Poezie Traian Dorz

Mai poţi să crezi?

Mai poţi să crezi, Iisuse, când spun că Te iubesc,
după durerea cruntă cu care Te-am străpuns?
Mai am s-ajung vreodată să pot s-o ispăşesc
şi plânsul pocăinţei să simt că mi-e de-ajuns?

Vei mai privi vreodată cu drag Tu-n ochii mei,
cum mă priveai nainte, cu-ncredere şi dor,
sau totdeauna ochii Ţi-i vei întoarce grei,
să nu mă mai zdrobească, văzând durerea lor?

Mai poţi să-mi mergi, Iisuse, alăturea pe-un drum
cum îmi mergeai odată voios şi fericit,
sau tot mai trist vei merge şi mai străin de-acum,
lăsându-mă cu piatra de care m-am lipit?

…O, Dragoste Divină, ce-amar Te-am întristat
şi ce adânc mă doare tot sufletul pustiu!
Mai este vreo nădejde să pot mai fi iertat,
sau voi muri în plânsul prea greu şi prea târziu?

O, crede-mă, Iisuse, când spun că Te iubesc,
chiar dacă spun aceasta cu ochii în pământ,
că nu-i mai grea povară ca vina ce-o simţesc
că am putut o clipă să-mi calc ce-aveam mai sfânt.

Traian Dorz din Cugetări nemuritoare, – „Lupta cea bună”

Lasă un răspuns