Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, leganându-ma alene, 
alinându-mi cu-al tau cântec lacrima ivita-n gene.
Si mi-ai plâns înfiorata cântecele duiosiei,
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptura,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescura.
În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea şi odihna rugăciunii.
De durerea altor inimi te-am vazut plângând pe tine
şi de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.
Pentru adevar întruna te-am vazut fără de teamă
şi de-atunci ştiu c-adevarul e curaj şi lupta, mamă.
…A trecut în urma vremea şi-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea largă şi pustie.
Ai vărsat atunci, amare, mii de lacrimi în naframă
şi cu inima zdrobită m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei vazură,
multe şoapte ma chemara, multe vânturi ma batura,
dar, din mii de lucruri scumpe de fiinte si de nume,
tu-mi ramâi mereu fiinta cea mai mult iubita-n lume.
…Astazi tot strain si singur, si departe sunt de casa,
dar sunt fericit, măicuţă, c-azi ţi tu eşti credincioasă.
Şi că ştiu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.
Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ţi şteargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea sa fie.
Traian Dorz
