Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home MÂNTUIREA NOASTRĂ ŞI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( IV )

MÂNTUIREA NOASTRĂ ŞI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( IV )

MÂNTUIREA NOASTRĂ ŞI IISUS CEL RĂSTIGNIT ( IV )

din vorbirea fratelui David Bălăuţă
de la nunta de la Milcov
– 25-26 octombrie 1980

Mântuirea noastră s-a făcut în acest chip, prin moartea Mântuitorului – şi moarte prin răstignire. În vremea aceea a venit El şi a fost condamnarea Lui, când poporul roman îi condamna la moarte pe marii vinovaţi prin răstignire. (…) Şi El a avut această moarte. Nu altfel de moarte, mai uşoară, ci pe aceasta, care este cea mai grea moarte. Şase ore, Mântuitorul Iisus Hristos a fost chinuit în felul acesta, până când Şi-a dat sfârşitul. Şase ceasuri să stai bătut în cuie… Asta e o grozăvie… e ceva care… nici nu-ţi poţi da seama ce a însemnat lucrul asta.

Or, dacă a fost aşa, a fost pentru cine? Pentru noi! Pentru mine, pentru toţi. Şi atunci fiecare trebuie să ne gândim la acest lucru: „Doamne, pentru mine, Doamne, ai făcut acest lucru…”. Gândul este premergător faptelor bune sau rele. Mintea omului este ca o uzină mare. Tot felul de gânduri se pot învârti şi pot trece prin ea, dar nu sunt toate bune. Să căutăm dar ca, în gândurile acestea toate, să fie şi acesta: moartea lui Hristos pentru mine, în felul în care a fost ea. Ca să mă preocupe mereu şi să mă ţină mereu atent la aceasta: „Cum aş putea eu să ajung să pot face voia Lui şi să mă predau eu Lui cu toată inima? Căci El nu a suferit această moarte fiindcă era vinovat. El a murit în locul meu”. Şi apostolul spune: „…să-L cunosc pe El şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui”.

Deci gândul era acela cu care trebuia să-şi ridice ochii israeliţii la chipul şarpelui de aramă. Gândeau aşa: „Acesta-i chipul izbăvirii noastre”. Şi priveau la el cu încredere că se vor vindeca – şi se vindecau. Dar Moise nu le-a spus (în Biblie nu scrie) că: „Dacă priviţi cu luare aminte, dacă priviţi din toată inima, fără să vă îndoiţi, sunteţi vindecaţi”. Nu scrie aşa. Ci scrie: „Cine va privi la chipul acesta va fi vindecat”. Dar, desigur, asta se subînţelege şi nu mai e nevoie să fie scris. Pentru că acela care era într-adevăr muşcat şi care credea cu adevărat acest lucru, el se vindeca. Pentru el era o realitate acea vindecare. Şi nu era alta. Pe aceea a dat-o Dumnezeu şi trebuia să creadă în ea. Trebuia să creadă deci în ceea ce făcea Moise în Numele lui Dumnezeu, chiar dacă ei nu ştiau tot ce vorbeşte el cu Dumnezeu. El vorbea pe munte cu Dumnezeu, el vorbea în cortul întâlnirii şi, când ieşea de acolo, cu faţa luminoasă, spunea poporului ce-i spunea lui Dumnezeu. Ei puteau să-l creadă sau puteau să nu-l creadă. Şi mulţi nu-l credeau, căci îşi ziceau: „Ce este asta? Ce poate să fie asta?”. Aceia se răzvrăteau împotriva lui şi mureau. Şi câţi nu s-au răzvrătit… şi tot pe el îl socoteau vinovat. (Când citim în cartea Numerilor şi, în tot Vechiul Testament, vedem că sunt acolo atâtea lucruri care nouă ne dau de gândit. Căci tot ce s-a scris s-a scris pentru învăţătura noastră.)

Deci prin gândirea noastră vine credinţa în Hristos. În urma gândirii profunde, adevărate la tot ce a pătimit Hristos pentru noi, încep să izvorască lacrimi din ochi. Şi, dacă atunci când eşti lângă o suferinţă a cuiva (moartea unuia dintre cei dragi sau altă privelişte dureroasă) îi împărtăşeşti sentimentul de durere, lacrimile celui care suferă, când te gândeşti la răstignirea lui Hristos, la crucea Lui (nu la aceasta goală, căci crucea a fost cu Cel răstignit pe ea), nu-ţi vine simţământul acesta de durere şi de plâns? Şi nu se preface atunci bucuria ta în întristare? Sigur că se face! Iar aceasta trebuie să se petreacă mereu, nu numai o dată, cine ştie când. Părintele Trifa ştiţi ce spune? „Dragă suflete, dragă cititorule! Trebuie să ştii că numai plângând cu lacrimi amare toată viaţa ta, aşa afli mântuirea şi aşa ai mântuirea”. Adică, adeseori trebuie să faci acest lucru. Pentru că trebuie să-ţi stea în faţă mereu chipul morţii lui Hristos pentru tine. Şi de durerea aceasta a Lui trebuie să fii pătruns, că prin durerea aceasta eşti mântuit şi salvat din iadul cel veşnic şi pus în raiul lui Dumnezeu, împreună cu El şi cu sfinţii Săi. (…)

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *