Şcoala teologică, între materiile de studiu, pune un accent deosebit şi pe cunoaşterea Istoriei Bisericii. Această materie pare uneori pentru cursanţi, din pricina mulţimii numelor sau a anilor, un pic incomodă, dar am observat, cu trecerea timpului, ce importanţă covârşitoare are această cunoaştere când cauţi soluţii pentru situaţii similare care se petrec în contemporaneitate.

Scriind acest editorial, mă gândesc, desigur, la problemele noastre la care afişăm, uneori, soluţii ce nu s-au mai întâmplat în istoria Bisericii, deşi situaţiile conflictuale se aseamănă. Nu trebuie să uităm niciodată că Oastea Domnului, fiind o fiică a Bisericii, retrăieşte în timpul ei viaţa dintotdeauna a Bisericii, cu toate înfrângerile sau biruinţele ei. De aceea, e imperios necesară cunoaşterea acestei istorii de două mii de ani a Bisericii pentru a discerne cum se cuvine ce trebuie să facem în vreme de orice criză sau examen prin care trebuie să trecem vreodată cu Frăţietatea noastră.

De două mii de ani Biserica se cerne necurmat. Faptele Apostolilor ne prezintă primele cerneri în această instituţie divinoumană de-abia întemeiată. Primele file ale istoriei Bisericii aici sunt consemnate. Sfântul Evanghelist Luca ni le-a lăsat ca să înţelegem ce importantă este relatarea faptelor creştinilor dintotdeauna până la sfârşitul veacurilor. Poate că ar trebui să mai relatăm în această rubrică unele din situaţiile conflictuale ale Bisericii peste vremi şi, mai ales, soluţia aleasă pentru a trece prin ele. Asta, ca să observăm dacă suntem sau nu în tradiţia şi-n duhul Bisericii cu modul în care vedem rezolvarea oricăror situaţii sau conflicte.

Scriind acestea, gândul îmi aduce înainte excursul peste timp al Oastei Domnului lăsat nou în monumentalele patru volume de Istoria unei jertfe. Scriitura fratelui Traian Dorz vine şi ea în continuarea relatării Faptelor Apostolilor şi a Istoriei Bisericii Universale până azi, ca un segment cum nu se poate mai potrivit ca să aflăm în el răspunsuri pentru istoria ce se scrie cu faptele actuale.

Iată o cernere din perioada Sfinţilor Ierarhi capadocieni. Ştim cum au trecut creştinii dintâi prin perioada persecuţiilor. Ce unitate era între ei stând în faţa morţii pentru credinţa în Hristos! Ce fel de suflete erau cele ale martirilor care se lepădaseră de lume, aşteptând în orice clipă întoarcerea Acasă. Vremea libertăţii a adus însă şi o mare mulţime de creştini care doar cu numele figurau în Biserică, foarte mulţi botezându-se că era la modă să ai credinţa împăratului. Dintre aceştia foarte mulţi au simpatizat la vremea aceea cu Arie care lupta de fapt împotriva lui Hristos. Istoria ne păstrează modul cum Dumnezeu a intervenit ca să-Şi salveze Biserica, trimiţând atunci pe marii ierarhi capadocieni, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Grigorie de Nyssa, care au adunat de partea lor pe cei credincioşi şi câştigând şi pe unii arieni. De altă parte, celor care tăgăduiau Dumnezeirea lui Hristos le-a trimis un împărat, creştin la început, dar care s-a declarat apoi păgân şi duşman al Domnului. Şi majoritatea creştinilor de suprafaţă ale acelei vremi, ca să-i fie pe plac celui de pe tron, s-au declarat şi ei împotriva Fiului lui Dumnezeu. De altfel, arieni fiind, nici nu credeau că Hristos e Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Şi acest împărat, numit Iulian Apostatul, strângând oştire care-i era pe plac, a pornit spre Ierusalim ca să rezidească Templul lui Solomon şi, prin aceasta, să arate că a fost o înşelăciune proorocia Mântuitorului cum că piatră pe piatră nu va mai sta în acest loc. Dar mai înainte de a-şi împlini visul, într-o luptă, a fost atins în piept de o săgeată otrăvită şi, speriat de moarte, a strigat: „M-ai învins, Galileene!”

Cine ştie din cei care-l urmau câţi se vor fi trezit din nebunia lor, întorcându-se în sânul Bisericii ocrotite atunci de ierarhii capadocieni, apoi şi de Sfântul Ioan Gură de Aur şi de cei de după aceştia? Iată o frântură interesantă din istoria Bisericii! Şi câte nu mai sunt care ne-ar folosi să nu-L pierdem pe Hristos, Ţinta vieţii noastre.

Preot Petru RONCEA

din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXIV, nr. 7 (880) 11-17 FEBRUARIE 2013