Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home LUPTA CEA BUNĂ

LUPTA CEA BUNĂ

LUPTA CEA BUNĂ

1. Lupta cea bună se poate duce în fel de fel de chipuri şi de [către] orice om. Nu este nevoie să fii înarmat din creştet şi până-n tălpi; nu este nevoie să te fi pregătit din vreme, ca un oştean. Cu cât citeşti şi înţelegi în fiecare zi, cu câte afli, şi bune, şi rele, tu, dacă te luminezi cu citire zilnică, poţi îndrepta câte ceva între ai tăi. Ştii ce e binele şi ce e răul. Poţi vedea pe unul că greşeşte şi să-i spui că face rău.

2. Treci pe uliţă şi vezi pe un tinerel că dă să aprindă ţigara de la unul mai bătrân. Acesta nici că se gândeşte să-i zică o vorbă. Este doar obicei între tutungii că se slujesc unul pe altul cu aprinsul.
Dar tu ce ai putea [să faci] în asemenea împrejurări?
Uite ce: odată te amesteci şi zici: „Nu-i da, domnule, nu-i da!”.
Atunci amândoi se uită miraţi la tine. Dar tu îndată adaugi: „Ei, domnule, de ce să mai dai ajutor acestui băiat crud să mai ia şi el năravul de a se afuma? Ci spune-i verde: «Tinere, destul am greşit eu că am luat năravul acesta cu care nu mă laud. Să nu-l mai iei şi dumneata! Nu vreau să-ţi dau ajutor la faptă urâtă. Nu te supăra că nu-ţi dau să aprinzi. Eşti la început. Lasă-te de nărav, că ţi-e mai uşor decât unuia ca mine care m-am învechit în el».
Nici un fumător nu e bucuros de obiceiul care se ţine de el ca scaiul şi bucuros ar fi să se lase. Ia învăţătură de la cei păţiţi şi fugi de urâtul nărav!”
Va zice cineva că e greu să faci aşa. Cum să te amesteci între oameni? Dacă s-or supăra? Dacă-ţi vor spune vorbe grele? Dacă te vor alunga cu: „Nu e treaba dumitale!”?
Să ştiţi că nu e greu, fiindcă aceasta nu e numai părere, ci este ce fac eu totdeauna. Pe mine nu m-a învăţat nimeni să fac aşa, dar aşa fac. Cum văd un tânăr că dă să aprindă, fuga şi eu de colo: „Nu-i da, domnule, nu-i da!”.
De câte ori fac aceasta, niciodată nu mi s-a întâmplat ca amestecul meu să fie primit cu supă-rare. Fiindcă oamenii văd că lucrul este spus cu inimă bună. Nu se supără, mărturisesc că este aşa şi treaba se face.
Ba eu, când văd mai tinerei cu ţigara aprinsă, le dau peste mână şi n-au decât să se supere.
Acum câteva zile, ieşeam de la adunarea ziariştilor din Galaţi, de care au scris ziarele. Iată, un tânăr mergea înaintea mea. Un vânzător de pe stradă păşeşte iute înaintea lui, să-i ceară să-şi aprindă ţigara. Eu numai decât am fost între ei şi i am oprit.
– De ce-ţi faci, domnule, păcate, dând ăstuia ajutor să mai fumeze şi el? N-are covrigi în coş? Treacă-şi vremea mâncând câte un covrig. Încaltea se hrăneşte. Dar din fum ce alege? Nu-i da nici un ajutor! Alungă-l!
Vânzătorul, care era un băiat de vreo 16 ani, s-a dat foarte sfios la o parte şi nici o vorbă n-a spus. Celălalt, care era de vreo 25 de ani, tânăr chipeş, din lumea mai aleasă, mi a răspuns: „Da, aveţi dreptate”.

3. În fel de fel de chipuri omul se poate amesteca în treburi şi a face bine. Uneori se poate să ai şi supărări. Dar cum vrei să birui fără nici o luptă? Trebuie să îndrăznim pentru bine.
Odată trecea pe o stradă în Bucureşti un plutonier, un straja-meşter, cum îi ziceau odată ardelenii. Era îmbrăcat lucios şi netezit, parcă atunci era scos din cutie. Numai ce-l văd că trage cu mâna şi şi-o şterge de pantaloni. Eu iute m-am apropiat şi i-am spus:
– Ei, domnule plutonier, doar acum ai scos hainele astea de la croitor şi ai dat bune parale pe ele. Uite ce lucioase şi frumoase sunt! Nu e păcat să te ştergi pe ele?
Credeţi că s-a supărat cumva? Deloc. A primit mustrarea mea cu foarte mare bunăvoinţă, fiindcă a văzut că porneşte din dor de mai bine pentru el însuşi.

4. Se mai poate încă şi altfel. De câte ori nu vedeţi care încărcate ce n-o pot urni din loc! Nu treceţi nepăsători! Să vă fie milă de bietele dobitoace!
Dar cum? Puneţi mâna şi urniţi carul din loc. Să ştiţi că îndată ce unul face asta, toţi cei ce stau şi se uită se îndeamnă a face la fel. Aşa se ajută bietelor dobitoace şi se trece greul. Eu am văzut de acestea şi le-am făcut şi singur.
Acum câţiva ani am ieşit de la o adunare preoţească. Iată un automobil înămolit şi n-o putea urni din loc. Bietul om care se lupta să-l scoată nu putea. Numai ce văd atunci pe Protopopul Vintilescu din Bucureşti, cât era el în haină preoţească, sărind şi punând mâna la treabă. Îndată au sărit şi alţi oameni şi iute au săltat maşina. (…) Am văzut cum acela a cunoscut binele care i s-a făcut şi n-a mai ştiut cum să mulţumească protopopului.
Asemenea am făcut eu în două împrejurări anul acesta, pe iarnă. Nişte cai o urneau greu pe dealul Cotrocenilor. Într un loc, se poticniseră. Căruţaşii s-au dus să aducă şi alţi cai, de la căruţele de mai nainte. Atunci am zis către cei de faţă:
– Hai, măi, şi-om pune noi mâna la treabă şi-om face zece oameni cât doi cai! Şi îndată am şi apucat de car.
Cei de faţă s-au simţit încurcaţi ca eu, preot, să pun mâna la astfel de treabă. Nu m-au lăsat; dar au păşit ei la treabă şi lucrul îndată s-a făcut.
Mai spre primăvară, un automobil se înămolise într-un pământ moale, pe strada Libertăţii, colţ cu Calea Rahovei. Şoferul nu putea descurca greul singur. Trece un automobil, strigă după el, dar acela n-a voit să se oprească. Eu am trecut şi am văzut greul omului, cum se uita după ajutor, dar nimeni nu-i dădea. Atunci am dat fuga la câteva prăvălii care erau în jur şi unde cunoşteam pe negustori. Am scos câţiva băieţi la treabă şi iute maşina a fost scoasă din înfundătură.
Ei, oare lucrurile acestea sunt grele? Dar nu sunt şi ele o luptă pentru bine?
Apoi dacă oamenii s-ar ajuta astfel şi altfel unii cu alţii, în felurite împrejurări, câte lucruri ar fi mai bune şi câte inimi s-ar mai netezi, şi cât de mult bunăvoinţa ar spori între oameni!
De aceea, intraţi în soiul acesta de luptă care se poate face fără multă pregătire şi învăţătură şi multe lucruri se vor tocmi mai bine în mijlocul nostru. Amin!

Arhimandritul Scriban
«Oastea Domnului» nr. 39 / 25 sept. 1932, p. 1

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului
O culegere de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!