Home LUPTA CREDINŢEI

LUPTA CREDINŢEI

LUPTA CREDINŢEI

O, scumpă Sărbătoare a Domnului meu Preaiubit,
ce dulce este odihna ta după truda mea îndelungată,
ce plăcute sunt razele soarelui tău sărbătoresc după lunga mea oboseală departe,
ce răcoroasă este umbra ta iubitoare după umblarea singurătăţii mele prin arşiţa şi seceta durerilor şi întristării…
Şi ce binecuvântate sunt îmbrăţişările tale după lungile despărţiri prin care mi-am stors sufletul şi lacrimile!
Veniţi, fraţii mei dulci şi surorile mele scumpe, la rugăciunile, la cântările şi la dulcele Cuvânt din scumpa zi a Sărbătorii Domnului nostru iubit,
ca la izvoarele puterilor noastre veşnice.

 

1. Când glasuri neliniştitoare se ridică în sufletul tău,
luptă să le înăbuşi prin credinţă.
Când gânduri tulburate se grămădesc cu putere în inima ta,
luptă să le răzbeşti prin nădejde.
Şi când întristări dureroase îţi copleşesc duhul tău,
luptă să le supui prin iubire,
fiindcă numai astfel te vei putea păstra în pacea lui Dumnezeu.

2. Căi sunt numai două – cea bună şi cea rea;
pe lângă ele şi printre ele pot fi mii.
Dar şi alegerea este numai una şi numai a uneia,
însă de ea depinde veşnicia sufletului nostru.
Să gândim bine la asta.

3. Dumnezeu nu are gură omenească, dar cuvintele Lui sunt pe înţelesul tuturor oamenilor.
Cele nevăzute, le putem pricepe numai prin cele ce se văd, ¬acestea fiind numai mijloacele prin care ni Se descoperă El, Cel Nevăzut…
Şi aşa sunt căile pe care putem pătrunde la El, Cel Nepătruns.
Şi singură credinţa este însuşirea care le poate cuprinde şi avea.

4. Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, le-a ales pe cele mai dumnezeieşti dintre virtuţile omeneşti, pentru ca prin ele noi să ne putem apropia de fiinţa Lui, până la cât le putem realiza pe acestea în viaţa noastră. Prin ele ne realizăm pe noi în El.
Cine dintre noi nu se luptă să le ajungă, acela rămâne pe totdeauna un străin pentru Dumnezeu.
Şi Dumnezeu rămâne un străin pentru el.

5. Noi suspinăm cu duioşie după vremea când Dumnezeu umbla împreună cu omul prin Eden.
Dumnezeu suspină şi El după bucuria de a umbla cu noi şi astăzi pe acolo.
Dar El Se poate coborî spre noi până la virtuţile omeneşti în care locuieşte E1.
Dacă noi ne ridicăm până la ele, Îl întâlnim.
Dacă nu, rămânem pe totdeauna departe de El
– şi El de noi.

6. Prin mijlocirea virtuţilor, acesta e singurul fel de a Se întrupa Dumnezeu printre oameni!
Sfinţenia fiinţei duhovniceşti e singurul fel în care noi oamenii putem umbla în părtăşie cu Dumnezeu, pu¬tându-L descoperi pe El în lucrurile care se văd.
Numai în felul acesta ni Se arată Dumnezeu în lumea aceasta şi în viaţa aceasta.
7. Iisuse, Domnul şi Mântuitorul sufletului meu, fii binecuvântat!
Tot ce am aflat frumos în lumea asta, eu am păstrat pentru Tine.
Dacă am găsit o floare frumoasă, Ţie Ţi-am numit-o.
Dacă am găsit un cuvânt frumos, un cântec frumos, un gând frumos, un nume frumos, un sărut frumos – toate-toate Ţie Ţi le-am pus de-o parte, să Ţi le dau cu drag în ceasul celei mai scumpe împărtăşiri a noastre.
O, ce bucurie am când aflu ceva şi mai frumos, ca să Ţi-l pot oferi ţie, Celui pe Care-L iubesc atât de mult, atât de mult…

8. O, scumpă Sărbătoare a Domnului meu Preaiubit,
ce dulce este odihna ta după truda mea îndelungată,
ce plăcute sunt razele soarelui tău sărbătoresc după lunga mea oboseală departe,
ce răcoroasă este umbra ta iubitoare după umblarea singurătăţii mele prin arşiţa şi seceta durerilor şi întristării…
Şi ce binecuvântate sunt îmbrăţişările tale după lungile despărţiri prin care mi-am stors sufletul şi lacrimile!
Veniţi, fraţii mei dulci şi surorile mele scumpe, la rugăciunile, la cântările şi la dulcele Cuvânt din scumpa zi a Sărbătorii Domnului nostru iubit,
ca la izvoarele puterilor noastre veşnice.

9. Acela care se poate despărţi de legământul său nu mai are fraţi. Şi nu va mai avea niciodată.
Acela care se desparte de dor nu mai are iubire
şi cel care se poate despărţi de morminte, acela nu mai are părinţi.
Cine se poate despărţi de rugăciune, de lacrimi şi de ascultare nu mai are viitor.
Iar cine nu le are pe acestea nu-L mai are pe Dumnezeu.
Şi nici nu-L va mai avea, niciodată.

10. Fiecare cuvânt al Adevărului îşi are semnul lui.
Semnul adevărului este puterea.
Fiecare cuvânt al Dragostei îşi are semnul lui.
Semnul dragostei este lacrima.

11. Dacă dragostea este singura lege dumnezeiască, atunci cei care împlinesc această lege sunt singurii fii iubiţi ai lui Dumnezeu.

12. Noi suntem ca fraţii născuţi îngemănaţi unul cu altul. Fiecare suntem legaţi de ceilalţi şi nu putem nici unii trăi despărţiţi.
Astfel fiecare putem ori îngreuia, ori ferici viaţa semenilor noştri.
Ci numai iubindu-ne, uşurăm fiecare viaţa fiecăruia.

13. Până ce învaţă să umble, un copil cade de o mie de ori. Dacă se ridică de fiecare dată, el ajunge o zi când nu mai cade.
Până când ajunge biruitor şi statornic în credinţă, şi sufletul nostru poate avea o mie de înfrângeri.
Dacă de fiecare dată ne ridicăm cu rugăciune şi curaj, Dumnezeu aduce o zi când nu mai suntem înfrânţi de nimic.
Să ne rugăm şi să luptăm cu credinţă, cu nădejde şi cu răbdare, căci vom ajunge şi ziua aceea!

14. Steaua Naşterii Mântuitorului… s-a tot dus după ce i-a condus pe magi până la staul… S-a tot dus spre capătul Miază-nopţii şi s-a oprit acolo, în dreptul locuinţei Celui Preaînalt, care este centrul şi îndrumătorul tuturor lumilor Lui.
Acolo s-a unit cu celelalte trei, alcătuind Crucea Polară.
Şi de atunci, Punctul Unic Nemişcat, după care se conduce toată lumea, nu este o Stea, ci este o Cruce. Nu este Steaua Polară, ci Crucea Polară.
Uitaţi-vă bine în nopţile înstelate şi veţi vedea acolo nu o Stea,
ci o Cruce.

15. Cele mai desăvârşite statui ies din cele mai multe lovituri.
Cei mai binecuvântaţi credincioşi ies din cele mai grele încercări.
Şi cele mai frumoase cântări ies din cele mai amare lacrimi.
Acesta este rostul suferinţelor noastre.

16. Transformarea, înnoirea, schimbarea, sunt semnele lui Dumnezeu oriunde lucrează EI.
Cine n-a fost transformat într-un om nou, acela n-a trecut prin mâinile şi lucrarea Duhului Sfânt.
Un astfel de om poate fi în Lucrarea lui Dumnezeu, dar el nu este din ea. Poate predica Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-L trăieşte.
Poate lucra la corabia mântuirii, dar nu va fi în ea.

17. Cel mai fericit lucru pentru un om este împlinirea datoriei sale
şi cel mai nefericit – neîmplinirea acestei datorii.
Cel mai bun ajutor dat cuiva este a-l învăţa cum să şi împlinească cel mai bine propria sa datorie faţă de Dumnezeul său şi faţă de semenii săi.
În felul acesta vei ajuta la fericirea lui şi a altora.
Dar nu împiedica pe nimeni de la împlinirea datoriei sale, fiindcă îl vei nenoroci şi pe el
şi te vei nenoroci şi pe tine.

18. Dacă cerul este atât de frumos pe dinafară,
cât trebuie să fie de frumos pe dinăuntru!

19. Prin credinţa părinţilor tăi se vor mântui numai părinţii tăi.
Prin credinţa soţiei tale se va mântui numai soţia ta.
Prin credinţa fiilor tăi se vor mântui numai ei.
Prin credinţa fraţilor tăi şi a surorilor tale se vor mântui numai aceştia.
Ca să te mântuieşti tu însuţi, este neapărată nevoie ca tu însuţi să vii la Hristos, Mântuitorul tău.
Fiecare om se poate mântui numai prin credinţa şi naşterea din nou a lui însuşi.

20. Cum se vine la Hristos? Cum se face întoarcerea la El?
Aşa cum face copilul când învaţă să umble.
Mama întinde mâinile, îi face semn cu dragoste şi îl cheamă: Vino la mine!
Iar el îndrăzneşte, păşeşte, vine, aleargă, şi cade în braţele şi în sărutul mamei dulci.
Aşa se vine la Hristos. Şi numai cine vine aşa este fericit.

Traian Dorz
Mărgăritarul ascuns
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *