Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine – din presa anului 1925

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine – din presa anului 1925

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine – din presa anului 1925

«Ciudat!»… vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s’a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».

Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate.

Care contimporan, deprins să interpreteze multiplele şi tumultuoasele privelişti ale vieţii prin criteriile lăuntrice ale conştiinţei morale, nu a ajuns la tragica încheiere, că în lume există păcatul şi ceeace e mai înspăimântător, că acest păcat creşte aproape în progresie geometrică anulând în fiinţa omului simţul misterului adecă percepţiunea realităţilor nevăzute.

Cultura intelectuală se află într’un contrast uriaş cu incultura morală.

Pe când cea dintâi a înaintat până la formele exagerate ale intelectualismului şi cerebralismului, incultura orală a scoborât până Ia imoralism degenerând chiar în amoralism ereditar.

La această stare au contribuit o sumedenie de factori şi împrejurări — toate şi toţi organizaţi pare într’o conspiraţie de distrugere.

In această vastă şi dureroasă complicitate cu nihilismul moral al secolului, descoperim într’un post de importanţă şi de mare răspundere încadrată şi presa. Ei i s’a încredinţat serviciul de contagiune rapidă, în masă, zilnic şi sistematic — a sufletului omenesc.

Cele mai noi, maî ingenioase şi mai inofensive descoperiri tehnice sunt puse azi în slujba unei fulgeră­ toare propagande a ideilor şi faptelor omeneşti prin presă. Datorită telefoniei fără fir s’a realizat aceia ce vom numi o viaţă omenească în neîntreruptă şi intensă corespondenţă simultană şi universală.

Dela «prima» până la «ultima oră» a unui ziar, cer altă agenţie poate fi mai prompt şi mai urgent informată decât acele înarmate cu modernul instrument de comunicaţie aeriană. Pe undele misterioase ale văzduhului nu sunt trimise însă numai veşti despre viaţa superioară a lumii, despre ceiace are ideal, constructiv şi dumnezeesc această viaţă în adevărurile ei fundamentale şi eterne, ci din nenorocire şi veşti despre ceiace este odios, brutal şi pervers în fiinţa ei frământată de patimi. O ermată imensă de publicişti, directori, reporteri şi redactori s’au specializat în meşteşugul de a prinde numai aceste ecouri ale păcatului universal şi a le înfăţişa cât mai «senza­ ţionale» imaginaţiei lacome de inedit a publicului.

Comentariul e abundent în amănunte menite să evoace momentul criminal sau altă perversiune în ceiace are ea- mai culminant din punct de vedere pasional şi deci mai primejdios pentru slaba alcătuire sufletească a cititorilor.

Împotriva acestui soiu de presă care conştient sau inconştient contribue la ipertrofia bestialităţii umane, e chemată să lupte presa de moralizare şi de profilaxie socială. Pentru a creia însă o astfel de presă e nevoie în primul rând să reformăm mentalitatea gazetarului şi s ă i orientăm preocupările lui în sens social constructiv, adică în sens etic.

Din «.mercenar» «pirat» sau «parazit» al scrisului, el trebuie să devină «apostol», adică o personalitate cu o serioasă concepţie despre viaţă şi cu o precisă şi viguroasă atitudine morală. — Ziaristul e chemat azi să se convertească adică să devie un misionar, al gândului bun şi al virtuţii. Situaţia lui actuală de «salahor» de «simbriaş» sau de «trepăduş» al unei întreprinderi mai mult comerciale, e nedemnă pentru ins şi dezastruoasă pentru societate. Spiritul mercantil care prezidează mai în toată publicistica trebue înlocuit cu spiritul devotamentului social şi al jertfirii pentru interesele superioare ale omenirii.

Din operă de contaminare imorală şi anonimă presa trebuie să se prefacă în operă de formaţie spirituală şi de orientare vie şi personală. Pentru remedierea mediocrităţii ziaristice, prin intelectualizare superioară şi prin moralizare sinceră şi profundă, trebue să studiem procedeele tehnice şi spirituale de care s’ar fi folosit Mântuitorul, dacă ar fi fost chemat să lucreze în redacţia unui ziar. In primul rând Mântuitorul nu s’ar fi gândit să ajungă popular exploatând defectele oamenilor şi satisfăcându-le instinctele lor vulgare.

Şantajul, calomnia, hipnoza insinuării laşe, reclama trivială şi denaturarea adevărului i-ar fi fost imposibile. Cu un vast simţ al răspunderii morale personale, imediate faţă de sufletul şi de interesele superioare ale cititorilor săi, Mântuitorul n’ar fi putut «scandaliza» pe nimeni prin articolele şi reportagiile sale. Cameleonismul părerilor politice i-ar fi rămas strein şi insuportabil. Nu ar fi intrat pentru nimic în lume în solda vreunui om politic — pentru a sta în permanenţă, eu toată inteligenţa şi competenţa sa morală în slujba adevărului şi a binelui obştesc. — Ziarul său ar fi fost expresia unei intransigente conştiinţe morale şi un indreptar invariabil al vieţii sociale către idealizarea ei progresivă prin «duh şi adevăr».

Ar fi studiat actualitatea în valoarea ei eternă şi n’ar fi făcut de pildă apologia răsboiului agresiv de dragul deosebitelor subvenţii inavuabile oferite dintr’o parte sau alta.

Ziarul Său ar fi însemnat o campanie de culturalizare profundă a maselor şi o cruciadă eroică împotriva ereziilor lor intelectuale şi morale. In chipul acesta presa patronată şi inspirată de Isus Hristos n’ar fi fost un mijloc de intoxicare sufletească, ci un suveran mijloc de purificare morală. Ea ar fi fost o presă de profilaxie şi de teurapeutică sufletească înlăuntrul vieţii sociale, şi prin urmare o instituţie rezumativă a spiritualităţii speciei şi a experienţelor ei succesive.

In acest ziar exemplar nu şi-ar fi găsit loc atâtea turpitudini care îneacă paginile gazetelor moderne — nu s’ar fi destilat în atâtea subtilităţi viţiile cele mai uricioase şi nu s’ar fi văzut nici o caricatură obscenă. El ar fi reprezentat o lucrare militantă de vulgarizare a concepţiilor sănătoase şi a curentelor creatoare de ordine şi armonie socială.

Ziarul lui Hristos ar fi fost „pacifist şi un amvon al dinamismului spiritual în înfăţişerile lui etice cele mai genuine: justiţie şi libertate. Ar fi sprijinit în campaniile electorale numai candidaturile personalităţilor de elită şi care şi-ar fi afirmat valoarea lor morală în experien­ ţele vieţii.

Reporterii şi redactorii unui asemenea ziar — o adevărată antologie spirituală a omenirii — ar fi fost toţi misionarii unei vieţi ideale şi eroii unui crez superior.

Apologeţi ai virtuţilor constructive, ei înşişi le-ar fi demonstrat puterea şi frumuseţea prin propria lor viaţă individuală. In ideologia fundamentală a acestui ziar principiul autorităţii n’ar fi invalidat principiul cardinal al libertăţii — ambele colaborând la crearea acelei disciplini morale atât de necesare vieţii omeneşti şi activităţilor ei infinite. O presă creştină — adică o presă de avântată inspiraţie etică — va fi cea mai bună presă informativă, politică şi chiar cea mai bună presă economică din lume, întrucât ea ar isbuti să întreţină în viaţa popoarelor o stare de incandescenţă spirituală prin dezarmarea fatală a tuturor laşităţilor seculare din care trăeşte deocamdată o bună parte din presa parazitară, ineptă şi obtuză a zilelor noastre. Presa creştină ar fi un ferment care ar influenta profund însăşi esenţa vieţii omeneşti făcând astfel imposibile atâtea superstiţii, atâtea ostilităţi şi atâtea fanatisme primejdioase. E un vis într’adevăr taumaturgic, vor răspunde în cor corifeii presei «aşa cum este»; dar e un vis pe care-1 visează azi multe conştiinţe omeneşti, dornice să vadă coborând în viaţa neamurilor mai multă armonie şi mai multă însufleţire pentru superiorele lor idealuri şi pe care va trebui să-1 realizăm fără întârziere.

Ziarul creştin! Iată auxiliarul cel mai de preţ al misionarismului evanghelic şi al idealismului cultural şi social în vremile noastre.

Dr . Gr . Cristescu 

din „Revista Teologică”, anul XV, Nr. 7, iulie 1925

 

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat