Meditaţie la Apostolul din Duminica a 20-a după Rusalii, de la Galateni 1, 11-19
„Firea veche şi cea nouă luptă-n noi pân-la sfârşit, fericit e cel ce luptă, rămânând nebiruit” (Traian Dorz, La izvoarele luminii, pg. 370).
Ierusalimul, în înţeles duduhovnicesc, este locul şi starea cea mai înalt duhovnicească către care trebuie să suim fiecare, oricâte eforturi şi jertfe ni s-ar cere. Ce minunat ne-au propovăduit nouă Evanghelia Domnului nostru Hristos sfinţii şi marii noştri înaintaşi, părinţii noştri duhovniceşti care ne-au născut din nou în Biserica noastră, în Lucrarea minunată a Oastei Domnului, atât de dulce şi de curată, cu o învăţătură limpede şi clară, aceeaşi de la început şi până la sfârşit! În acest urcuş al nostru spre stările înalte, trebuie să învăţăm blândeţea şi smerenia inimii de la Mântuitorul, a ne privi fraţii mai presus decât noi, precum spune prin vers nemuritorul nostru poet, fratele Traian Dorz: „…mereu mai nalţi privindu-mi fraţii, / mereu pe mine tot mai jos…” Starea aceasta de smerenie şi blândeţe a inimii ne va conduce apoi spre o sinceră părtăşie frăţească, spre unitate, verificându-ne toate încredinţările noastre cu fraţii noştri.
Ţinând seama de ascultarea frăţească, având ochii aţintiţi la mărturia frumoasă a vieţii părinţilor noştri duhovniceşti, la calea frumos jalonată de lucrătorii din schimbul întâi, călcând pe urmele lor, vom urca mereu spre stările înalte. În acest urcuş şi în această luptă cu potrivnicii noştri, omul duhovnicesc este un om născut pentru Cer. Pe măsură ce urcă spre Cer cântând, cântecul lui este tot mai frumos, precum al ciocârliei când zboară tot mai sus. Curenţii de aer, ispitele şi potrivnicul mântuirii noastre se luptă să ne împiedice şi să ne abată de pe cale, să ne aţintească ochii spre lucrurile lui îmbrăcate în ambalaj strălucitor. Numai împotrivindu-ne cu toate puterile sufleteşti, cântând nu plângând, nu tânguindu-ne, nu cârtind, firea noastră cea nouă va birui total firea cea veche din noi care ne trage spre pământ. Să tindem întâi noi înşine spre lucrurile Duhului, căutând cele de sus, nu cele de jos, şi apoi să-i ajutăm şi pe alţii să urce înspre ele.
Când Dumnezeu îi dă viaţă lui Adam, Dumnezeu Îşi atinge vârful de Meditaţie la Apostoluldin Duminica a 20-a după Rusalii, de la Galateni 1, 11-19 „Firea veche şi cea nouă luptă-n noi pân-la sfârşit, fericit e cel ce luptă, rămânând nebiruit” (Traian Dorz, La izvoarele luminii, pg. 370). getului Său de vârful degetului lui Adam întins înspre Dumnezeu. Tot ce putem avea noi mai înalt să tindă spre Dumnezeu, căci El coboară până la partea noastră cea mai înaltă. Ca să ne fie zborul cât mai uşor spre stările cereşti, spre Dumnezeu, trebuie să lepădăm de la noi păcatele, mărturisindu-le spre a primi iertarea şi a lua noi puteri prin sfintele Taine ale Bisericii. Primim de la Dumnezeu atâta har câtă mărturisire sinceră înălţăm noi spre El.
Apoi, în locul unde ne-a pus pe fiecare în Via Sa, după cum zice fratele Traian Dorz: Dumnezeu ne cere nouă echilibru sănătos / între vorbă şi trăire, după pilda lui Hristos. Ne cere să-L mărturisim cu viaţa noastră, căci aşa-L va cunoaşte lumea pe Dumnezeu după cum va fi mărturia noastră. Trebuie să apărăm Adevărul şi să fim de partea lui. Numai acela care rămâne statornic îşi duce mărturisirea sa până la sfârşit. Toţi cei nestatornici îşi pierd mărturia şi n-o mai găsesc niciodată. De aceea nu mai au crezare apoi la nimeni. Mărturisirea adevărată este ca şi credinţa: numai una. Toţi cei care ne-au auzit vorbindu-le din Biblie vor fi martori împotriva noastră dacă nu rămânem statornici în mărturia de la început, în credinţa, în adunarea şi în Biserica noastră dintâi. Părinţii noştri care ne-au adus pe noi la Hristos n-au căutat foloasele şi interesele lor, nu s-au înălţat pe ei, nu ne-au legat sufletele de ei, ci au căutat cele ale lui Hristos, ne-au aţintit privirile la El, de Care ne-au legat inimile cu un sfânt legământ. De aceea ei au fost şi sunt mari, atât înaintea oamenilor, cât şi înaintea lui Dumnezeu, şi slava lor creşte tot mai mult.
Să ne rugăm Domnului să ne ajute să trăim la cote înalte Evanghelia propovăduită de părinţii noştri şi adusă până la noi cu jertfe mari, ca să ducem mai departe vestea mântuirii, să aducem, precum Apostolul Andrei, cât mai multe suflete la Hristos. Amin!
Slăvit să fie Domnul!
Nelu PAVEL
