după Moise au avut această grijă sfântă şi au păzit, şi au dus mai departe cuvântul şi solia aduse de el de pe munte cu aceeaşi grijă şi teamă, cu acelaşi respect şi evlavie faţă de fiecare cuvânt; pentru ca să nu se strice înţelesul cuvântului de la unul la celălalt. Iar cei care au scris Cuvântul lui Dumnezeu cu mâinile lor, sute şi sute de ani, s-au aplecat cu lacrimi, cu temere de Dumnezeu şi cu evlavie asupra fiecărui cuvânt şi asupra fiecărui semn, ca tot ceea ce a fost scris să scrie întocmai aşa cum era, pentru ca să nu se strice înţelesul şi să nu se deformeze învăţătura, pentru ca [nu cumva] cei care vin pe urmă să nu mai cunoască clar drumul şi să nu mai ştie precis calea.

Câtă grijă trebuie să avem să nu deformăm Cuvântul lui Dumnezeu! Au venit mulţi în urma lui Moise şi au învăţat şi lucruri nepotrivite. Dacă citiţi în Vechiul Testament [veţi vedea] câte înştiinţări şi câte pedepse sunt scrise acolo pentru cei care au venit în lucrarea lui Dumnezeu, s-au numit profeţi ai lui Dumnezeu, preoţi ai lui Dumnezeu, învăţători ai lui Dumnezeu, dar n-au spus cuvintele lui Dumnezeu şi n-au mai învăţat drept şi cinstit, şi limpede adevărul pe care-l auziseră. Ei, toţi aceştia au fost blestemaţi şi vor fi blestemaţi în vecii vecilor. Pentru că o rătăcire pornită de la unul poate fi mică la început. Dar, dacă o preia încă altul şi altul şi o duce mai departe, ajunge, până la urmă, un dezastru şi o nenorocire pentru foarte mulţi. De aceea, în poporul lui Dumnezeu, profeţii mincinoşi au fost totdeauna blestemaţi, osândiţi şi pedepsiţi. Oricine n-a învăţat pe poporul lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu exact cum era adevărat scris, cei care au schimbat o iotă, un punct, o virgulă din Cuvântul lui Dumnezeu, au fost osândiţi şi vor fi osândiţi în veci. Pentru că acest Cuvânt este sfânt în toată desfăşurarea lui, şi-n cel mai mic semn, ca şi-n cel mai mare. „Cerul şi pământul vor trece – este scris –, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Luaţi seama la fiecare din poruncile lui Dumnezeu! Oricine adaugă ceva sau oricine scade ceva din aceste lucruri va fi osândit în faţa lui Dumnezeu.

De aceea, noi nu ştim să binecuvântăm îndeajuns pe Domnul pentru acel profet minunat care ne-a spus nouă adevărul. Şi noi vedem şi simţim până în străfundul inimii noastre, prin pacea şi bucuria pe care ni le dă Dumnezeu, că acest adevăr este unicul şi că acest adevăr este cel minunat şi mântuitor, pe care ni l-a dat nouă Dumnezeu.

Iată, noi stăm acum împreună aici; şi nu există în lumea aceasta un loc mai fericit în care am putea fi în momentul acesta, decât ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, cercetându-ne pe noi înşine cum l-am trăit în trecut, cum ar fi trebuit să-l trăim. Şi fiecare în inima noastră avem momente de frământare sufletească pentru ceea ce am fi putut face şi n-am făcut; pentru ceea ce am fi putut să nu facem şi am făcut. Fiecare dintre noi trebuie să avem în ceasul acesta, în clipele acestea de trecere cercetarea unui bilanţ; facerea unei socoteli sufleteşti cu privire la trecutul nostru. Cum ar fi trebuit să fie, în lumina lui Dumnezeu, şi cum a fost. Şi, dacă ne găsim cu umbre şi cu greşeli, şi cu abateri pe care am fi dorit să nu le-avem… şi, dacă ne găsim cu deficienţe, cu lipsuri pe care am fi putut să nu le-avem, e momentul în care, în faţa lui Dumnezeu – Care este aici în mijlocul nostru prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său –, putem fiecare, în taina inimii noastre, să ne facem socoteala aceasta şi să ne plecăm în faţa lui Dumnezeu, cerându-I iertare pentru tot ceea ce a trebuit să facem şi n-am făcut, pentru tot ceea ce n-ar fi trebuit să facem şi am făcut. Domnul este de faţă. El cunoaşte conştiinţa noastră şi ştie dacă dorinţa şi căinţa noastră sunt sincere şi ne dăruieşte iertarea Sa. Pentru că, o dată ce ne facem această socoteală şi ne găsim slabi în faţa lui Dumnezeu, împreună cu această cerere de iertare şi atmosferă de căinţă, noi avem în faţa Domnului un cuvânt de rugăciune, pentru a ne ajuta El, prin puterea Lui, ca, în viitor, să putem corecta tot ceea ce n-am făcut bine în trecut.

Dar lucrurile acestea noi nu le-am fi cunoscut dacă n-am fi avut înainte un profet binecuvântat care ne-a spus clar ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. O dată ce avem un mijloc de verificare, un mijloc de control, un mijloc de măsurat, noi ştim limpede şi unde ne găsim, şi cum trebuia să fim. Noi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta şi trebuie fiecare dintre noi să ne simţim răspunzători de felul cum trăim ceea ce ni s-a spus. De felul cum ne purtăm faţă de adevărul care ne-a fost făcut cunoscut.

Am avut, într-adevăr, şi noi experienţe triste în viaţa noastră. Şi ca Lucrare a lui Dumnezeu, şi ca lucrare de adunare frăţească, dar şi ca lucrare de viaţă personală. Pentru că în toate aceste lucruri, noi trebuie să ne cercetăm pe noi înşine asupra adevărului pe care-l cunoaştem. Cum ne-am purtat faţă de el? Pentru că vine o zi în care Dumnezeu ne va chema la Judecata Lui şi la răsplătirea Lui pe fiecare dintre noi.

În poporul lui Dumnezeu, nu toţi au ascultat Cuvântul Domnului, de aceea i-au mustrat cuvintele lui Dumnezeu pe foarte mulţi dintre cei care trebuiau să înveţe bine şi n-au învăţat bine. Că din cauza acestora, în mijlocul poporului Israel s-au petrecut dezbinări şi tulburare, cum a fost cu Core, cu Datan, cu Abiram şi cu atâţia alţii care s-au ridicat împotriva profetului lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a nimicit mai curând sau mai târziu pe toţi. Ei au căutat afacerile pământeşti. Se spune că Core, Datan şi Abiram când erau în Egipt, înainte de-a ieşi din Egipt, ei erau nişte slujitori în slujba lui Faraon. Din cauza dorinţei lor de afacere şi a lăcomiei lor, ei s-au pus în slujba lui Faraon şi asupreau şi ei pe poporul lui Israel. Multe lucruri interesante se spun despre ei. Ei au aflat avuţiile pe care le ascunsese Iosif cu multe sute de ani mai înainte, când el era mai-marele Faraonului. Şi a lăsat acolo multe avuţii pentru vremile de mai târziu. Core le-a găsit pe acestea. Şi, când au ieşit din Egipt, el, în ascuns, a deschis magaziile şi le-a furat şi, cu slujitorii lui, le-a dus. Dar Moise, care ascultase profeţia lui Dumnezeu şi cuvântul de testament al lui Iosif când acesta a zis: „Când vă va cerceta Domnul şi veţi ieşi din robie, luaţi trupul meu”, Moise a luat trupul lui Iosif şi mergea plângând pe de o parte a râului; şi Core, Datan şi Abiram luaseră bogăţiile şi fugeau cu ele, să se ducă. Moise a fost binecuvântat de Dumnezeu, pentru că el nu i-a uitat pe înaintaşi. Dar Core şi toţi ceilalţi au fost pedepsiţi de Dumnezeu, pentru că, în mijlocul poporului lui Dumnezeu, în loc să caute avuţiile cereşti, au căutat lucrurile de pe pământ.

Şi în Lucrarea Oastei Domnului au fost astfel de Core, Datan şi Abiram care, în loc să asculte Cuvântul lui Dumnezeu şi să caute lucrurile mântuirii, au căutat şi ei lucrurile trecătoare, slava lumii trecătoare, laudele personale şi afacerile; şi s-au nimicit şi se vor nimici rând pe rând toţi aceştia. Dar cei care au căutat voia lui Dumnezeu au fost şi vor fi binecuvântaţi.

Şi în poporul nostru au fost diferiţi profeţi care n-au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi pe cei care i-au urmat i-au dus în rătăcire. Dar binecuvântat să fie Domnul că a ridicat pe Părintele Iosif şi cei care l-au ascultat, uite, petrec împreună în Cuvântul lui Dumnezeu şi în starea aceasta, în prezenţa lui Hristos, momente fericite şi binecuvântate.

Să urmăm pe profeţii adevăraţi. S-ascultăm de cei care ne iubesc şi care ne învaţă pe noi Cuvântul lui Dumnezeu. Să urmăm cuvintele părinţilor noştri credincioşi, ale mamei noastre credincioase, ale tatălui nostru credincios, ale învăţătorilor sănătoşi ai poporului nostru, ca să putem avea şi noi răsplata binecuvântată a tuturor celor care au primit şi au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. Şi să nu-i uităm niciodată pe înaintaşii noştri sfinţi, cărora le datorăm atâta recunoştinţă, pentru că ei ne-au învăţat, din partea lui Dumnezeu, Cuvintele lui Dumnezeu. Şi noi, ascultându-le, am simţit pacea, am primit iertarea păcatelor noastre, împăcarea cu Dumnezeu, nădejdea mântuirii. Ce lucru, ce comori pot fi mai scumpe decât acestea pentru oricare om de pe pământ? Ferice de cei care le-au simţit, care le-au dobândit, care se bucură de ele şi care caută să le păstreze într-un cuget curat, făcând roade-n neprihănire până la venirea Domnului şi până la chemarea Lui, ca să se poată bucura de răsplata vieţii veşnice.

Domnul să ne facă parte la toţi de aceste scumpe şi dulci făgăduinţe. Şi, prin ascultarea pe care El să ne ajute să o avem faţă de adevăr, să ne facem vrednici de răsplata care ne aşteaptă pe toţi.

S-apropie ceasul doisprezece. Vom cânta o cântare şi pe urmă ne vom apleca sau ne vom ridica, cum vom putea, să trecem peste momentul acesta în rugăciune, cum sunt toţi fraţii şi surorile noastre nu numai din ţara noastră: din lumea întreagă. În toate limbile şi-n toate locurile unde sunt suflete adunate în Numele Domnului, cum suntem noi aici, toţi, în momentul acesta, se vor ridica şi vor cânta, şi vor lăuda, şi vor mulţumi Domnului pentru trecut, şi vor cere putere şi ajutor pentru viitor.

Să ne-ajute Domnul ca şi noi, fiecare dintre noi, cu-o inimă trează, atentă, cu un cuget mişcat şi încălzit, şi înflăcărat de puterea lui Dumnezeu, să ne facem astfel de socoteli. Să facem în faţa lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire, dar şi legământ de ascultare mai frumoasă pentru noul an în care vom intra. Iar dacă au fost în trecut pete, greşeli, slăbiciuni în viaţa noastră, să înnoim legământul nostru cu Domnul nostru. Să cerem mai multă putere pentru viitor. Pentru că nimeni nu ştie ce ne poate aştepta pe fiecare dintre noi sau pe toţi împreună. Primejdiile sunt mari, furtunile se anunţă înspăimântătoare. Vrăjmaşul şi păcatul pândeşte la fiecare dintre noi, să ne piardă mântuirea. Dar dacă noi suntem atenţi, hotărâţi pentru Domnul şi predaţi Lui cu mai multă hotărâre, Dumnezeu, dacă-I cerem, ne dă ajutorul Său şi noi vom putea trece cu biruinţă.

Şi în curând vom ajunge şi noi la marginea cealaltă a călătoriei noastre, aşa cum a ajuns poporul când a intrat în Canaan. Ce minunat a fost când Dumnezeu le-a dat lor împlinirea făgăduinţei Sale! Chiar dacă drumul a fost lung, necazurile şi încercările au fost multe pe calea lor, dar, dacă sfârşitu-i bun, toate sunt bune. Dacă şi noi vom sfârşi bine, vom binecuvânta pe Domnul şi-L vom slăvi în veci vecilor împreună cu cei care sunt acolo. Părintele Iosif şi înaintaşii noştri sunt acum cu Domnul Iisus! În cartea Apocalipsa este scris că sufletele lor stau lângă altarul Domnului şi rugăciunile lor, ca tămâia, se înalţă mereu spre Domnul. Rugăciunile lor ne însoţesc şi pe noi şi doresc şi ei ca şi noi să biruim cum au biruit şi ei, să putem ajunge şi noi să ne bucurăm acolo, cu harfele lui Dumnezeu în mâini, pe marea de cristal. Viaţa aceasta e-aşa de trecătoare! Toate promisiunile lumii sunt fum şi abur care se arată puţintel şi-apoi pier. Dar cine face voia lui Dumnezeu cu statornicie şi cu hotărâre ajunge să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu şi să se bucure de împlinirea făgăduinţei în care a crezut.

Domnul să ne ajute şi să fie binecuvântat Numele Său pentru toate!

Acum ne vom ridica în picioare, că nu putem să îngenunchem, din cauză că suntem mulţi. Şi vom mulţumi Domnului.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!