26 martie – Psalmul 38, vers 18
Numai când omul simte o durere adevărată pentru păcatul lui atunci pocăinţa sa este sinceră. Atunci mărturisirea lui este sinceră. Atunci smerenia lui este sinceră. Atunci plânsul şi rugăciunea lui sunt sincere. Şi numai atunci părăseşte sincer păcatul şi se îndreaptă sincer spre Dumnezeu. Fără o adâncă durere pentru păcatele săvârşite, fără o adâncă părere de rău izvorâtă din recunoaşterea grozăviei păcatului făcut — nimic din ceea ce face omul, nimic din ceea ce spune, nimic din ceea ce împlineşte ca obicei religios şi cerinţă duhovnicească nu este făcut cu sinceritate adevărată, cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă sau cu dragoste adevărată. Unde nu este sinceritate este prefăcătorie, este obişnuinţă fără rod şi fără dar mântuitor. Dragă frate şi soră, să ne cercetăm bine inima şi trecutul vieţii în lumina adevărului lui Dumnezeu arătat nouă în sfintele învăţături ale Bisericii şi Bibliei! Şi numai aşa să ne apropiem de scaunul mărturisirii şi de paharul binecuvântat (1 Cor. 10, 16 şi 11, 28). Să nu ne judecăm păcatele după părerea noastră, ci după judecata şi părerea Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu! Căci părerile noastre sunt înşelătoare şi rele, numai părerile şi judecăţile Lui sunt sfinte. Numai prin lumina Lui vom putea vedea ce mare ne este fiecare păcat făcut şi ce mare pedeapsă ni se cuvine pentru fiecare vină. Atunci ne va durea sincer pentru fiecare păcat al nostru şi vom plânge fierbinte şi sincer pentru fiecare călcare a voii lui Dumnezeu. Atunci ne vom mărturisi cu o inimă frântă şi cu un duh zdrobit… Atunci ne vom apropia cu credinţă şi cu lacrimi, cerând spălarea Sângelui Sfânt al Mântuitorului nostru, ca să aflăm iertarea adevărată şi uşurarea deplină a sufletului nostru… Atunci, osândind sincer păcatele noastre, le vom şi părăsi cu adevărat. Să nu ne doară de păcatul altuia înainte de a ne durea pentru păcatul nostru şi să nu judecăm păcatele deaproapelui nostru până când nu am judecat mai întâi sincer şi fără nici o îngăduinţă fărădelegea inimii noastre. Să nu ne înfăţişăm înaintea Domnului cu prefăcătorie şi să nu ne amăgim inima cu privire la păcatul nostru, dezvinovăţindu-ne. Ci să ascultăm şi să primim judecata Domnului, împlinind întocmai condiţiile pe care ni le pune El, ca să putem primi cu adevărat iertarea. Dacă ne doare pentru păcatul şi pentru sufletul nostru cu adevărat, să nu judecăm pe nimeni mai aspru ca pe noi înşine, căci pe nimeni nu-l cunoaştem atât de bine cum ne cunoaştem pe noi. Să nu osândim pe nimeni, căci n-avem dreptul decât pe noi să ne osândim, nici să vorbim de rău, decât de noi înşine, fiindcă nu ştim pe nimeni nici cum a păcătuit, nici cum s-a căit de sincer. Numai Dumnezeu cunoaşte pe fiecare şi-l judecă drept. Noi nu putem aceasta, fiindcă nu cunoaştem cele ascunse ale nimănui.
