Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Mă doare inima că nu sunt aşa cum ar trebui să fiu.

Mă doare inima că nu sunt aşa cum ar trebui să fiu.

Mă doare inima că nu sunt aşa cum ar trebui să fiu.

„(…) Copiii lui Dumnezeu să nu aştepte alte vremi, că astăzi este vremea mântuirii. Astăzi să fim dornici de a primi Cuvântul lui Dumnezeu, să ne hotărâm astăzi pentru El, ca unii care suntem împreună slujitori cu Dumnezeu, la slujba aceasta, ca să nu fie defăimată Lucrarea lui Dumnezeu. O, ce frumoasă este o viaţă dată lui Hristos! Ai scăpat de toate grijile lumii, ai uitat de lume, pentru că viaţa ai dat-o lui Hristos şi nu mai este a ta şi nu mai faci ce vrei tu. Dumnezeu e Tatăl nostru al tuturor, iar noi toţi suntem fraţi, suntem copiii lui Dumnezeu, pentru că am primit, din Duhul Lui, sufletul acesta care are toată valoarea; noi avem sufletul de la Dumnezeu, de aceea grija noastră trebuie să fie mântuirea sufletului. Pentru păcatele noastre a trebuit să vină Dumnezeu în lume, să ia chip de rob şi să sufere pentru noi moartea pe Cruce, pentru ca noi să avem viaţa veşnică pe care am pierdut-o prin faptele noastre cele rele. Domnul Iisus este Acela Care a urcat în locul meu pe Golgota. Acolo trebuia să fiu eu, pentru că eu am avut păcat, iar El a suferit în locul meu.

Mă doare inima că nu sunt aşa cum ar trebui să fiu. Dac-ar fi Iisus în locul meu, dac-ar fi El să vorbească în locul meu, ar aprinde inimile. El ne aduce focul Duhului Sfânt, ca să ne ardă inimile fiecăruia dintre noi, să ardem de dorul după Casa noastră cea de Sus, că Acolo ne aşteaptă Tatăl cel Ceresc. Aş vrea să nu plece nici un suflet nehotărât de la această măreaţă zi a bucuriei Duhului Sfânt, pe care o sărbătorim noi astăzi. Lumina faptelor noastre bune să lumineze în mijlocul lumii. Să nu se vadă fapte de sminteală, de ură, de vrăjmăşie şi de alte lucruri care nu sunt permise. Ca nişte lumini să ţinem legătura, prin rugăciunile noastre, cu Dumnezeu. Să fie inima noastră Acolo, Acasă. E un dor de Acasă. Eu aştept să mă cheme Acasă Tatăl, căci sunt sătul de tot ce văd în lume, de toate păcatele şi nelegiuirile din lume.“

Părintele Macarie Pristavu

spicuiri din cuvântul rostit în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cu ocazia Adunării de Rusalii a Oastei Domnului – 6 iulie 1998

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!