De curând am citit că, în ţara noastră, sunt aproape 100.000 de locuinţe, izolate prin munţi, care nu au curent electric, nu au lumină. Trăiesc încă la lumina lămpii cu petrol. Trecând prin unele din aceste locuri şi văzând această situaţie, un tânăr din Bucureşti a renunţat la serviciul său, în publicitate, „pentru un proiect…: Lumină pentru România”. A colindat ţara-n lung şi-n lat, peste 7.000 de km, cu o bicicletă, să afle toate locuinţele fără lumină. Şi, până în prezent, a reuşit să ducă lumină electrică într-un cătun izolat de prin ţinuturile hunedorene. Iată ce spunea acest tânăr: „E sentimentul maxim când poţi să ajuţi pe cineva care stă în întuneric”; „…contează şi ce laşi în urma ta pentru ceilalţi”; „Important e să descopăr oamenii, să merg cu lumina la ei”.

Pe plan duhovnicesc, sunt milioane de suflete care stau în întunericul păcatului. Acest tânăr şi-a pus pe suflet să ducă lumina electrică la cei care n-o au. Şi e un lucru minunat. Dar mult mai minunat este să fie dusă Lumina lui Hristos la cei care trăiesc în întuneric şi-n umbra morţii.

Părintele Iosif Trifa, încă din 1923, a fost unul care a pornit în căutarea sufletelor care trăiau în întunericul sufletesc. Şi a pornit cu hotărârea de a aduce Lumină în sufletul poporului român. „Ce-am făcut eu pentru ca aceşti nefericiţi beţivi şi suduitori să-şi dea seama, cutremuraţi şi îngroziţi, de păcatul şi pierzarea lor?… Ce-am făcut eu, pentru ca Hristos să fie adus până la ei?” («Istoria unei jertfe», vol. 1, Sibiu – 1998, pg. 68).

Şi Părintele Iosif a adus Lumina prin foile şi cărţile sale. Dar, asemeni misiunii acestui tânăr, era nevoie de misionari să ducă Lumina în toate colţurile ţării. Şi s-au găsit nişte „nebuni pentru Hristos” care porneau pe jos, cu bicicleta sau cu măgăruşul, săptămâni şi luni de zile, ducând, de la Sibiu, cărţile şi foile Oastei, în care Părintele Iosif pusese Lumina lui Hristos. Aşa a fost fratele Grigore Farcaş, din Turda, despre care scrie Părintele Iosif: „…El cutreieră cu bicicleta sate şi oraşe, întreg Nordul Ardealului, vestind pe Domnul şi Oastea Lui. A desfăcut şi desface multe cărţi de-ale Oastei şi întăreşte pretutindeni şi cu cuvântul său adunările fraţilor” («Isus Biruitorul», nr. 3 / 1936).

Fratele Agapie Tocileanu şi fratele Costache Grosu, din com. Voievodul Mihail, au străbătut pe jos 1.000 de Km. „Să osteneşti atâta cale prin frig, prin ploaie, flămând, batjocorit şi luat în râs, adeseori, este un lucru pe care numai un ostaş al Domnului îl poate face!…” («Isus Biruitorul», nr. 20 / 1936).

Fratele Nicolae Bihoi, din Ezeriş – Caraş: „E şi acesta un nebun pentru Hristos! Şi-a pus bicicleta în slujba Domnului şi aleargă prin sate şi oraşe, cutreierând întreg Banatul…” «Isus Biruitorul», nr. 4 /1936).

Şi îmi aduc aminte, de pe când eram încă un copil, despre fratele Dan, de la Cluj, care venea cu bicicleta tocmai din Ardeal până la noi, în Moldova, îmbărbătând pe fraţi şi povestind cu nostalgie momente din peripeţiile călătoriei cu bicicleta, dormind pe lângă căpiţe de fân, prin ploaie şi frig. Şi mulţi alţi „nebuni” din aceştia a avut Oastea – „nebuni” care au dus Lumina lui Hristos în inimile şi sufletele care trăiau în întunericul păcatului. Dar azi… Azi, cine mai merge pe jos sau cu bicicleta atâţia km? Când e vorba de mers la câte o adunare doar la 2-3 km, dacă nu avem maşină să ne ia de la poartă, nu mai mergem.

Am ajuns nişte ostaşi comozi, de aceea nici adunările nu mai cresc, ci, în multe locuri, chiar se sting cu totul. Unde nu este jertfă, nu sunt nici roade. Unde nu este un luminător, nu este nici lumină…

„Important e… să mergem cu lumina la ei.” Stă Lumina sub obroc la Sibiu, în cărţile din Librăria Oastei, şi atâtea suflete mor în întunericul păcatului.
Tinerii ar putea face multe lucruri frumoase, dacă ar fi îndemnaţi şi sprijiniţi. Pe adunări sau pe zone s-ar putea achiziţiona, de la Librăria Oastei din Sibiu, broşuri ale Părintelui Iosif, CD-uri cu cântări sau alte cărţi şi foi şi s-ar putea uni doi-trei tineri să meargă cu ele prin satele din împrejurimi, unde nu este nici un ostaş. O carte dăruită face cât multe predici. Ea poate să aprindă un sat întreg.

„O lume-ntreagă zace-n întuneric, înfometaţi, şi goi, şi învrăjbiţi,
Şi numai prin Hristos şi prin lumină pot fi salvaţi şi pot fi mântuiţi,
La muncă, tineri credincioşi, la muncă!…” (Traian Dorz).

 Costel ROTARU
articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
Anul XXV, nr. 44 (968) 27 OCT. – 2 NOV. 2014